Before Midnight (2013)
Regie: Richard Linklater
Scenariu: Richard Linklater, Ethan Hawke, Julie Delpy
Distribuţie: Ethan Hawke, Julie Delpy

Ce de timp de când n-am mai scris…oi mai şti să încep? Se pare că nu prea…

Din trilogia “before” – Before Sunrise, Before Sunset şi Before Midnight – am ratat Before Sunset şi mă întreb dacă, văzându-l acum, după Before Midnight, mai are farmec. Oricum, o să încerc

Jesse şi Celine se cunosc în Before Sunrise, petrec împreună o noapte şi stabilesc o întâlnire după şase luni, întâlnire care însă va avea loc în Before Sunset, abia peste nouă ani, când Jesse este în turneu de lansare a cărţii despre povestea lor.

După încă nouă ani, îi regăsim în vacanţă în Grecia şi aflăm ce se întâmplă cu basmele după “şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, ce înseamnă acel, extrem de promiţător, “fericiţi”.

Mai întâi, înţelegem că Jesse are un băiat dintr-o căsnicie în care se afla atunci când s-a reîntâlnit cu Celine, că între timp a divorţat şi eroii noştri sclipitori şi romantici din filmele anterioare sunt acum oameni maturi şi responsabili, părinţii a două gemene simpatice. Jesse scrie şi-şi povesteşte cu pasiune ideile, în timp ce Celine pare a clocoti într-o lavă plină cu frustrări.

Uşor, uşor, fiecare scoate la iveală ce-a acumulat în anii de convieţuire, de parcă cei doi nu şi-ar mai fi vorbit în ultimii nouă ani, dar dialogurile sunt verosimile. Tocmai prin senzaţia asta devine evident cum lipsa de comunicare a erodat cuplul, cum timpul pentru ei înşişi a dispărut şi din iubiţii de odinioară au devenit prieteni şi părinţi care-şi împart responsabilităţile.

În plus, Jesse se simte vinovat faţă de puştiul care creşte fără el. Pe de altă parte, Celine îşi vede viaţa trecând pe lângă ea, fata cu chitara a dispărut şi i-a luat locul o femeie care se sacrifică pentru familie, sacrificii mici şi invizibile pentru ceilalţi, dar dureroase pentru ea. Compromisurile într-un cuplu şi într-o familie sunt inevitabile, nu e nimic nou, dar Before midnight arată, cu sinceritate şi, pe alocuri, cu brutalitate, cum acestea sapă şi, mai devreme sau mai târziu, îşi arată colţii.

Fireşte, am empatizat cu Celine ajunsă la capătul puterilor, realizând că nu foloseşte deloc din timpul ei pentru sine şi pentru propriile plăceri, dar l-am înţeles şi pe Jesse care, destul de dur, dar pragmatic, îi aminteşte că ar putea încerca să găsească timp de vreme ce reuşeşte să se plângă n ore pe zi.

Amândoi au dreptate şi, exact ca în viaţa de toate zilele, în loc să-şi îndrepte atenţia spre o posibilă soluţie, scormonesc trecutul pentru a pune pe tapet toate nemulţumirile şi frustrările. Astfel, filmul mi-a confirmat că cel mai eficient e să spui lucrurilor pe nume atunci când întâmplările sunt proaspete, că acumulările nu aduc nimic bun.

Before Midnight este realist şi bine realizat până la detalii – nu vă luaţi după trailer, care duce cu gândul la sirop romantic. De remarcat cum Celine, încă tânără şi strălucitoare la plimbarea romantică, în lumina zilei, este reflectată uşor îmbătrânită şi având imaginea unei femei isterice de îndată ce încep discuţiile între ei în camera de hotel.

Filmul nu cruţă şi nu îndulceşte nimic, chiar m-a făcut să mă întreb uneori pentru ce aleg oamenii de bună voie să trăiască astfel, atunci când încă mai au de ales…răspunsul cel mai pertinent: pentru că nu ştiu ce-i aşteaptă

Replicile sunt de la foarte amuzante şi pline de pilde la foarte tranşante şi usturătoare, dar ne oferă indirect o reţetă de viaţă: cu mult umor, ceva fantezie şi un dram de iubire, inclusiv iubire de sine, se pot face multe

Clar un film de văzut!