Buna dispoziţie la îndemână

Câţiva ani la rând, am mers numai cu maşina…la muncă, la cumpărături, la ieşiri cu prietenii, la film, oriunde mergeam, maşina era nelipsită…era o parte din mine. Nu conta traficul, nici timpul petrecut în maşină, uneori prea lung pentru o distanţă scurtă, pentru că, aşa cum scriam mai demult într-o leapşă:

“Nu mă deranjează traficul, ca şi componentă aproape permanentă a vieţii mele, şi nici nu mă enervez, nu turbez de nerăbdare în trafic…foarte rar, când trebuie să ajung undeva la o anumită oră, pot face ca trenul că e aglomerat, dar asta nu are legătură cu mersul la muncă, acasă sau în alte locuri unde trebuie să ajung de obicei, ci dacă e vorba de ceva care îmi doresc eu în mod deosebit, cum ar fi să trebuiască să ajung la un concert, la o piesă de teatru şi sunt în întârziere. În rest, dacă sunt singură în maşină, profit de timp să ascult muzică, să visez cu ochii deschişi (ce-mi mai place activitatea asta) şi să mă uit la oameni…”

O singură excepţie făceam de la mersul cu maşina: iarna când era zăpadă…prima întâlnire la volan cu zăpada, pe vremea când eram începătoare, a fost un adevărat patinaj artistic şi am căpătat o teamă de a conduce pe zăpadă. Ulterior am făcut-o cu succes, dar tot am ales să las maşina în zilele cu zăpadă din cauza traficului şi a imposibilităţii de a parca peste mormanele de zăpadă de pe marginea drumurilor.

Ultimele două ierni au fost destul de grele, am avut parte de perioade mai lungi fără maşină şi am avut ocazia să apreciez avantajul de a putea citi destul de mult pe parcursul celor nouă staţii de metrou, ca să nu mai zic că a devenit din ce în ce mai greu să găsesc un loc de parcare în zona în care lucrez, aşa că am început să iau maşinuţa numai când era musai nevoie de ea, iar dependenţa şi-a pierdut din intensitate.

În ultimele săptămâni, am redescoperit mersul pe jos!

Nu m-am încumetat chiar la 10 km dimineaţa şi încă 10 km seara, cât e drumul casă-serviciu, pentru că nu sunt deloc matinală şi să plec la 7:30 e prea mult pentru mine, plus că nu-mi place tot traseul până la muncă. Am recurs însă la următoarea variantă: merg pe jos cam 3-4 km şi restul cu metroul, atât la dus, cât şi la întors. În 60 de minute ajung la destinaţie şi sunt foarte încântată!

M-am săturat de zile între 4 pereţi, iar seara, după ce ajung acasă, nu mă mai mobilizez să ies. Practic, ora petrecută pe drumul casă-serviciu şi invers era cumva scoasă din program, dar acum conţine şi plimbarea de care am nevoie, iar, în serile în care nu am ceva anume de făcut, drumul de întoarcere poate prelungi…cobor mai repede din metrou, aleg un traseu nou şi merg până acasă.

De ce n-am recurs mai demult la această formă de aerisire a creierului?! Evident că, în special, din comoditate, dar un motiv important era şi ţinuta “obligatorie”, care nu permitea kilometri pe jos…Dar, cu ajutorul unor articole vestimentare şi de încălţăminte lăsate la birou pentru situaţii urgente şi al unei genţi încăpătoare, se poate!

Fiind genul de persoană mai degrabă comodă şi nefiind preocupată în mod special un mod de viaţă sănătos, oricât mi s-ar spune că ceva face bine, că e sănătos, că ajută la şi la şi la, înregistrez informaţia, dar nu mă omor cu practica Big Smile

Şi totuşi, acum mă simt foarte bine făcând ceva sănătos, de parcă aş fi adoptat un nou stil de viaţă Big Smile Să vă povestesc şi de ce:

– În timpul plimbării ascult audiobooks (tocmai am terminat de ascultat Oscar şi tanti Roz, despre care o să scriu curând).

– De fel sunt destul de adormită şi morocănoasă dimineaţa…Jumătatea de oră de plimbare îmi dă o stare de foarte bună dispoziţie!

– Simt cum îmi aerisesc creierul şi la propriu şi la figurat. Minunatele clădiri noi în care se lucrează cu drag şi spor nu sunt prevăzute cu multe ferestre sau, dacă acestea există, nu se deschid, aerul fiind recirculat prin instalaţiile de aer condiţionat, dar aer proaspăt… pauză. De ceva timp, după ani de “respirat” zilnic în astfel de condiţii, am început să resimt o oboseală stranie la finalul unei zile de muncă şi nevoia de aer, în general. În săptămânile astea de când iau aer constant, starea aceea de oboseală bolnăvicioasă s-a dus şi pentru că îmi încarc bateriile cu oxigen la prima oră, mai ales că că plimbarea se desfăşoară pe străduţe, unde e linişte şi verdeaţă, nu pe marile bulevarde cu gălăgie şi multe noxe…

– Am o senzaţie de libertate foarte faină…un soi de eliberare de rutina drumului zilnic spre scârbici, care creează o senzaţie de repetiţie foarte apăsătoare după nişte ani, şi de tiparul ţinutei obligatorii.

– Parcă oraşul este mai accesibil. E puţin falsă impresia asta, pentru că traseele mele urmăresc totuşi nişte zone restrânse, dar tot m-am despovărat de nişte constrângeri, nu tocmai reale şi de-altfel, neimpuse de nimeni…faptul că, din cauza traficului, 3-4 kilometri cu maşina se fac, uneori,  în jumătate de oră face ca distanţă să pară mult mai mare şi nu realizăm că am parcurge aceeaşi distanţă pe jos tot cam în jumătate de oră. Modific frecvent traseele şi am constatat că ajung în zone foarte faine sau pe la magazine de interes la care nu ajungeam pentru că fie erau departe de metrou, fie era mult prea enervantă partea cu parcarea în zona respectivă…

Poate că unii dintre voi practicaţi frecvent mersul pe jos, dar pe cei care nu o faceţi, sper că v-am convins Smile

12 comments

  • De multe ori decat sa astept un autobuz, prefer sa merg pe jos. Imi place mult sa ma plimb, mai ales prin parcuri, si, daca am si un insotitor / insotitoare cu care sa pot schimba idei, e perfect

    • Mulţi ani am mers cu autobuzul pentru că nu aveam metrou în zonă şi m-am cam săturat de RATB, aşa că am început să recurg la metrou de când am aproape…şi mai nou, mers pe jos Smile
      Corect, când ai şi partener de mers e şi mai bine Smile, dar, dacă nu, merge şi cu nişte căşti în urechi Grin

  • Pot să empatizez așa la un nivel imaginativ, pentru că nu am carnet și habar nu am cum e să conduci. Plus că sunt absolut sigură că aș fi un dezastru în trafic Grin

    • Păi empatizezi sigur şi în mod real că, dacă nu conduci, cu atât mai mult poţi fi de acord cu mersul pe jos Wink
      Cât despre condus, aşa credeam şi eu, că aş fi dezastru în trafic, dar m-am adaptat atât de bine că chiar conduc fără probleme…

  • Iti dai seama cum ar fi sa fac eu naveta pe jos Campina-Bucuresti in fiecare zi. Asa ca ma multumesc cu cele 15 minute de la metrou pana la serviciu…
    In rest, sunt la fel de morocanos dimineata, toti colegii (inclusiv sefii) incearca sa nu ma deranjeze pana pe la ora 10…

    • Ar fi ceva Big Smile
      Dap, şi eu am regula nederanjării până-n ora 10 şi în principiu, funcţionează Grin Iar în w/e ştie toată lumea să nu mă sune înainte de 12 Grin

  • Sarut’mana, Rontziki!

    … un punct comun. Mersul pe jos. Imi place sa merg pe jos pana cand nu-mi mai simt picioarele. Ba mai mult, daca nu as fi incarcat cu responsabilitate sociala, familiala etc. as pleca sa cutreier muntii.
    Mi-ai dat o idee superfaina cu audiobook.
    Sarut’mana.
    Eu ascult muzica, uneori teatru radiofonic de pe vremea lui Ceausescu (le-am descarcat de pe net).
    Las la portita… flori de tei!

    • Am găsit şi eu multe piese de teatru radiofonic, am pus câteva pe mp3 player, încă nu le-am ascultat, că am câteva audiobooks pe care am vrut musai să le ascult, dar urmează şi piesele de teatru Grin
      Cu munţii mai greu, că nu prea am umblat pe munţi şi, cum spuneam, sunt totuşi un pic comodă Big Smile
      Mulţam frumos! Să ai o săptămână uşoară şi faină! Smile

  • Pingback: La plimbare prin blogosferă (9) | Rontziki

  • La fel recomand şi eu bicicleta Smile Mă simt mult mai adevărată! Smile

    • Cochetez de ceva vreme cu ideea, dar n-am mai pedalat de mulţi ani şi tre’ să-mi fac curaj să văd cum mă mai descurc…ar trebui să fie ok, că doar e mers pe bicicletă Big Smile şi o să fac cât de curând o încercare Grin

    • Aurel

      La modul în care se circulă, cel puțin în București, plimbatul cu bicicleta e sport extrem.
      În vremuri de mult apuse, în secolul trecut, aveam traseul meu din Drumul Taberei până în pădure la …Băneasa Wink . Doar duminica, pentru că sâmbăta lucram.
      Aveam o bicicletă rusească de semicurse, grea ca dracu’ dar rezistentă tot ca el.
      Nu recomand același traseu astăzi doar dacă aveți PM (pistol-mitralieră) în dotare cu acte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.