Titlul postării este doar una dintre semnificaţiile pe care le-am găsit eu în această animaţie care a devenit imediat un film de suflet. Nu ştiu cum de l-am ratat atâţia ani, cert e că a fost o revelaţie şi, în caz că nu l-aţi văzut până acum, este un must-see!

Un tablou…o pictură pe care autorul n-a terminat-o este cadrul poveştii. Personajele reprezintă mai multe categorii ce devin de-a dreptul “caste”: avem casta “toutpeint”/”alldone”, personajele pe care pictorul le-a pictat complet, casta “pasfini”/ “halfie”, personajele pictate pe jumătate şi casta “reufs”/ “sketchies”, care sunt abia schiţaţi în creion.

Cum este de aşteptat, casta celor pictaţi integral se cred stăpânii lumii şi îi desconsideră complet pe ceilalţi, mai ales pe sketchies, despre care spun că sunt doar nişte mâzgălituri care ar trebui şterse şi pe care-i vânează pentru amuzament. Bineînţeles, castelul din tablou este locuit doar de către alldones, iar halfies şi sketchies îşi găsesc refugiul prin pădurile din jurul lui.

Asta până când alldones ajung la concluzia că pictorul nu se va întoarce să termine tabloul şi că ei sunt aleşii în tablou, operele de artă complete şi perfecte. Superioritatea lor li se pare evidentă şi, deşi nimeni nu ştie cine e pictorul, de ce a ales să-i creeze şi apoi să-i lase pe unii neterminaţi, şi dacă va reveni să-şi finalizeze tabloul, alldones decid că ei trebuie să conducă şi să facă ordine în regat. Egalitatea şi libertatea nu sunt pentru toată lumea şi aparenţa dictează.

Şi aşa încep aventurile Lolei, o halfie care pleacă în căutarea pictorului pentru a-l convinge să revină la opera de artă şi să le ofere tuturor şanse egale în mica lor lume din tablou.

Dialogurile spumoase despre victoria aparenţei în faţa sufletului omenesc ne duc cu gândul la rasism, discursurile despre superioritatea unora în faţa altora, la nazism, în timp ce căutarea creatorului ne conduce spre zona religioasă, iar mai departe animaţia devine o meditaţie pe tema universului, a multiplelor lumi, a eventualului sau eventualilor creatori.

Tablou în tablou în tablou, poate că aşa este şi lumea noastră o mică parte dintr-o altă lume, iar ideile şi iluziile noastre, nişte poveşti nu neapărat adevărate, dar menite să ne îndrume.

Cel mai important pentru mine, Le Tableau mi-a spus că, de la un punct încolo, suntem propriii noştri creatori. Venim pe lume nu ca să stagnăm, ci ca să evoluăm. Putem decide cine vrem să fim, dar şi să fim împăcaţi şi mulţumiţi cu cine suntem şi, în funcţie de alegerile pe care le facem, avem totuşi libertatea să ne pictăm pe noi înşine în culori vii şi să fim mândri de imperfecţiunile şi unicitatea noastră.