Henry & June (1990)
Regie: Philip Kaufman
Scenariu: Anaïs Nin (roman), Philip Kaufman
Distribuţie: Fred Ward, Uma Thurman, Maria de Medeiros, Kevin Spacey, Richard E. Grant

Filmul Henry & June a fost difuzat de multe canale tv acum câţiva ani, dar niciodată nu l-am prins de la început la sfârşit. Pentru că am tot văzut bucăţi din el, care n-au reuşit să mă impresioneze, nici nu-mi propusesem să-l mai văd pe tot. Recent mi-a amintit de el o prietenă şi, cum tocmai am citit Tropicele lui Henry Miller, a devenit un must see

Miller în Paris, relaţia cu Anaïs Nin, portretul soţiei June, geneza Tropicului Cancerului…toate redate din perspectiva lui Anaïs, după romanul ei, Henry şi June, pe care TREBUIE să-l citesc cât de curând!

M-a surprins puţin personajul Miller, mult mai energic şi mai plin de viaţă decât mi-l imaginam, iar actorul Fred Ward întruchipează perfect combinaţia de sensibilitate cu drăcesc. Deşi aspectul fizic este departe de a fi unul dezirabil, neîncadrându-se nici măcar la categoria “drăguţ”, Miller are farmec şi respiră virilitate prin toţi porii.

June este o nălucă, apare şi dispare, trăieşte intens, dramatizează şi se isterizează, având un puternic ascendent asupra soţului ei, pe care, în mod evident, îl domină şi îl subjugă. Aceeaşi fascinaţie o va exercita şi asupra lui Anaïs, care pare, uneori, doar o altă personalitate a lui June. În timp ce June îşi caută şi-şi reclamă locul în viaţa şi în opera scriitorului american, Anaïs, care, la rândul ei scrie şi năzuieşte la o celebritate prin propriile forţe, îl iubeşte necondiţionat, se dăruie şi e gata de orice efort pentru a-l vedea publicat.

Curioasă cât de bine au fost alese Uma Thurman şi Maria de Medeiros pentru aceste roluri, am descoperit că, într-adevăr, exista o asemănare stranie între cele două femei din viaţa lui Miller.

Dacă relaţia dintre Anaïs şi soţul ei, Hugo, relaţia dintre Henry şi June şi relaţia dintre Anaïs şi Miller sunt foarte bine, intrigant şi incitant zugravite, modul în care regizorul a înţeles să exploateze relaţia dintre Anaïs şi June lasă de dorit. În ciuda declaraţiilor pe care şi le fac, iese în evidenţă mai degrabă rivalitatea decât atracţia şi admiraţia reciprocă.

Romanul se numeşte Henry şi June, de unde şi numele filmului, nu pentru că ar avea în centru relaţia dintre soţii Miller, ci pentru că, scris de Anaïs, este centrat pe impactul celor doi în viaţa acesteia. Astfel, deloc surprinzător, singurul personaj care suferă o transformare pe parcursul peliculei este Anaïs. Îşi iubeşte cu tandreţe soţul şi are nevoie de protecţia lui, îl va iubi pe Miller pentru geniul lui şi o va iubi pe June pentru senzualitatea ei, parcă pradă unei halucinaţii.

Ideile lui Miller sunt redate foarte fidel de iubita acestuia şi este o plăcere să treci de la citirea lor la ascultarea şi vizualizarea lor, fie că este vorba despre literatură şi menirea scriitorului, despre război sau despre banii ca putere care mişcă şi învârte lumea. Mi s-a părut amuzantă convingerea unora că n-o să fie niciodată publicat.

Parisul din Henry & June este uşor idealizat faţă de cel din cărţile lui Miller, dar, dacă filmul transpune cât de cât corect atmosfera din cartea lui Anaïs Nin, atunci Henry şi Anaïs au văzut Parisul anilor ’30 cu aceiaşi ochi.

Am avut sentimentul că mă aflu în culisele operelor lui Miller şi, deşi scriitorul american făcea parte, în ochii mei, din categoria “citeşte şi nu cerceta”, filmul n-a diminuat impresia puternică pe care lectura Tropicelor mi-a produs-o, din contră, mi-a stârnit curiozitatea de a afla şi mai mult despre omul Miller şi despre cuplul Miller-Nin şi, mai ales, de a o citi pe Anaïs Nin.

În aceea dimineaţă am plâns.
Am plâns fiindcă iubeam străzile ce mă despărţeau de Henry şi care aveau să mă aducă din nou la el.
Am plâns fiindcă procesul prin care am devenit femeie a fost dureros.
Am plâns fiindcă de acum încolo voi plânge mai puţin.
Am plâns fiindcă-mi pierdusem durerea şi nu eram obişnuită cu absenţa ei.