Cam absentă de prin blogosferă în ultima vreme…La un moment dat, prin iarnă, îmi propuneam să mai reduc din timpul petrecut în faţa computerului, indiferent că era vorba de blogăreală, de facebook, de ştiri sau pe unde mai bântui prin virtual, dar n-am reuşit…În ultimele luni, fără să mai intenţionez, s-a întâmplat să mă acapareze alte preocupări, unele plăcute, altele dintre cele care “trebuie” şi uite-aşa, am ajuns să-mi fie dor de momentele-astea de butonare pe ritmul unei muzici pentru sufletul meu.

Şi m-am gândit să vă povestesc ce-am mai făcut, pe lângă cele câteva cărţi despre care am apucat să scriu…Când scriam la titlul postării, “lună cu năbădăi”, am făcut ceva efort să-mi amintesc în ce lună suntem…aha, iunie…abia aştept să se termine, nu a fost dintre cele mai plăcute şi nu că iulie va fi cu mult mai bună, dar sper să fie măcar ceva mai liniştită.

Întâi de toate, trebuie să mă lamentez şi să vă spun că trec prin momente “grele” din cauza vizitelor frecvente şi intense la stomatolog…n-ar fi ceva aşa de nemaiîntâlnit, dar fac parte din acele persoane terorizate şi traumatizate pe vremuri de astfel de vizite şi, chiar dacă acum am un stomatolog foarte bun, foarte atent  şi foarte răbdător cu ţicnelile mele, care ştie că nu tre’ să ia injecţia de anestezie înainte de spray-ul de amorţire, cu greu fac faţă acestei perioade, care va dura cam până prin august…Mi-am adunat tot curajul, fac terapie intesivă cu mine de la a mă gândi la rezultatele finale la a-mi inocula idei caraghioase de genul “dacă depăşesc şi asta, sunt chiar tare” şi chiar până la “ce condiţie fizică o să am la câtă febră musculară fac pe scaunl ăla” Momentan, sunt cât de poate de tare că am o falcă încă amorţită ca urmare unei şedinţe de asasinat nervii unei măsele de minte…surprinzător, cică am şi de-asta

O altă peripeţie, pe cât de caraghioasă, pe atât de şocantă pentru mine, s-a întâmplat acum vreo două săptămâni…Duminică seara, relaxare, încântată nevoie mare de un ulei de argan proaspăt descoperit, pe care-l întindeam tacticos pe faţă…în penumbra holului, văd mişcare…în zbor…ei, iar a intrat un fluture din ăla mai mare în casă, hm, să mă duc să văd dacă a rămas vreun geam fără plasă deschis…aprind lumina în sufragerie, “fluturele” era cam prea mare şi zbura năuc în jurul lustrei…nu-i a bună, nu e fluture, e clar, a nimerit o pasăre din greşeală la mine în casă…mă retrag în baie şi închid uşa! Woops, nu e o idee bună, cât pot sta în baie?! Tiptil, intru în dormitor şi cuget…ok, o pasăre, dar parcă nu mă simt în largul meu să alerg singură după ea prin casă, poate mă trezesc cu vreun cioc în cap şi ajunge că l-am spart de multe ori când eram mică…

Aşa că, apelăm la varianta “sună un prieten”…bună idee, prietenul gata să-mi sară în ajutor, pleacă spre mine…ce mă fac acum?! dacă mă ciocnesc cu zburătoarea exact când sună la interfon?! Mă acopăr cât mai eficient şi pâş-pâş, ies din casă…vine prietenul, intrăm şi începem să căutăm pasărea rătăcitoare, nimic, totuşi, singurele geamuri deschise erau cele cu plase, deci nu avea pe unde să iasă…iar în casă, după căutări şi zdrăngăneli provocatoare prin toate cotloanele, linişte…pasăre fiind, nu ar fi putut să stea liniştită atâta vreme cu noi făcând zgomot.

Când eram gata să renunţăm la căutări, o ultimă încercare de scotocit în spatele unui tablou…nimic…eu totuşi parcă am văzut ceva prins de dosul lui, aşa că încă o mişcare şi o dihanie mare, neagră şi urâtă începe să zboare ameninţător…un liliac! Şi un ţipăt ascuţit de natură a trezi tot cartierul din partea mea…am uitat să spun că această ultimă parte se petrecea pe la vreo 2 noaptea. Bineînţeles, n-am reuşit decât să-l sperii pe săracu’ batman de nu mai ştia de el.

Îl lăsam să-şi facă de cap prin sufragerie şi îl pândim, cu uşa închisă, din hol până se potoleşte, timp în care n-am reuşit să-mi reprim încă vreo câteva ţipete când se apropia de geamul uşii şi reuşeam să ne privim ochi în ochi. În fine, se linişteşte, i se deschid larg ferestrele şi este invitat întâi în balcon şi apoi afară…în timpul ăsta, eu eram tot în hol  şi, fără să mă apropii de aria lui de zbor, îl rugam, mai cu frumosul, mai cu “‘tu-ţi, ieşi odată!” să părăsească incinta.

Da, ştiu, sunt animăluţe pe cale de dispariţie, care nu fac nici un rău, dar să fie afară sau unde vor ele, nu la mine în casă…Mai văzusem lilieci, dar să dăm nas în nas în timpul nopţii în oaza mea de linişte, în spaţiul în care-mi place să cred că nu mi se poate întâmpla nimic rău, a fost cam prea de tot…multe zile nu am putut intra singură în casă, am tresărit sau am sărit de-a dreptul la cel mai mic zgomot şi n-am reuşit să mă lămuresc dacă mi-era mai frică de vizitele la stomatolog sau de vreun liliac încă rătăcit prin casă…M-am liniştit între timp, dar încă mă mai aştept ca orice lucru mic şi negru pe care-l văd prin casă să înceapă să zboare, iar eu să încep iar să ţip Batman, Batman )

Dar s-au mai petrecut şi lucruri frumoase luna asta…am fost plecată 3 zile la Paris la prietena mea care a avut  prima expoziţie în Paris Totul a fost foarte plăcut, mai puţin vremea şi trebuie să vă atrag atenţia că, dacă sunteţi în lucrări intensive la stomatolog, nu e cazul să zburaţi la nu ştiu câte mii de metri altitudine, că cică presiunea înaltă are nişte influenţe nu tocmai bune asupra sinusurilor, maxilarelor şi canalelor dentare sensibilizate, şi nici să treceţi brusc la o temperatură cu vreo 14-15 grade mai mică, oricât de pregătiţi vestimentar aţi fi…am prins maxime de 14-16 grade şi m-am întors cu nevralgii şi alte minuni, care mi-au condimentat nopţile ceva de nedescris, dar care, din fericire, au trecut (Augmentinul şi stomatologul să trăiască!). Expoziţia a fost foarte faină şi, cât de curând, o să revin cu o postare despre ea.

Zilele trecute, am fost la mare. Prognoza meteo era de speriat şi, dacă această excursie nu ar fi fost una programată de vreo 3 luni, cu vreo 20 de persoane, vremea care se anunţa ar fi justificat orice răzgândire. Când colo, sâmbătă ajungem pe 11 jumate pe un soare surprinzător…e drept, soarele nu a vrut să aştepte să mâncăm şi să bem şi noi o cafea, dar, chiar dacă atmosfera era cam ca în pozele de mai jos, sâmbătă după-masă am făcut baie în mare cum n-am mai făcut demult…o apă caldă şi curată care ne-a uns pe suflet pe cei care n-am rezistat tentaţiei. Seara la grătar, o atmosferă de care chiar aveam nevoie după ultimele săptămâni. Iar duminică, zi de plajă cu soare arzător, briză numai cât să fie plăcut şi apa numai bună de bălăceală

În rest…mă bucur că am reuşit să citesc ceva mai mult decât înainte, dar asta nu pentru că am stat mai puţin pe net, ci pentru că am profitat de orice moment pentru asta, descoperind chiar că, în momentele în care aştept să mă aşez pe scaunul de tortură, numai o carte reuşeşte să mă mai smulgă din gândurile negre aferente. La capitolul filme stau foarte prost, dar vreau să recuperez cât de curând, mai ales că am muuulte pe care-mi doresc să le văd…

Chiar dacă isteriile şi “preocupările” interesante despre care v-am povestit m-au acaparat în ultima vreme şi nu prea mi-am mai găsit timpul şi starea să scriu, să comentez, v-am citit şi mai recuperez pe unde am mai ratat câte ceva Mi-au mai trecut prin creierul ăsta stresat multe despre care intenţionez să scriu şi sper ca, începând de săptămâna asta, să mă mai adun şi să-mi mai regăsesc din timpul meu cu mine, a cărui lipsă am resimţit-o din ce în ce mai acut în ultima vreme…

Later edit:

Cum bine spunea bogdănic mai jos, informaţii despre stomatologul meu foarte priceput şi foarte răbdător şi înţelegător ar putea fi utile mai multor persoane Când spun foarte priceput, ştiu ce vorbesc, pentru că nu suntem la prima colaborare, am mai avut o colaborare serioasă acum vreo 5-6 ani şi tot ce a lucrat atunci este în perfectă stare, ca să nu mai spun că nimeni nu mă crede că e vorba de coroniţe de porţelan şi nu ar fi dinţii mei naturali Aşa că, dacă aveţi probleme cu dantura (ceea ce nu vă doresc), mergeţi cu încredere la Dan Pătroi, cabinetul DP Dental. Găsiţi adresa şi datele de contact aici.