O carte care m-a uns la suflet…Scriam într-un comentariu mai demult că nu poţi pune eticheta de “dragoste” pe orice, că nu se întâmplă când vrem noi şi mai ales de câte ori am vrea, că, admiţând asta, admitem şi că viaţa nu e roz…iar asta nu se pupă cu propaganda asiduă de căutare a fericirii din era noastră.

Exact, cartea asta nu are nici o legătură cu găselniţele care tratează iubirea în ultima vreme, fie că e vorba de filme, fie că e vorba de sfaturile  în amor aruncate la tot pasul, în revistele pentru femei, în cărţile de dezvoltare personală, care ne învaţă cum să trecem peste suferinţe, cum să ne facem bine după o despărţire, cum să uităm, cum să găsim iubirea la tot pasul sau, cel puţin să ni se pară, şi tot aşa.

Makine povesteşte despre o femeie trecută de patruzeci de ani, care duce o viaţă extrem de monotonă într-un sătuc din Rusia, o viaţă transparentă, dar în acelaşi timp învăluită în mister. Logodnicul ei a plecat pe front în urmă cu treizeci de ani şi, deşi a fost declarat dispărut, ea refuză să accepte că a murit, aşa încât îl aşteaptă în tot acest timp. Povestea este relatată, mulţi ani mai târziu, de către tânărul care, la douăzeci şi şapte de ani a fost mai întâi intrigat de această femeie, pentru ca, treptat, să se îndrăgostească de ea.

Vera predă la şcoala din sat şi are grijă de bătrâne. Ingenios si relevant demersul lui Makine de a căuta explicaţii pentru aşteptarea ei, explicaţii care să excludă un devotament dincolo de realitate, şi astfel se naşte ipoteza unei generozităţi fără margini (femeia a rămas în sat pentru că nu are cine să îngrijească de bătrânele singure, cine să îndeplinească datinile după moarte lor) sau ipoteza lipsei bărbaţilor (la finalul războiului, când ea mai era încă tânără, bărbaţii erau foarte puţini prin părţile alea şi cei care mai trăiau, erau betegi din război) sau ipoteza imposibilităţii de a pleca (foarte puţini locuitori fuseseră înregistraţi şi aveau documente în regulă, astfel încât să poată călători). Toate aceste ipoteze se dovedesc neverosimile pe măsură ce sunt expuse.

Mai mult de dragul adevărului decât din cinism tineresc, voiam să despoi viaţa ei de orice dorinţă de sacrificiu, de orice emfază. Vera nu a avut niciodată posibilitatea alegerii. Forţa lucrurilor, această fatalitate a săracilor, hotărâse pentru ea.[…] Nu, nu fusese alegerea ei să aştepte, fusese înghiţită cu cruzime de o epocă, de acel trecut al războiului care o prinsese ca într-o cursă de şoareci. Dar asta însemna că era perfect liberă! Şi că legământul ei expirare.

Romanul nu pare a se vrea mai mult decât analiza unei realităţi, a unei vieţi, a sentimentelor care au generat-o (pretext şi pentru o analiză a iubirii in general) şi nu te aştepţi la mai mult decât transportarea într-o  dimensiune în care timpul curge altfel, decât senzaţia trării unei vieţi de după viaţă, dar, tocmai pentru că eşti prins în această atmosferă şi nu vrei mai mult, întâmplările apar din ce în ce mai surprinzătoare.

Doarme ca într-un fel de moarte anticipată, împresurată de timpul pe care l-a suspendat la şaisprezece ani, mergând ca o somnambulă printre aceste bătrâne care-i aduc aminte de război şi de plecarea soldatului ei…Trăieşte o viaţă de după viaţă…

O atmosferă îngheţată în satul în care foarte multe femei au rămas singure pierzându-şi soţii, fiii, nepoţii în război. Cu toate astea, o atmosferă luminoasă.

Un copil povestind despre o plimbare în pădure:

Ieri, venind spre şcoală, spunea el, a vrut să evite un drum pe care ploaia îl transformase în pârâu, a intrat în pădure, a ajuns într-o poiană pe care nu o ştia. Iar acolo, călcând prin frunzele veştede, a trezit din amorţeală un fluture care s-a înălţat în aerul rece. Unde va mai găsi el adăpost în timpul furtunilor de zăpadă?

Am simţit cartea asta până la ultima literă şi nu o recomand acelora care-şi croiesc imaginea fericirii după happy-end-ul filmelor americane, ci acelora pe care romantismul i-a făcut cinici, acelora care nu “găsesc” iubirea la fiecare colţ de stradă, care ştiu ce înseamnă a iubi şi că a numi iubire orice “încercare” nu este decât o devalorizare.

Mi-a plăcut ce a scris L’Humanite despre carte:

Eroina lui Makine ascunde acel mister, acea promisiune a necunoscutului fără de care nimeni nu s-ar îndrăgosti de nimeni.