Nu mă pot gândi la Les émotifs anonymes fără să mă apuce o poftă nebună de…ciocolată!

Angélique Delange este foarte emotivă, atât de emotivă că poate leşina atunci când i se acordă atenţie şi frecventează un club de emotivi anonimi. Este ciocolatier şi, în ciuda talentului, această timiditate păcătoasă a tot împiedicat-o de la împlinirea visului, pentru că s-a văzut nevoită să-şi practice meseria în aşa fel încât să nu atragă atenţia asupra ei.

Jean-René Van Den Hudge este directorul unei fabrici de bomboane, aspru şi dur, angajaţii temându-se de el. Sub această duritate, se ascunde, de fapt, o emotivitate incontrolabilă.

Ce se întâmplă când se întâlnesc doi emotivi? Veţi afla dacă veţi vedea Les émotifs anonymes

Dincolo de amuzament şi exagerări simpatice, este imposibil să nu te regăseşti în personaje, în pauzele dintre cuvinte, în încercarea de a găsi subiecte de discuţie care să fie la înălţimea interlocutorului, în veşnica nesiguranţă în faţa persoanei pe care o admiri, atunci când mult mai simplă şi de dorit ar fi naturaleţea, firescul…

Că suntem sau nu emotivi de obicei, în faţa dragostei devenim întotdeauna timizi şi, după părerea mea, acestea sunt cele mai frumoase momente

Mi-am amintit de cuvintele lui Marcel Proust despre efectul dorinţei asupra conversaţiilor:

…frazele pe care i le spuneam se legau de acelea pe care i le spusesem în orele precedente, şi se intâlneau câtuşi de puţin cu gândurile, cu dorinţele mele care stăruiau paralele la infinit. Numai dorinţa e în stare să împiedice lucrurile pe care le-ai spus să semene întrucâtva cu ceea ce gândeşti.

Marcel Proust – În căutarea timpului pierdut, vol. 3 – Guermantes

Revenind la film, trebuie să spun că reţeta pare puţin hollywoodiană, dar realizarea face ca filmul să fie o bomboană de ciocolată se topeşte în gură sau, mai exact, care te topeşte şi te lasă cu zâmbetul pe buze şi după vizionare