Romanul Livada de mango este unul autobiografic, în care Robin Bayley ne împărtăşeşte experienţa călătoriei în Mexic, nu o călătorie de vacanţă, ci una de regăsire, de descoperire a propriei identităţi prin înţelegerea rădăcinilor. Tema sună cât se poate de incitant şi, mai mult, se întrepătrunde cu multe alte teme şi idei interesante, cum ar fi destinul căruia nu ne putem sustrage, care “acţionează” discret, dar niciodată în derivă, tema istoriei care se repetă, mai mult sau mai puţin evident.

Toate acestea ar fi fost ingredientele unui roman excepţional, dacă ar fi fost într-adevăr exploatate, nu presărate aleator şi foarte direct în poveste, şi dacă Robin Bayley ar fi scris literatură, nu compunere şcolară. Din păcate, stilul scriitorului, aflat, ce-i drept, la prima încercare cu Livada de mango, lasă mult de dorit, exprimările fiind de multe ori deranjant de simpliste şi nu în sensul în care simplitatea dă farmec poveştii.

Regăsim în multe cărţi clişee, mulţi scriitori pornesc uneori de la un clişeu, dar reuşesc să dea naştere unor cărţi bune prin modul în care redau ideea, prin unghiul din care privesc ceva spus deja de n ori de-a lungul timpului. Robin Bayley însă se mulţumeşte cu a le expune brut ca într-o revistă fără pretenţii: “Aşa cum se spune, nu ştii să apreciezi valoarea adevărată a unui lucru decât atunci când nu-l mai ai. În cazul meu, a trebuit să pierd ceea ce aveam ca să-mi dau seama ce doresc, cu toate că, practic, nu ştiam încă ce-mi doresc.”

Mi-a adus aminte că am citit şi la Moravia (şi la mulţi alţii probabil) aceeaşi idee (clişeu) că nu preţuim ceva decât după ce pierdem, că nu apreciem frumuseţea unui moment decât după ce trece, dar scrisă de-o manieră care atinge sufletul, care te face să admiţi că ştii despre ce e vorba…Citiţi aici pasajul lui Moravia.

Dar să revin la Livada de mango. Robin renunţă la viaţa din Londra, la cariera pe care şi-o construise, şi pleacă în Mexic pe urmele străbunicului său, Arthur. Iniţial determinată de fascinaţia pe care, încă din copilărie, poveştile bunicii despre călătoria lui Arthur şi anii petrecuţi de acesta în Mexic au exercitat-o asupra lui Robin, călătoria se dovedeşte a avea mize mult mai serioase de-atât, hotărârea lui Robin de a lăsa totul şi de a pleca devine un fel de călătorie karmică.

Bayley zugrăveşte destul de bine diferenţele culturale dintre Europa şi America Latină şi cel mai mult mi-a plăcut redarea subtilă a diferenţei dintre mediul familial englezesc şi cel mexican, raportarea diferită la viaţă, dar şi la moarte, abordarea raţională versus superstiţii şi personaje exotice.

În ciuda criticii de la care nu m-am putut abţine, Livada de mango a avut totuşi meritul de a mă purta prin locuri pe care visez să le văd cândva. Atmosfera Americii Latine din perspectiva unui vizitator european este unul din plusurile cărţii şi, dacă vă doriţi s-o simţiţi, măcar prin lectură, atunci romanul merită citit.