Perle goagăl din nou :)

Nu încetează să mă uimească ce caută unii pe google, aşa că, din când în când, extrag perlele şi vi le împărtăşesc şi vouă Smile

Ca şi ultima dată, unii dintre cei care ajung pe la mine caută despre cum să devii gigolo, despre ceapă, despre memorie…rontziki scris în cele mai “interesante” forme, cum ar fi rontzy, rontziky şi tot aşa mă face să mă întreb de unde până unde…faţă de alte perioade, slăbuţ totuşi la capitolul maimuţe Big Smile)

Deşi mai jos voi înşira cele mai funny sau mai de neînţeles sintagme căutate, trebuie totuşi să spun că cei mai mulţi ajung aici căutând comedii romantice şi din ce în ce mai mulţi nimeresc la mine căutând cărţi şi autori, (Saramago – Intermitenţele morţii şi Toate numele, Oana Pellea cu Jurnalul conduce detaşat în căutări, urmată de Dragostea durează 3 ani a lui Beigbeder, Jose Luis Peixoto, Eric-Emmanuel Schmitt ş.a.) ceea ce nu poate decât să mă bucure Smile

Aşadar, let’s have fun:

10 reguli sa devii gigolo – tre’ că există vreo carte sau ceva, altfel de unde până unde fix 10 reguli?! Puteau fi 20, puteau fi 3, tocmai 10…hm…să aibă vreo legătură cu poruncile?! Big Smile) Dacă pe viitor găsesc vreo căutare despre biblia gigolo, vă anunţ Smile

a mai trecut o saptamana din viata noastra – mda, aşa trec toate…săptămânile, lunile, anii, dar ce legătură are google cu asta?! mi-e greu să-mi dau seama ce anume căuta persoana…dacă găsiţi pe google vreo metodă de regăsire a săptămânilor care au trecut, vă rog, împărtăşiţi-mi-o şi mie!!!

cum sa vorbesti cu un evantai – dragă evantaiule….sau poate ar fi bine să mergi la un psiholog înainte de a încerca… Big Smile)

amanunte despre predestinati – ce cauţi mai exact? asemănări, deosebiri, semne legate de persoanele predestinate?! Big Smile

cat dureaza spectacolul lui tudor gheorghe – nu contează!!! crede-mă, odată ce începe, timpul nu mai contează şi, indiferent cât ar dura, ţi se va părea prea puţin Smile

apidermin expirat – nu google e soluţia, ci coşul de gunoi! aruncă-l şi cumpără altul!

babi minune am plecata in lume fara nimica – vă rog, spuneţi-mi că nu e o melodie! nu de alta, dar nu pot trăi fără s-o ştiu şi eu Big Smile)

filmu pentru un pumn de ceapa vizionare – m-ai făcut să caut şi eu pe google…titlul mi se părea cam straniu pentru un film, dar chiar există un film din 1976 care se numeşte Cipolla Colt (tradus la noi: Pentru un pumn de ceapă)

beneficiile cunoasterii – eh…multe beneficii aduce cunoaşterea, dar hai să-ţi zic aşa pe scurt: cunoaşterea înseamnă putere! te-am convins? Grin

gaseste antonimul lui amortit – mda, foarte greu…l-ai găsit până la urmă?! Big Smile)

biletele la regulile de circulat – m-ai băgat complet în ceaţă…măi, tu vrei să copiezi la examenul de permis…

catalin are grija de bianca cat va trai – wow! mai nou declaraţiile se fac pe google?! Big Smile e preambulul unei cereri în căsătorie? ce să zic…ne bucurăm pentru bianca, vă dorim toate cele bune, dar tot n-am înţeles implicarea google…

ce sa fac daca ma lasa memoria – uite, ia exemplul meu Big Smile fă-ţi un blog şi, când uiţi ceva, dai un search Big Smile)

evantai foarte rar – Evantaiul memoriei Smile nu e decât unul Big Smile)

crde-ma ca te iubesc – vai, dar nici n-aş îndrăzni să mă îndoiesc dacă apelezi la google pentru asta Big Smile)

gandire pozitiva in disperare poezii sensibile – cam multe idei care se bat cap în cap aici…gândire pozitivă în disperare???

interpretare vise boboc de trandafir – aaa, e de bine, fără nici o îndoială! Big Smile ai grijă la spini totuşi…că nu puteai să visezi şi tu o margaretă sau ceva fără spini…Freud ar avea multe de zis pe tema asta Big Smile)

coctail din lămîie vrăjitoare – există lămâi vrăjitoare sau e vorba de vrăjitori acre? sau e o vrajă de acreală? Big Smile)

mici vraji de dragoste de facut acasa – nu’ş ce să mai zic cu atâtea căutări de-astea…viaţa e dură, cum am aflat de la un al căutător, dar să recurgi la de-astea e cam mult, nu?!

nu vorbeste sufletul – ei, nu! vorbeşte, dar dacă nu eşti atent la el, ajungi să-l întrebi pe nea goagăl de-astea…

efectul binoclului intors pe dos – de ce cauţi asta?! ştii cum se vede când ţii binoclul invers, nu?! Big Smile

omul care se subevalueaza e fericit – sper să nu crezi asta şi că google te-a lămurit că nu e aşa…hai să-ţi povestesc cum stă treaba: cel mai sănătos este să te evaluezi realist, nici să nu te subevaluezi, nici să nu te supraevaluezi…oricum, ca să nu rămâi cu aşteptări greşite, fericirea e altă poveste care nu depinde doar de asta Wink

poate au si alti poze dar le privesc doar – aoleu, dar tu ce altceva faci cu ele??? Big Smile)

generalul porsche calcul dae – generalul porsche?! Big Smile Bănuiesc că vrei să-ţi iei un Porsche în leasing, cu credit…dar de criză nu ai auzit?! Big Smile

ritual pt scrisă cu ceapă – iar ritualuri??? m-aţi înnebunit! şi totuşi legătura între ritual şi scris…?! ca să nu mai zic: ceapa scrie?! Big Smile)

salivez abundent – mda, cred că e neplăcut…îmi pare rău Frown, dar nu ţineam neapărat să aflu Big Smile)

caut cele mai frumoase filme porno sa le vad – ah, e clar, eşti un artist, un sensibil la frumos! uite, nu mă gândisem la filmele astea în felul ăsta… Big Smile))

smoching de inchiriat – greşeală, nu închiriem nimic, cel mult oferim gratis impresii despre jumătatea plină a paharului Smile, dar, dacă tot căutaţi smoching, sunt convinsă că aveţi şi o parteneră care-şi caută rochii…aici vă pot ajuta: Ada, o fată extraordinară, a avut minunata idee One Night Dress, care  vă rezolvă orice problemă legată de o petrecere, indiferent că e vorba de o nuntă, un botez, un cocktail party sau alt fel de petrecere…şi când spun orice problemă, nu glumesc, pentru că ştim cu toatele că cea mai mare problemă când vine vorba de o petrecere este…ţinuta Smile Aruncaţi numai o privire şi o să vă doriţi o invitaţie la o petrecere cât mai curând Smile

6 comments

  • Cami

    am citit tot articolul dar cumva mintea mea a ramas blocata pe indrumarul de gigolo. cum naiba de a nimerit omu' ala la tine pe blog? =)) =)) =))

  • bogdanic

    Cautand pumnul de ceapa ai reusit sa ajungi la tine pe blog?
    Doar cand intorci binoclul Razz

  • Rontziki

    @Cami: am scris la un moment dat despre piesa de teatru Gigolo în timpul liber, când habar nu aveam că "gigolo" are atâta căutare Big Smile

  • Rontziki

    @bogdanic: să ştii că nu Big Smile) cine ştie pe a câta pagină era…am ajuns pe un site în care scria despre film, cu traducerea numelui, şi apoi am căutat mai multe despre film cu numele original Smile

  • Jovi

    Ma amuza de fiecare data astfel de cautari, dar si articolele cu privire la acestea.
    Ciudat e ca nu am incercat niciodata sa fac o astfel de statistica pt site-ul meu, cine site ce gigolo sau filme porno sunt cautate si la mine Wink

  • Rontziki

    @Jovi: tre' să fac şi eu o căutare despre cum devii gigolo că devin curioasă Big Smile) trebuie neapărat să încerci, mie mi-a făcut ziua Big Smile

Leave a Reply to Rontziki Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.