Compromisuri, compromisuri…
Când iubeşti, compromisurile inerente sunt dovada sentimentului. Te fac să te simţi bun, nobil, tolerant şi chiar matur. Le faci zâmbind şi, indiferent cum sunt receptate, eşti împăcat cu ele, eşti mândru de tine că le-ai făcut.
Când nu iubeşti, chiar şi micile compromisuri sunt apăsătoare, parcă arată cu degetul acuzator spre lipsa sentimentului, devin dovada unor slăbiciuni de care nu eşti mândru şi te fac să te simţi mărunt, josnic şi vinovat, prins în colivia pe care singur ţi-o construieşti.
Toată viaţa facem compromisuri…să le facem cu ceilalţi, să le facem zâmbind, să le facem dacă ne simţim împăcaţi cu ele, dar să nu facem compromisuri cu noi înşine, cu ce suntem şi cu ce simţim.
Shirley Bassey – This is my life
Shirley Bassey – This is my life
Sometime when I feel afraid, I think of what a mess I’ve made
Of my life
Crying over my mistakes, forgetting all the breaks I’ve had
In my life
I was put on earth to be, a part of this great world is me
And my life
Guess I’ll just add up the score, and count the things I’m grateful for
In my life
This Is my life
Today, tomorrow, love will come and find me
But that’s the way that I was born to be
This is me
This is me
Este stiut ca nu exista om care sa nu faca compromisuri intr-o masura mai mica sau mai mare. Presupun ca o idee buna ar fi sa faci compromisuri fara sa te compromiti. Atunci cand nu iubesti, dar esti iubit faci compromisuri si poate te si compromiti in ochii tai, dar poate ca te si chemi altruist. Mai ales daca aceasta relatie merge bine, mai bine decat daca ar fi existat iubire de ambele parti.
@QED: eu rămân totuşi la dilema: altruist sau egoist? altruist că trăieşti alături de un om care te iubeşte şi asta e dorinţa lui cea mai mare, să fie lângă tine, sau egoist, pentru că eşti lângă el fiindcă e bine şi plăcut să fii iubit, când poate merită şi el să fie iubit de altcineva?…sunt multe de zis pe tema asta, dar cred că a sta lângă un om pe care nu-l iubeşti cu adevărat poate funcţiona bine o vreme, nu pentru totdeauna…Bine, asta depinde şi de felul fiecăruia…
Le facem, dar cu timpul le facem tot mai putin…
Mi-am dat odata cu parerea aici:
http://din-inima-pestelui.blogspot.com/2010/03/dragostea-o-nesfarsita-cautare.html
@Black Leviathan: nu sunt împotriva la a face compromisuri, dar, cum spuneam, nu cu noi înşine, nu cu esenţa şi ceea ce ne dorim cu adevărat…
Am citit-o mai demult şi m-am regăsit…ce surpriză 
Ştiu postarea ta