“Nalucire intamplatoare? Dar care nalucire nu e asa? Care e logica vedeniilor? Cea a succesiunilor pe care le alcatuiesc norii fumului de trabuc. Hazardul! Hazardul este ritmul intim al lumii, hazardul e sufletul poeziei. Viata mea, calma rutiniera, umila, este o oda pindarica tesuta in miile de nimicuri ale cotidianului. Cotidianul! […] Noi, oamenii, nu sucombam din pricina marilor suferinte sau a marilor bucurii, explicatia fiind ca suferintele si bucuriile acelea vin mascate intr-o imensa ceata de incidente marunte. Si viata tocmai asta e, o ceata. Viata e o nebuloasa”

 

Inca nu am terminat cartea, dar m-a impresionat fragmentul. Si este doar unul din multe astfel de pasaje care imi plac si imi atrag atentia in acest roman…cu cea mai mare densitate de idei si vorbe memorabile pe pagina scrisa Imi promit sa-i dedic un post cand il termin.