Amadeus (1984)
Regie: Milos Forman
Scenariu: Peter Shaffer
Distribuţie: F. Murray Abraham, Tom Hulce

Dacă încă nu aţi văzut Amadeus, e timpul să-l vedeţi! Recunosc că, uneori, din cauza timpului, un film care are mai mult de două ore ajunge cam la coada listei de văzut.

În orice caz, la filmul lui Milos Forman n-am simţit cum a trecut timpul şi, deşi intuiam că se va termina în curând, finalul chiar m-a surprins, tot speram să mai continue.

Rivalitatea dintre Mozart şi Antonio Salieri a fost prima data imaginată de către Alexandr Puşkin care a scris piesa Mozart şi Salieri, preluată apoi de către Peter Shaffer în piesa Amadeus, aceasta din urmă reprezentând baza scenariului pentru filmul Amadeus.

Pelicula este construită sub forma spovedaniei lui Salieri. Fostul compozitor al curţii vieneze se află într-un ospiciu şi se confesează preotului despre lupta sa cu Dumnezeu, căruia în copilărie i-a cerut să-l facă cel mai renumit compozitor, să-i ofere darul de a-i cânta slava prin muzică, dar care, după ce i-a permis să urce pe culmi, l-a pus faţă în faţă cu geniul lui Mozart, adevăratul instrument al lui Dumnezeu, în viziunea lui Salieri.

Astfel, prin ochii lui Salieri, cunoaştem un Mozart excentric, plin de viaţă, un copil răzgâiat uneori, un copil teribil şi genial. Compozitorul italian îi ştia deja opera atunci când l-a cunoscut şi, aşteptându-se să întâlnească un bărbat serios, respectabil, pătruns de importanţa sa, are un şoc în persoana jovialului şi jucăuşului Amadeus, care, departe de a fi modest, are mai degrabă comportamentul acelor copii care se ştiu isteţi, cei mai buni din clasă, aşa că-şi permit prostioare şi şicane, convinşi că vor fi trecute cu vederea pe seama inteligenţei lor.

Războiul este declarat din primul moment şi Salieri, singurul care-i recunoaşte cu adevărat geniul lui Mozart, îşi jură că-l va distruge şi că, astfel, se va răzbuna pe Dumnezeul necruţător care s-a jucat cu el.

Filmul Amadeus nu este o biografie exactă a lui Mozart, este mai degrabă o formulă de a pune faţă în faţă geniul cu mediocritatea, de a evidenţia atitudini neobişnuite ca şi caracteristică a geniului, precum şi contrastul şi impactul pe care acesta îl are asupra celorlalţi. Râsul lui Mozart şi agilitatea cu care se mişcă dând impresia că se află peste tot sunt simboluri pentru o fiinţă cu adevărat vie, în care arde o patimă şi care nu-şi găseşte locul decât compunând, eliberând din sine simfonii, concerte, opere captive.

Pe de altă parte, puţină nebunie, o doză de excentric, naivitate şi totuşi conştiinţa propriei valori, energie debordantă şi obsesia devoratoare pentru muzică, astea sunt trăsăturile lui Mozart în varianta lui Milos Forman.

Pelicula este un regal de la viziunea lui Forman la jocul actorilor, de la decoruri şi costume la muzică. Te simţi ca într-o sală de concerte în care însuşi Mozart dirijează şi-ţi oferă creaţia lui în varianta cea mai bună, în care virtuozitatea se îmbină cu pasiunea. Şi poate vei vedea cu alţi ochi nu doar muzica lui Mozart, ci şi ariile altor compozitori şi, de ce nu, muzica clasică, după vizionarea acestui film.