10 cărți non-fiction care mi-au revoluționat concepțiile

Cea mai mare parte din lecturile mele a fost formată din cărți de ficțiune, romane, proză scurtă, dar, de la o vreme, să tot fie vreo zece ani, am început să fiu din ce în ce mai atrasă de cărți non-fiction, în special de cele care s-ar încadra în categoriile studii, compendii, eseuri (stau cam prost la capitolul memorialistică, dar poate voi remedia). Nu mai știu care a fost cartea […]

» Read more

Puterea prezentului

Prima “întâlnire” cu Eckhart Tolle am avut-o acum un an când am citit Liniştea vorbeşte, în care Tolle expunea numai câteva din ideile sale. Puterea prezentului este subintitulată şi Ghid de dezvoltare spirituală şi este o abordare pe larg a celor susţinute de Tolle în Liniştea vorbeşte, dar şi un fel de curs prin care transmite “chei” de învăţare şi practicare a ceea ce înseamnă “Clipa de acum”, modalităţi în […]

» Read more

Lumea ca dans cosmic

“Marea majoritate a oamenilor îşi petrec toată viaţa fiind prizonieri ai limitelor propriilor gânduri. Nu trec niciodată dincolo de acest sentiment, o creaţie personalizată a gândurilor lor condiţionată de trecut. În tine, ca în oricare fiinţă, există o dimensiune a conştiinţei mult mai profundă decât gândirea. Găsirea acelei dimensiuni te eliberează şi eliberează lumea de suferinţa pe care o percepi prin intermediul “micului eu”, creaţie a minţii tale, centrul preocupărilor […]

» Read more