Oryx și Crake a apărut în 2003 (la 18 ani după Povestea slujitoarei) și face parte dintr-o trilogie alături de The Year of Flood și MaddAddam, prima fiind tradusă și la noi (Anul potopului) de Editura Art.

Cartea este parțial distopie și mai mult SF. Omenirea se află pe muchia prăpastiei și romanul este, astfel, construit pe două planuri temporale, unul pre-apocaliptic și altul post-apocaliptic. 

Dar mai multe despre Oryx și Crake în curând, când am să scriu despre carte. Deocamdată, un teaser, un fragment din carte, despre jocul Sânge și Trandafiri, unul dintre jocurile preferate ale personajelor în timpul adolescenței, o idee provocatoare, care te pune pe gânduri.

Sânge şi Trandafiri se baza pe principiile jocului de Monopoly. Cel care juca cu Sângele avea la îndemână toate atrocităţile umane petrecute la scară mare: crimele sau violurile individuale nu contau. Trebuia să fie neapărat implicat un număr cât mai mare de oameni care fuseseră raşi de pe faţa pământului. Masacre, genocide, lucruri de genul ăsta.

Cel care juca cu Trandafirii avea de partea lui realizările omenirii. Obiecte de artă, descoperiri ştiinţifice, opere arhitecturale impresionante, invenţii care au dus la progres. Monumente închinate măreţiei sufletului erau ele numite în joc.

 

Existau butoane laterale pe care puteai să apeşi, aşa că dacă nu ştiai ce reprezintă Crimă şi pedeapsă sau Teoria relativităţii sau Calea Lacrimilor sau Doamna Bovary sau Războiul de 100 de Ani sau Fuga în Egipt, puteai să dai dublu clic pe fiecare şi ţi se prezenta un rezumat cu ilustraţii în două variante: R pentru copii şi PON care însemna Profanitate, Obscenitate şi Nuditate. Ăsta e farmecul istoriei, spunea Crake: le conţine pe toate trei în cantităţi deloc neglijabile.

 

Aruncai zarurile virtuale, după care îţi apărea fie un obiect din categoria Trandafirului, fie unul din categoria Sângelui. Dacă obiectul era din categoria Sângelui, jucătorul care era de partea Trandafirului avea şansa să împiedice petrecerea unei anume atrocităţi. Pentru asta, trebuia să ofere la schimb un obiect din categoria Trandafirului. Atrocitatea respectivă dispărea pentru totdeauna din istorie sau, cel puţin, din istoria jocului. Jucătorul din tabăra Sângelui putea să obţină un obiect din categoria Trandafirului, dar numai cedând o atrocitate, în felul acesta el rămânând cu mai puţină muniţie, în timp ce jucătorul Trandafir obţinea mai mult.

Dacă erai un jucător abil puteai să ataci tabăra Trandafirului prin intermediul atrocităţilor pe care le aveai în posesie, să jefuieşti realizările omenirii şi să le transferi în tabăra ta. Jucătorul care reuşea să păstreze cât mai multe din aceste realizări până la expirarea timpului acordat era considerat câştigător. Se scădeau puncte pentru realizările distruse din cauza propriilor tale erori, nesăbuinţe sau manevre idioate.

 

Ratele de schimb – Mona Lisa pentru Bergen-Belsen, genocidul armenesc pentru Simfonia a IX-a plus trei dintre Marile Piramide – erau doar sugerate, dar puteai să te şi tocmeşti. Pentru asta, însă, trebuia să cunoşti numărul total al cadavrelor în cazul atrocităţilor sau ultimul preţ al pieţei în cazul operelor de artă ori, în caz că operele fuseseră furate, valoarea poliţei lor de asigurare. Era un joc perfid.

 

— Homer, spune Snowman cu glas tare, în timp ce îşi face drum prin vegetaţia încă udă după ploaie. Divina Comedie. Arta statuară grecească. Apeductele. Paradisul pierdut. Muzica lui Mozart. Shakespeare, opere complete. Surorile Bronte. Tolstoi. Moscheea Perlă. Catedrala din Chartres. Bach. Rembrandt. Verdi. Joyce. Penicilina. Keats. Turner. Transplanturile de cord. Vaccinul împotriva poliomielitei. Berlioz. Baudelaire. Bartok. Yeats. Woolf.

 

Trebuie să fi fost şi alţii.

 

Şi chiar au fost.

 

Căderea Troiei, spune o voce în urechea lui. Distrugerea Cartaginei. Vikingii. Cruciadele. Genghis-Han. Attila Hunul. Masacrul catharilor. Arderea pe rug a vrăjitoarelor. Distrugerea civilizaţiei aztece. A celei maya. A celei incaşe. Inchiziţia. Vlad Ţepeş. Masacrul hughenoţilor. Cromwell în Irlanda. Revoluţia franceză. Războaiele napoleoniene. Foametea din Irlanda. Sclavia din Sudul american. Regele Leopold în Congo. Revoluţia bolşevică. Stalin. Hitler. Hiroshima. Mao. Pol Pot. Idi Amin. Sri Lanka. Timorul de Est. Saddam Hussein.

 

Încetează, spune Snowman.

[…]

Asta era problema cu Sânge şi Trandafiri: era mai uşor să-ţi aminteşti atrocităţile. O altă problemă era că, de obicei, jucătorul aflat de partea Sângelui ieşea câştigător, însă victoria însemna moştenirea unei pustietăţi. Ăsta e rostul jocului, spunea Crake când Jimmy se arăta nemulţumit. Jimmy spunea că, dacă ăsta era într-adevăr rostul, atunci chiar n-avea nici un rost. Nu voia să-i spună lui Crake că din cauza lui avea coşmaruri cumplite noaptea, cel în care Parthenonul era împodobit cu capete tăiate, fiind, dintr-un motiv oarecare, cel care-l îngrozea cel mai mult.