Şotron

Mă strădui de câteva zile să concep o postare despre cartea asta şi tot nu reuşesc…Cortazar trebuie citit, nu povestit, nu disecat sau analizat…Nu-mi rămâne decât să vă las să citiţi pasaje care pe mine m-au cucerit, care vorbesc singure despre geniul lui Cortazar, mai ales în ce priveşte sufletul uman.
“O voi întâni oare pe Maga?(…) Şi era atât de firesc să trec strada, să urc treptele podului, să o apuc de mijlocul său subţire şi să ajung lângă Maga, iar ea zâmbea deloc surprinsă, convinsă, ca şi mine, că o întâlnire întâmplătoare era lucrul cel mai puţin întâmplător în vieţile noastre şi că oamenii care-şi dau întâlniri exacte sunt dintre aceia care au nevoie de hârtie liniată pentru a-şi scrie sau care apasă tubul cu pastă de dinţi numai din partea de jos. (…) Tehnica lor consta în a-şi da vag întâlnire, într-un cartier, la o anume oră. Le plăcea să înfrunte primejdia de a nu se găsi, de a-şi petrece ziua singuri şi posomorâţi, în vreo cafenea sau pe vreo bancă într-un scuar, citind-o-carte-în-plus. (…) îşi dădeau întâlnire aiurea şi mai întotdeauna se găseau. Întâlnirile erau uneori atât de incredibile, încât Oliveira îşi punea încă o dată problema probabilităţilor şi o întorcea pe toate părţile.(…) Stând într-o cafenea, refăceau minuţios itinerarele, schimbările bruşte, încercând să le explice prin telepatie, nereuşind niciodată, şi totuşi se întâniseră într-un adevărat labirint de străzi, mai mereu sfârşeau prin a se întâlni şi râdeau ca nebunii, convinşi de acea putere care-i îmbogăţea.”
“Maga ar fi păţit la fel, nu-i în stare să persevereze, n-are nici cel mai mic simţ al distanţelor, timpul i se face praf în mână, merge ciocnindu-se de toată lumea. Graţie acestor lucruri, în treacăt fie spus, e cu totul perfectă în felul ei de a denunţa falsa perfecţiune a celorlalţi.”
“Poate că iubirea însemna forma cea mai elevată de a te îmbogăţi, o dăruire a întregii fiinţe; dar, numai zădărnicind-o, putea evita efectul ei de bumerang, lăsând-o să piară în uitare şi să se înfiripe din nou, singură, pe această nouă treaptă de realitate deschisă şi poroasă. A ucide obicetul iubit, această vehce presimţire a omului, era preţul de a nu se opri pe scară; aşa cum ruga fierbinte a lui Faust către clipa ce trecea nu putea avea alt sens dacă n-o părăsea totodată, ca şi când ai pune pe masă paharul gol.”
“Dragostea mea, nu te iubesc pentru tine, nici pentru mine, nici pentru amândoi împreună, nu te iubesc fiindcă sângele m-ar îndemna să te iubesc, te iubesc fiindcă nu eşti a mea, fiindcă eşti de partea cealaltă, acolo unde mă inviţi să sar şi eu nu pot face saltul, fiindcă în străfundurile posesiunii nu eşti cu mine, nu te cuprind, nu trec dincolo de trupul tău, de râsul tău, există ceasuri când mă munceşte gândul că tu mă iubeşti (cum îţi mai place să foloseşti verbul “a iubi”, cu câtă uşurinţă îl laşi să cadă peste farfurii şi peste cearşafuri şi peste autobuze), mă chinuie iubirea ta care nu-mi serveşte drept pod, căci nici un pod nu se susţine dintr-o singură parte (…), şi nu mă privi cu ochii ăştia de pasăre, pentru tine operaţia dragostei e atât de simplă, ai să te vindeci înaintea mea cu toate că mă iubeşti cum eu nu te iubesc. (…) Tu dăruieşti infinitul, eu nu ştiu să-l primesc, iartă-mă. Îmi întinzi un măr şi eu mi-am lăsat dinţi pe noptieră.”
“(…) îi trecea acum prin minte ceva ce ar fi trebuit poate să-i fi trecut la început: Fără a se poseda pe sine nimeni nu putea poseda altă fiinţă, şi cine oare se poseda pe sine cu adevărat? Cine se cunoştea pe sine, cine cunoştea singurătatea absolută pe care o presupune faptul de a nu putea pune preţ nici pe propria ta tovărăşie, de a trebui să te duci la cinema sau la bordel sau acasă la nişte prieteni, ori să te dedici unei profesii care te acaparează sau căsătoriei pentru ca măcar să fii singur-printre-ceilalţi? (…) Adevărata cunoaştere a altei fiinţe, alcătuită din legături delicate, din înţelegeri minunate cu lumea, nu se putea înfăptui dintr-o singură direcţie, mâinii întinse trebuia să-i răspundă altă mână, din afară, de dincolo.”
“Oamenii se consideră prieteni deoarece coincid câteva ore pe săptămână pe o sofa, la un film, uneori într-un pat, sau pentru că fac aceeaşi muncă la birou. În tinereţe, la cafenea, de câte ori iluzia identităţii cu camarazii nu ne-a făcut fericiţi! Identitatea cu bărbaţi şi femei cărora abia dacă le cunoşteam felul de a fi, o formă de a se dărui, un profil.”
“Născocirea sufletului de către om se insinuează ori de câte ori încolţeşte sentimentul corpului ca parazit, ca vierme lipit de eul fiecăruia. E de-ajuns să simţi că trăieşti (şi nu numai că trăieşti drept acceptare, drept ceva-care-e-bin-să-se-întâmple) pentru ca până şi partea ce mai apropiată şi îndrăgită din trup, mâna dreaptă, să devină deodată un obiect ce comportă în chip respingător dubla condiţie de a nu fi eu şi de a fi lipit de mine.”
Dificil de explorat toate combinatiile posibile. Se poate citi în orice ordine, de fiecare data o alta poveste. Cortazar a inventat un fel de joc pre-electronic acum mai bine de 40 de ani. Mai exista ceva similar ca structura, tradus si în româneste – Milorad Pavic – Tarot. As spune ca Pavic este un Cortazar balcanic, fara nici-o aluzie rauvoitoare. Tot asa as putea spune : Cortazar este un Pavic latino-american. Lectura placuta si La Multi Ani.
@B.de Comp: Bine ai venit pe la mine! Mulţam! La Mulţi Ani şi ţie!
O s-o citesc şi revin cu impresii…
Da, Cortazar creează un joc incredibil, completează povestea ca pe un puzzle, o reinventează
Mi-am luat şi eu Ultima iubire la Ţarigrad, îndreptar de ghicit, dar nu am apucat s-o citesc încă
Nu am citit-o dar pare interesanta..
@Dyanna: Mulţam pentru comentariu şi te mai aştept pe la mine! Poate o încerci şi împărtăşeşti impresiile
este o carte fetis, o marca … imi pare bine ca ti-a placut… si mie mi-a placut.
deci ti-e dor de vara…
@Belle de Jour: cam aşa ceva
e o stare, am putea spune, ca şi Parisul, dincolo de aspectele concrete 
)
Aoleu, e puţin spus dor