Leapşa conversaţiei
Am primit cam de multicel o leapşă de la Coryamor, intitulată de ea “Arta conversaţiei” şi ar cam fi cazul să mă execut, că nu-mi place să fiu restantă şi mai am câteva lepşe în pending…puţintică răbdare, vă rog, le atac pe toate
Leapşa spune cam aşa:
1. Când ai o conversaţie interesantă?
2. Ce te plictiseşte într-o conversaţie?
O să-mi vină cam greu să înşir toate genurile de conversaţii interesante pentru mine, la fel ca şi conversaţiile plicisitoare…dar să încerc:
1. Păi de cele mai multe ori am conversaţii plăcute…nu ştiu însă dacă le pot încadra şi la “interesante”, pentru că, dacă, de exemplu, povestesc că am avut o conversaţie faină sau plăcută, înseamnă că mă refer la pălăvrăgelile plăcute pe diferite teme, de la întâmplări banale de zi cu zi până la teme serioase sau teme amuzante. Pentru mine, o conversaţie plăcută este întotdeauna condimentată cu oareşce umor…Dar, revenind la întrebare, ca să spun despre o conversaţie că este interesantă, tre’ să fie ceva mai mult decât o conversaţie plăcută…indiferent de subiect, trebuie să fie o conversaţie în care aflu ceva nou pe o temă care mă interesează, care mă face să văd o nouă perspectivă sau noi laturi, noi unghiuri ale temei. Nu contează dacă sunt sau nu de acord cu ele, simpla revelare de aspecte, viziuni, idei noi pe teme care mă pasionează face conversaţia interesantă. Ca şi teme, întotdeauna prefer discuţiile despre oameni, poveşti de viaţă, despre ce trece cuiva prin cap, oricât de neobişnuit, sau despre ce simte decât discuţiile informaţionale, ca să zic aşa.
2. Întâi de toate, cât de plictisitoare este o conversaţie depinde de interlocutor şi de cum povesteşte ceva…dacă felul în care povesteşte este unul care mă captează, poate vorbi cam despre orice şi ascult cu gura căscată Bine, evident, sunt şi discuţii pe diverse subiecte sau conţinând diverse informaţii, care, de regulă, mă plictisesc şi aş enumera:
– discuţii tehnice – în mod absolut subiectiv, pentru că nu mă pricep şi nici nu-mi doresc musai să-mi încarc creierii cu informaţii care oricum nu se leagă prea trainic între ele, lipsind o bază în domeniu, nu mă interesează acest gen de discuţii…Ca tot omul, am şi eu dileme tehnice, dintre cele mai amuzante şi mai penibile pentru cei care se pricep, dar întreb ce mă interesează şi apreciez răspunsuri care se limitează la cât întreb, fără oferirea de detalii peste detalii, că oricum îmi intră pe o ureche şi-mi ies pe ambele.
– poveşti din călătorii, dacă nu sunt condimentate cu întâmplări interesante, amuzante sau dacă nu sunt povestite pentru că înseamnă ceva anume pentru interlocutor…doar înşirarea unor locuri sub formă de jurnal de călătorie mă plictiseşte.
– povestirea emisiunilor tv sau a filmelor în detaliu…Suport şi chiar mă poate interesa câteva fraze despre un film sau despre o emisiune, mai ales dacă e vorba de ceva amuzant, şi chiar mai multe fraze, dacă e vorba de o analiză şi nu despre relatarea subiectului sau a replicilor în detaliu.
– enumerarea de informaţii…cum să le zic…de cultură generală, indiferent că e vorba de teme care mă pasionează sau ba. Aşa cum spuneam şi mai sus, prefer analizarea lor, nu redarea şi, eventual, discutarea, dezbaterea lor. Dacă vreau să aflu mai multe informaţii despre un eveniment, despre o locaţie sau mai ştiu eu despre ce, caut şi citesc, nu tre’ să mi le înşire cineva. Dacă însă interlocutorul îmi oferă o viziune proprie asupra evenimentului sau ce face obiectul discuţiei, atunci sunt ochi şi urechi, chiar dacă nu cunosc în detaliu subiectul. Îmi place să vorbesc cu oameni, care au păreri, care se raportează cumva la informaţie, nu cu dicţionare, nu cu wikipedii.
Cam astea ar fi principalele mele “pretenţii” în materie de conversaţii şi trebuie să recunosc că sunt o norocoasă şi că am muuult mai multe conversaţii interesante decât plictisitoare
Nu dau leapşa nimănui, e la liber, aşa că s-o ia cu încredere oricine are chef să ne destăinuiască despre conversaţii.
ai "onorat" leapsa cum se cuvine
Cred ca o preiau eu ca mi-a venit pofta dupa ce am citit raspunsurile tale.
Ma mir ca te plictisesc povestirile din calatorii, mie mereu mi-au placut. Si da, la treaba cu discutiile tehnice… te inteleg perfect, cred ca numai pe barbati nu-i plictisesc .
Off-topic, ai o surpriza la mine pe blog ;
@coryamor: mă bucur că eşti mulţumită de prestaţie
@Cami: te rog Povestirile de călătorii îmi plac şi mie atâta timp cât sunt povestiri în care se şi întâmplă ceva funny sau interesant, nu doar itinerarii…
Mulţam frumos!
Daca nu e cu suparare, preiau si eu leapsa
@Unguru': nici o supărare, chiar te rog!
Buna ziua.
Ma numesc Nidelea Cristian, administratorul directorului web http://www.edelbeta.ro.
Va propun un schimb de link-uri. Va pot promova blogul prin introducerea lui la rubrica Parteneri, in cadrul directorului.
In schimb as dori sa plasati la dvs. in blogroll urmatorul link:
Titlu – Albena
url – http://www.la-albena.ro
Daca sunteti de acord, va rog sa ma contactati la nideleacristian@gmail.com cu detaliile link-ului dorit de dvs
Uffff! Am scapat! Sa traiti! Sa aveti parte doar de conversatii interesante!
@bogdănic: ei, doar de data asta La fel şi ţie!