După această primă întâlnire cu Dino Buzzati pot spune cu certitudine că vreau să citesc şi alte cărţi scrise de el.

Povestea din O dragoste nu m-a impresionat în mod deosebit, dar stilul lui Buzzati, da. Pătrunde în toate cotloanele fiinţei umane şi nu omite niciun detaliu din acelea care, numai privite din perspectivă strict personală, sunt extrem de importante.

Antonio Dorigo, un arhitect la vreo 50 de ani, un burghez din clasa de mijloc, fără succes la femei şi client fidel al caselor de toleranţă, se îndrăgosteşte de Laide, o prostituată de 20 de ani, care-şi păstrează tot timpul o aură de mister, un arsenal de contradicţii în viaţa ei şi o indiferenţă extrem de dureroasă, dar şi foarte atrăgătoare, subjugantă, pentru Antonio.

Drama personajului este exprimată, în principal, la persoana a treia, dar sunt pasaje în care zbuciumul acestuia este redat prin propriile gânduri. Buzzati coboară până în cele mai tenebroase adâncuri ale sufletului măcinat de gelozie, obsedat de a poseda o fiinţă despre care ştie că nu-i va aparţine niciodată, foarte conştient de toate umilinţele la care este supus, dar neputincios în faţa lor.

Deşi pe ultima copertă a cărţii, scriitorul spune clar că “O dragoste se sfârşeşte frumos.”, am uitat complet de această declaraţie pe parcursul lecturii, când nu gândeam decât: o astfel de poveste nu se poate termina decât urât…se vor despărţi într-un final, el va suferi, se va lăsa poate cu probleme de sănătate având în vedere vârsta…

Finalul a fost o surpriză, Buzzati sărind cumva peste schimbarea radicală care se produce în Laide şi ajungând direct la rezultatul acesteia, după părerea mea nu tocmai veridică, dar scopul cărţii nu este povestea în sine, evenimentele, ci stările cărora dragostea le dă naştere.

Romanul tratează o dragoste mai puţin obişnuită, o dragoste care, prin sine, arde şi consumă, dar stările personajului se pot regăsi în oricare dintre noi, în orice context, pentru că, vrem sau nu, suntem cu toţii victimele idealizării, indiferent de obiectul acesteia. Antonio îşi doreşte să se trezească într-o dimineaţă şi să nu mai simtă nimic, nu idealizează iubirea, dar idealizează persoana iubită.

Imaginea reprezintă o pictură de Dino Buzzati şi, dacă doriţi să vedeţi mai multe picturi suprarealiste ale scriitorului, găsiţi aici.

Captiv într-o iubire falsă şi anapoda, creierul nu-i mai aparţine. Laide a intrat înăuntru-i şi i-l soarbe. În cel mai ascuns meandru al creierului, în orice tainiţă şi ascunziş subteran în care ar încerca să se pitească în căutarea unei clipe de răgaz, acolo în adânc, o găsea totdeauna pe ea, care nici nu-l priveşte, nici nu-l bagă în seamă, care chicoteşte la braţul unui tinerel, care dansează dansuri impudice mânuită în toate părţile trupului de partenerul lasciv şi viclean.

El o iubea pentru ea însăşi, pentru ceea ce reprezenta ca femeie, ca aiureli, ca tinereţe, ca prospeţime populară, ca viclenie, ca neruşinare, ca sfidare, ca libertate, ca mister. Era simbolul unei lumi plebee, nocturnă, veselă, vicioasă, demenţial de activă şi sigură pe ea care frământa de viaţă nesăţioasă în jurul plictiselii şi respectabilităţii burgheze.

Şi totuşi acum, dansând cha-cha-cha, se bucură de minunata senzaţie a libertăţii, se bucură că e uşoară şi pură, că nu aparţine nimănui ci doar ei însăşi, ba nici chiar ei, ci cuiva mai frumos, muzicii, dansului, poeziei.

O taină foarte simplă: dragostea. Tot ceea ce ne fascinează în lumea neînsufleţită, pădurile, şesurile, râurile, munţii, mările, văile, stepele, mai mult, şi oraşele, palatele, pietrele, mai mult, noaptea, stelele, vântul, toate acestea, indiferente în sine şi goale de sens, se umplu de înţeles omenesc, fără ca noi s-o bănuim, conţin presimţirea dragostei.

Cât îl uimea faptul că nu-şi dăduse seama până acum! Ce interes ar fi putut trezi o stâncă, o pădure, o ruină, dacă în ele n-ar fi fost implicată o aşteptare? Şi a cui aşteptare, dacă nu a ei, a fiinţei care ne-ar putea face fericiţi?

Ce meschină ar fi, dinaintea spectacolului naturii, exaltarea noastră spirituală, dacă ne-ar privi doar pe noi şi nu s-ar putea răsfrânge şi asupra altei fiinţe!