“Imi este din ce in ce mai greu sa pun nume personajelor, traim intr-o epoca in care suntem tot mai mult un numar si tot mai putin un nume. Societatea de azi nu vrea sa stie cum ma numesc, ci ce numere am: numarul cartii de credit, cel al codului pentru a extrage banii dintr-un bancomat, numarul permisului de conducere, al documentului de identitate…Timp de secole, numele a constituit identitatea. Acum, insa, identitatea se dizolva incetul cu incetul.” (Jose Saramago)

Asa cum spuneam acum cateva luni, dupa Intermitentele mortii, urma sa revin la Jose Saramago si declar din nou ca am sa tot revin

Imi vine cam greu sa scriu despre Toate numele…mi se invart foarte multe prin cap si, in acelasi timp, am impresia ca nu as putea puncta nimic…

Ca de obicei, o poveste plasata intr-un spatiu neidentificat, intr-un timp nedeterminat clar si cu personaje nenumite, cu o singura exceptie: Jose, functionar al Arhivei Generale, institutie care detine toate numele si datele de nastere, casatorie, divort si deces ale celor vii si celor morti. Registratorul Jose, care locuieste singur intr-o anexa a Arhivei, isi dedica singuratatea colectionarii de informatii despre persoane celebre, copiind, in secret, date existente in Arhiva despre viata acestor persoane. Activitatea sa in cadrul Arhivei, monotona si supusa unor reguli cat se poate de stricte, ii imprima lui Jose o atitudine de robotel, care indeplineste zilnic aceleasi sarcini, urmeaza acelasi program, fara abatere, totul parand liniar, fara nici un fel de zig zag.

Succesiunea previzibila a actiunilor zilnice ale registratorului Jose se schimba in momentul in care ia, pentru copiere, din greseala, impreuna cu fisele unor celebritati, o fisa a unei femei necunoscute. Neavand alta explicatie decat hazardul, care devine, de fapt, motivatia intregului demers, Jose decide sa o caute pe femeia necunoscuta. Porneste in cautarea ei de la fisa copiata din Arhiva, care contine doar informatii cu privire la nastere, o casatorie si un divort.

Nu intentionez sa povestesc romanul…sunt multe suprize pe parcursul lui, care isi pierd farmecul odata povestite.

Devine evident faptul ca nu atat gasirea si cunoasterea femeii necunoscute reprezinta provocarea, cat insasi cautarea, pentru ca Jose evita orice drumuri scurte si directe spre rezultat, cautand, in mod constant, indiciile si caile mai ocolite si mai complicate. Aceste cai sunt un scop in sine si ramificatiile pe care ele le genereaza, ipostazele in care se gaseste Jose prin abordarea cautarii in maniera proprie, reprezinta, pe de-o parte, o calatorie spre sine, in care se elibereaza de false constrangeri, interioare (angoasele sale legate de inaltime, intuneric, dezordine) si exterioare (obedienta exagerata) si, pe de alta parte, o valorificare a prezentului printr-o permanenta raportare la trecut.

Intreaga carte este o invitatie la memorie…ca si cum, din trecut, doar ceea ce ramane in memorie, aflandu-se astfel, indirect, in prezent, prin intermediul acesteia, exista in realitate si, asa cum spune conservatorul, directorul Arhivei, “vointa de a ne aminti va putea sa ne perpetueze viata”.

Ar mai fi probabil multe de spus despre personajul singuratic, atras de o femeie necunoscuta despre care nu stie decat ca s-a nascut si a carei viata va cauta sa o cunoasca prin intermediul informatiilor oficiale, personaj care va exersa socializarea si apropierea de oameni in contextul si sub pretextul cautarii, si in care se reflecta conditia omului in societatea contemporana care il reduce la un manunchi de informatii.

Există numai trecutul şi tot ceea ce se numeşte prezent este un simplu tranzit spre trecut. Pentru mine, din punct de vedere filosofic (dacă pot avea pretenţia de a folosi asemenea cuvint), prezentul nu există. Numai timpul trecut este un timp recognoscibil – timpul care vine pentru că pleacă, nu se opreşte, nu rămine prezent. Aşadar, pentru romancierul care sint nu este vorba de a recupera trecutul şi cu atît mai puţin de a-l transforma în lecţie pentru prezent. Timpul trăit (şi numai el, din punct de vedere uman, este timp real) se prezintă unificat inţelegerii noastre, simultan complet şi în continuă creştere. Noi sintem produsul infailibil al acestui timp care se acumulează, şi nu al unui prezent de necuprins.