La plimbarea prin blogosferă (19)

O plimbare târzie prin blogosferă…dar, pentru cine s-a trezit la prânz, e încă devreme
Cap de listă printre noutăţile din această perioadă: miercuri, 23 noiembrie 2011, începe Gaudeamus, ca de obicei, la Romexpo. Ţara invitată de onoare este Italia. Programul, editurile participante şi alte detalii aflaţi de pe site-ul Gaudeamus.
Am citit o cronică foarte faină despre filmul PINA la Mihnea Măruţă.
Pentru cei care vor să înţeleagă povestea anului care urmează, pe bookblog am găsit Anul 2012, între comercial şi adevăr, o recenzie interesantă despre cartea Povestea anului 2012 de Jogn Major Jenkins, “o carte care are la bază peste 25 de ani de cercetare a culturii și cosmologiei mayașe în primul rând, dar și a problematicii datei de 21 decembrie 2012. John Major Jenkins are meritul de a fi dovedit prin cercetările sale științifice că una din cele mai importante date din Calendarul Lung al mayașilor, 13.0.0.0.0 = 4 ahau 3 kankin, adică 21 decembrie 2012 d.Hr., reprezintă în același timp un sfârșit de ciclu, dar și data în care Pământul, Soarele și Calea Lactee se vor afla într-o aliniere cosmică foarte rară. De aici, până la apariția ideii de apocalipsă nu a fost decât un pas.”
Mare plăcere mi-a făcut să citesc pe Filme-cărţi despre Breakfast at Tiffany’s şi tare dpr mi s-a făcut să-l revăd…deja nu mai ştiu de câte ori l-am văzut, dar de fiecare dată am trăit aceeaşi fascinaţie
Gingăşia ne arată câteva imagini cu noua Bibliotecă Naţională.
Bancurile cu Chuck Norris sunt deja foarte cunoscute…nimeni însă nu l-a asociat cu literatura. Bookaholic ne spune 20 de lucruri care s-ar fi întâmplat dacă Chuck Norris ar fi fost personaj literar
La buticul cu filme şi cărţi găsim o paralelă foarte faină între Melancholia şi Another Earth. Pe mine m-a intrigat în mod deosebit, mai ales că nu am văzut Another Earth şi e musai să-l văd curând!
Pe BookMag (blogul magazinului online de cărţi elefant.ro) am citit un articol – semnal de alarmă despre Meseria de telespectator. Mi-a plăcut foarte mult, dar mi-am dat seama că tema a tot fost abordată, din păcate, fără prea mult succes…Am recitit ce scria Andrei Pleşu despre A sta la televizor şi m-am amuzat recitind revolta mea pe tema mass-media de acum mai bine de 2 ani.
Boala autoperfecţionării, un articol genial de pe Drumuri către tine, mi-a dat de gândit zilele-astea şi încă mai “rumeg” la el.
La categoria reţete, mi-a făcut poftă o salată cu avocado, roşii şi brânză. Am văzut multe reţete faine şi destul de complicate pe blogurile culinare pe care le urmăresc, dar mi-a atras atenţia această salată foarte uşor de făcut…cred că sunt încă în faza fără chef de gătit
Reţeta de mere coapte cu nuci, migdale şi îngheţată mi-a amintit de copilărie şi cred că am s-o încerc cât de curând
O seară frumoasă vă doresc!