Principiul utilizării multiple

Nu, nu vă gândiţi la ideea de second-hand şi nici la vreo raţionalizare a consumului pe timp de criză Big Smile
Este vorba despre principiul utilizării multiple a unei singure acţiuni, despre care am citit în volumul 2 din În căutarea timpului pierdut şi care mi se pare extrem de actual şi foarte folosit în diferite forme.

“În dorinţa de a fi mereu agreabilă, ajunsese să practice o minciună caracteristică anumitor persoane utilitare. Existând de altminteri în stare embrionară la un număr foarte mare de oameni, acest soi de nesinceritate constă în a şti să nu te mulţumeşti să faci, graţie unui singur fapt, plăcere unei singure persoane. De pildă, dacă mătuşa Albertinei dorea ca nepoata ei s-o însoţească la un matineu puţin amuzant, Albertine, ducându-se la acel matineu, ar fi putut găsi suficient că acesta i-a adus profitul moral de a fi făcut plăcere mătuşii sale. Dar fiind întâmpinată politicos de amfitrioni, preferă să le spună că dorea de mult timp să-i vadă, încât alesese această ocazie şi ceruse îngăduirea mătuşii sale. Dar asta nu era de ajuns: dacă la acest matineu se afla una din prietenele Albertinei care încercase o mare supărare, Albertina îi spunea: “N-am vrut să te las singură, m-am gândit că ţi-ar face plăcere să fim împreună.” […] În alte cazuri, scopul adevărat era atât de opus celui fictiv, încât dacă persoana pe care Albertine o înduioşa spunându-i un lucru ar fi aflat adevărul, plăcerea acestei persoane s-ar fi schimbat de îndată în mâhnirea cea mai adâncă.
Să amintim, printr-un exemplu luat dintr-o serie de fapte cu totul diferite, că ele sunt foarte frecvente în situaţiile cele mai felurite pe care ni le înfăţişează viaţa. Un soţ şi-a instalat amanta în oraşul său de garnizoană. Soţia lui, care a rămas la Paris, şi este, în parte, la curent cu adevărul, se mâhneşte foarte şi scrie soţului ei scrisori de gelozie. Amanta e obligată să petreacă o zi la Paris. Soţul nu poate rezista rugăminţilor ei de a o însoţi şi obţine o permisie de douăzeci şi patru de ore. Dar, cum e bun şi suferă la ideea că şi-ar mâhni soţia, se duce acasă şi-i spune, vărsând câteva lacrimi sincere că, înnebunit de scrisorile ei, a găsit mijlocul de a scăpa ca să alerge să o consoleze şi să o îmbrăţişeze. A găsit astfel mijlocul de a da, graţie unei singure călătorii, o dovadă de dragoste, în acelaşi timp amantei şi soţiei sale. Dar dacă aceasta din urmă ar afla motivul pentru care a venit la Paris, bucuria ei s-ar transforma fără îndoială în durere, afară de cazul în care faptul de a-l vedea pe ingrat n-ar face-o totuşi mai fericită decât o face el să sufere prin minciunile sale.
Domnul de Norpois era unul din aceia care mi s-a părut că practică cu mai multă logică sistemul scopurilor multiple.[…] Jucând pe două tablouri, făcând ceea ce se numeşte în culise contrapartidă, influenţa lui nu risca nimic, iar serviciile pe care le făcea nu constituiau o alinare, ci fructificarea unei părţi din creditul său. De altă parte, fiecare serviciu părând a fi făcut de două ori, îi sporea şi mai mult reputaţia de prieten serviabil cu eficacitate. Această duplicitate în însuşirea sa de om îndatoritor era, şi cu dezminţiri ca la orice făptură omenească, o latură însemnată a caracterului domnului de Norpois. La minister, se slujea ades de tata, care era destul de naiv, făcându-l să creadă că-l servea.”

Proust abordează tema aparent îngăduitor, fără a judeca sau a critica, echidistant, dar, ca în multe rânduri pe parcursul romanelor, insinuează printre rânduri, discret, cu ironie şi chiar umor, părerea proprie, condamnarea duplicităţii.

N-am nimic împotriva ideii de a împuşca doi iepuri dintr-un foc, doar şi asta e o vorbă de când…limba română Smile Nu e deloc în neregulă să rezolvi mai multe chestiuni cu o singură acţiune, e chiar eficient şi de dorit, atâta timp cât implică sinceritate şi transparenţă sau măcar nu implică falsitate şi minciună.

Rândurile lui Proust sunt cât de poate de actuale şi m-au dus cu gândul la aproape tot ce caracterizează societatea astăzi, de la politică la practicile corporatiste de convingere a consumatorilor de produse şi servicii sau de spălare a creierilor pe plan extern şi intern, de la linguşeala şi falsitatea de-a dreptul abuzate, ca să nu zic “impuse”, în aceste medii, la cum devin acestea un mod de viaţă şi un fel de a fi.

Totuşi, unde se termină politeţea, comportamentul frumos, civilizat, demn şi începe disperarea de a plăcea, de a da bine, de a câştiga ceva prin astfel de mijloace, fie că e simpla apreciere, fie că e ceva material sau o siguranţă de orice fel?! Dar asta e altă poveste…deocamdată dilema: să râzi sau să plângi că duplicitatea şi falsitatea par să fie la ele acasă şi în zilele noastre, ba chiar instituţionalizată, studiată şi promovata oficial…

2 comments

  • Colorbliss

    Principiul utilizarii multiple – frumoasa denumire. Il utilizez uneori, in chestiuni cotidiene. De exemplu, cand trebuie sa merg in cartierul X, la cineva, profit de ocazie si mai merg si la cutare institutie – lucru pe care l-am amanat pana in momentul respectiv. Sau viceversa… daca am de mers undeva cu treburi mai ,,oficiale'' si prin preajma e un apropiat, da, profit de ocazie si imi fac putin timp si pentru persoana in cauza. Insa fara falsitati, minciuni si politeturi superficiale, caci detest toate lucrurile astea. Nu inteleg de ce as minti. Dar stiu multe persoane care fac asta, care aplica principiul precum personajele proustiene prezentate in citatul ales de tine.
    Cat despre dilema… E de plans, Rontziki. Hazul de necaz ar trebui limitat uneori, caci duce adesea la starea de resemnare. Nu e sanatos sa acceptam nonvalorile, nici macar nu mai e vorba doar de toleranta vizavi de duplicitate/falsitate sau de promovarea acestora. Deja simt ca uneori ni se baga pe gat cu forta.

  • Rontziki

    @Colorbliss: exact, fără falsităţi şi politeţuri superficiale, înseamnă numai eficienţă, adică să rezolvi mai multe chestiuni deodată, dar nu pentru a părea în vreun fel, ci doar pentru a-ţi fi mai uşor…
    Nici eu nu suport falsitatea şi duplicitatea şi sunt convinsă că foarte multe persoane au aceeaşi reacţie, dar asta nu împiedică să fie practicate în continuare…
    Poate exagerez, dar uneori am senzaţia că foarte multe se bazează pe falsitate şi mă întreb dacă este din cauza celor care practică asta sau din cauza celor care reacţionează bine la falsitate, din prostie, din prea multă vanitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.