În secolul XIX, o femeie care nu se afla sub protecţia şi în întreţinerea unui bărbat, nu avea nicio şansă la o supravieţuire decentă.

După o experienţă traumatizantă, la vârsta de 14 ani, o tânără reuşeştă să-şi găsească de lucru ca şi valet numai prefăcându-se că este bărbat şi alege să-şi trăiască viaţa sub această înfăţişare, dar oare numai înfăţişarea se schimbă?

Noi îl cunoaştem pe Albert Nobbs (Glenn Close) la vârsta maturităţii şi, în primele multe minute din film, ne apare ca o persoană asexuată, parcă fără trăsături proprii, pentru că, dincolo de atitudinea neutră şi robotică, nu transpare nimic…nicio trăire, nici un gând…

În realitate, sub înfăţişarea palidă a lui Albert, se ascunde o femeie curajoasă şi ambiţioasă, al cărei vis este de a strânge suficienţi bani pentru a-şi întemeia propria afacere.

Pe lângă drama unor vieţi impuse de neajunsurile epocii, în film regăsim şi teme curente, precum iubiri trădate, falsitate, lupta pentru supravieţuire, acceptarea propriei vieţi şi urmarea unui vis, indiferent de sacrificii.

Filmul Albert Nobbs este pe cât de bun, pe atât de confuz. Recunosc că nu-mi sunt foarte clare sentimentele şi stările personajului principal. Deşi apropierea de Helen (Mia Wasikowska) nu aduce a poveste de dragoste, comportamentul lui Albert nu este unul pur egoist şi dedicat scopului propriu, ace(a)sta dă dovadă de ataşament şi de o tulburare neaşteptată.

Mult mai evidentă este transformarea personajului Hubert Page (Janet McTeer ar merita Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar!), iar una din ideile transmise de film este, după părerea mea, că existenţa, experienţa, obişnuinţa au un impact important asupra caracterului, preferinţelor şi dorinţelor unui om.

Uneori, asumarea unui rol faţă de cei din jur pot determina schimbări şi în interiorul cuiva până când nu mai ştie cine este cu adevărat, iar confuzia lui Albert Nobbs mi s-a părut cu atât mai căutată de către regizor şi mai realistă.

Singurul neajuns al filmului ar fi reclama şi notorietatea actriţei din rolul principal, pentru că, din păcate, nu am putut vedea acest film ca şi cum n-aş fi văzut-o niciodată pe Glenn Close şi ca şi cum nu aş fi ştiut, în mare, povestea filmului.

Glenn Close a jucat foarte bine, dar pentru Oscar o prefer totuşi pe Mery Streep în The Iron Lady, nu doar pentru că, zic eu, a jucat mai bine,  ci şi pentru că găsesc mai dificil un rol într-un film biografic care trebuie să se apropie cât mai mult de personajul real.