Cateva filme

Public Enemies (2009)

Johnny Depp, Christian Bale si Marion Cotillard…e nevoie sa mai spun ceva?! Da, cam asa mi-am spus si eu cand am auzit de film si, mai ales, de distributie. Ce poate sa sune mai atragator decat actori talentati si frumosi intr-o poveste din anii ’30?! Are asa de multe atuuri filmul asta, ca chiar nu-mi vine sa-l critic, asa ca sa incerc sa zic repede ce lacune i-am gasit eu, ca sa trec apoi la laudarea lui. Desi am inteles ca cei mai multi au adorat cuplul Johnny Depp – Marion Cotillard, pe mine nu m-a convins…o fi pentru ca pe ea o plac prea mult, iar el nu e chiar pe gustul meu…Nu-i contest, in nici un caz, talentul actoricesc al lui Johnny Depp, pentru care ridic palaria, dar ea ar fi facut un cuplu mai incendiar, zic eu, cu Christian Bale, de exemplu…Si-ar mai fi, la capitolul de critici, o senzatie a mea ca totusi filmului i-a lipsit ceva, ma asteptam ca, dupa ce l-am vazut, sa fiu mult mai “ce fiiiiilm!”…dar nu as putea sa spun ce anume a lipsit…

Destul cu reprosurile pentru ca, totusi, e un film de vazut. Actorii joaca foarte bine, atmosfera de anii ’30  e foarte credibil creata (mai credibil decat in Changeling, de exemplu), iar muzica foarte faina! Aveti o mica demonstratie aici, o melodie a carei versiune originala a fost lansata in 1926.

Ensemble, c’est tout (2007)

Cand am citit cartea Anei Gavalda “Impreuna”, dupa care este facut filmul, recunosc ca nu am fost foarte impresionata. Notam atunci despre carte (nu aveam inca blog) ceva de genul: “e placuta senzatia pe care o ai aproape de fiecare data cand citesti o carte frantuzeasca sau cand vezi un film frantuzesc, ceva mai recente…aceleasi personaje, oameni obisnuiti in care te poti regasi usor, care au vietile lor interesante si condimentate cu “lucruri marunte”, dar importante, de care parem sa uitam de cele mai multe ori. Nu o pot compara cu filmul “Amelie, dar anumite senzatii din timpul cititului acestei carti sunt similare. Gavalda a publicat deja destul de multe carti, dar, intelegand ca “Impreuna” este una din cele mai bune, nu cred ca o sa am curand curiozitatea de a incerca alta…E o carte relaxanta, de citit intr-o duminica rece, cu o ciocolata calda alaturi…”

Vazand acum filmul, pe care trebuia sa-l vad, nu doar pentru ca am citit cartea, ci, mai ales, pentru ca este cu Audrey Tautou (Amelie) si Guillaume Canet (Jeux d’enfants), nu am revenit neaparat asupra parerii despre carte, dar mi-am amintit foarte multe detalii, dupa parerea mea importante pentru mesaj si atmosfera, detalii care insa lipsesc din film…Cu totii ne facem, atunci cand citim o carte al carei subiect cuprinde oaresce actiune si interactiune intre personaje, un film in imaginatie si nu e chiar placut cand, vizionand apoi filmul facut dupa carte, nu regasim momente sau detalii care, pentru noi, au contribuit mult la atmosfera…

Cu toate astea (uof, si pe asta l-am criticat), filmul este, la fel ca si cartea, bun de vazut intr-o duminica ploioasa, in care vreti sa evadati din mohoreala si sa re-aflati ca viata poate incepe in orice moment sa fie asa cum o doriti si ca intamplari, aparent nesemnificative, pot dobandi ulterior semnificatii si semnificatii…bineinteles, ciocolata calda nu trebuie sa lipseasca Smile

The Ugly Truth (2009)

Nu o sa spun acum ca sunt anti- comedii romantice, dar trebuie sa spun totusi ca, desi imi spal din cand in cand creierii cu astfel de productii, nu toate imi plac sau ma amuza…Ei bine, The ugly truth este o comedie romantica intr-adevar amuzanta, pe care, cred eu, si barbatii, mai putin atrasi de astfel de filme, o vor gusta. Lui Katherine Heigl, blondina din Anatomia lui Grey, rolul i se potriveste foarte bine si, nefiind unul atat de simplut ca in alte comedii romantice, bag de seama ca e chiar talentata. De Gerard Butler nu mai zic nimic, ca imi declar cinstit subiectivismul Smile

Cei doi sunt producatorul (ea) si respectiv prezentatorul (el) emisiunii The ugly truth, emisiune spumoasa, picanta si cam dura la adresa femeilor care, inarmate cu lista de cerinte obligatorii pentru potentialul “ales”, il asteapta pe Fat-Frumos sa le dea ocazia sa bifeze intreaga lista de criterii.

Ea isi cauta un partener care sa bifeze cat mai multe din lista ei : sa fie destept, chipes, dar sa nu stie ca e chipes, romantic, sa ii placa muzica clasica, vinul rosu, cainii, dar sa prefere totusi pisicile, in timp ce el le spune femeilor, in emisiune: “Barbatii sunt simpli, nu putem fi dresati. Ascultati, doamnelor, ca nu voi spune decat o singura data: nimeni nu se indragosteste de personalitatea voastra la prima vedere, nu, ne indragostim de sanii si de fundul vostru si stam cu voi doar pentru a vedea ce faceti cu ele. Nu aveti nevoie de 10 pasi pentru a cuceri un barbat, unul e suficient si se numeste: sex oral.”

Evident, ies scantei din interactiunea lor si, pana la urma, fac un deal: ea tocmai cunoaste un barbat care indeplineste deja prea multe din criterii, iar el o invata cum sa-l tina pe jaratec si sa-l cucereasca., miza fiind ramanerea lui in emisiune. E intr-adevar un film amuzant si poate chiar constructiv, o comedie romantica ceva mai altfel…pana la urma, in ciuda diferentelor, femeile si barbatii vor lucruri similare si impartasesc aceleasi sentimente Smile

11 comments

  • Escu

    Super misto review-urile de filme. Eu n-am rabdare sa scriu atat de mult.

  • Rontziki

    @Escu: Multam fain! Smile
    Eu inca mai editam la postare, desi publicata, si am facut ochii mari intrebandu-ma cand ai avut timp sa citesti si sa comentezi Big Smile)
    Stai linistit ca, din atat cat scrii, eu ma inspir pentru lista de vazut Wink

  • Escu

    In programul de mailuri (Outlook) am si RSS feeds. Se updateaza la 5 minute automat..deci..te-am citit acolo si dupa aia am venit sa comentez.
    E bine daca te inspiri din filmele pe care le vad eu. Btw..ti-ai luat soundtrack-ul de la Public Enemies? Mie imi place la nebunie albumul.

  • Rontziki

    @Escu: eu functionez pe baza de google reader si de blogrol Smile
    Deocamdata am ascultat doar pe youtube melodii din soundtrack, dar urmeaza sa-l procur pe tot, ca e geniala muzica filmului Smile

  • Escu

    Hmm..ia stai ca ti-l trimit eu prin transfer.ro
    Sa te uiti in 10 min in mail. OK?

  • Rontziki

    @Escu: aaa, supeeeer! Multam muuuult! Smile

  • Arana

    Sunt fix in aceeasi pozitie ca si a ta vis a vis de Public Enemie. De abia asteptam sa-l vad, speram sa ma lase masca, mai ales ca il ador pe J Depp (si nu, nu pentru cum arata). Insa… am fost dezamagita. Si e greu sa pun punctul pe i, sa imi dau seama fix ce anume m-a deranjat sau nu m-a prins. Poate a fost o idee prea fortat? Habar n-am…

  • Rontziki

    @Arana: cred ca ai dreptate…e posibil ca, din cauza ca intr-adevar a fost cam fortata ideea, sa fi avut senzatia ca ceva lipseste…Totusi, e un film fain care merita vazut Smile

  • trucat

    "comedie romantica intr-adevar amuzanta, pe care, cred eu, si barbatii, mai putin atrasi de astfel de filme, o vor gusta"
    Am 27 de ani (pe neaşteptate), nu l-am putut vedea, pe cuvânt, nu am rezistat, poate îi mai dau o şansă. Cred că blogul ăsta e o conspiraţie ca să ascult muzica, glumesc, sunt foarte interesante postările, da mi-a plăcut tare playlistul.

  • Rontziki

    @trucat: acum na, nu e musai că place şi bărbaţilor, dar, având în vedere că e ceva mai realist ca altele, mai ales prin anumite replici, m-am gândit că se regăsesc şi bărbaţii în filmul ăsta Big Smile
    Mă bucur că-ţi place muzica mea Smile, găseşti mult mai multe în postările La cafeaua de duminică, postări doar cu muzică Smile

Leave a Reply to Escu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.