Ce vor femeile

 “În prelegerile pe care le susţin în 1996, afirm că cincizeci la sută dintre căsătorii se duc de râpă deoarece cei mai mulţi dintre noi nu mai avem familii numeroase. Astăzi, când te căsătoreşti, nu te alegi decât cu o persoană. Afirm că, atunci când cuplurile se ceartă, n-o fac pentru bani, sex sau putere. Ceea ce vor ele să spună cu adevărat este: Tu nu-mi ajungi! Sigmund Freud spunea […]

» Read more

Cât de obiectivi putem fi?

Am observat de-a lungul timpului că foarte multe dintre problemele sau, mai bine zis, suferinţele cu care ne confruntăm, de la cele mărunte de zi cu zi la cele mai importante care pot ajunge chiar la a schimba destine, au legătură cu lipsa de obiectivitate sau, cel puţin, impactul lor asupra noastră este influenţat de capacitatea de a fi obiectivi. De ce spun asta?! Pentru că, de multe ori, aud […]

» Read more

Barbie muschetar

Zilele trecute am auzit întâmplător despre păpuşile Barbie muschetar. Cele patru păpuşi au rochii colorate şi sclipicioase care se transformă în cape, iar muschetarele rămân în fustiţe mini care le permit să fie mari luptătoare. A sunat amuzant pentru un fan vechi al muschetarilor, dar numai până când citesc pe site-ul de jucării povestea acestor păpuşi: “In noul film “Barbie si cei 3 muschetari”, Barbie joaca rolul frumoasei Corrine. Ea […]

» Read more

Planuri peste planuri

John Lennon spunea că viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri. Oare aşa să fie?! Şi, dacă într-adevăr este aşa, cu ce ne mai ajută atunci planurile? Doar ca simplă ocupaţie, să nu ne plictisim şi să ne exersăm totuşi neuronii pregătindu-ne pentru ceva ce, probabil, nu se va întâmpla sau se va întâmpla altfel decât preconizăm noi?! Trebuie să recunoaştem că, […]

» Read more

Compromisuri, compromisuri…

Când iubeşti, compromisurile inerente sunt dovada sentimentului. Te fac să te simţi bun, nobil, tolerant şi chiar matur. Le faci zâmbind şi, indiferent cum sunt receptate, eşti împăcat cu ele, eşti mândru de tine că le-ai făcut. Când nu iubeşti, chiar şi micile compromisuri sunt apăsătoare, parcă arată cu degetul acuzator spre lipsa sentimentului, devin dovada unor slăbiciuni de care nu eşti mândru şi te fac să te simţi mărunt, […]

» Read more

Oana Pellea – esenţă de suflet

Jurnalul Oanei Pellea…curiozitate maximă..o actriţă pe care o admir foarte mult şi căreia, de-a lungul timpului, pe măsură ce mai aveam ocazia să o văd într-o piesă, într-un film, în vreo emisiune, îi ridicam din ce în ce mai sus piedestalul, întotdeauna considerând-o “altceva”. Foarte greu, ca spectator, să-ţi imaginezi unde se termină exact rolul unui actor şi începe el…poţi vedea şi aprecia talentul, poţi admira un om, care poate […]

» Read more

Poţi gândi cu adevărat pozitiv?!

Am primit pe email o Mostră de gândire pozitivă…Poate unele sunt sau cel puţin par exagerate…cu toate astea, mesajul nu este de neglijat şi, chiar cu riscul de a nu fi complet realişti, ignorând ceea ce ne amărăşte zi de zi viaţa, nu poate fi mai rău să zâmbim mai mult, să apreciem mai conştient şi să ne bucurăm de ceea ce avem decât să ne otrăvim zilele obsedaţi doar […]

» Read more

Oameni puternici

Citeam de curând la Tomata cu scufiţă despre femeia puternică şi m-am gândit că ar fi momentul să-mi adun ideile şi să scriu despre câteva chestiuni care m-au preocupat de-a lungul timpului, nu chiar pe tema femeii puternice, deşi intenţionez să detaliez şi asta la un moment dat, ci pe tema oamenilor puternici în general. Bineînţeles, noţiunea de “puternic” este atât de relativă că foarte greu îmi vine să o […]

» Read more

Despre colţul meu de rai…din nou…

Vă povesteam acum un an despre fărâma mea de rai…şi încercam să redau, în imagini, muzică şi doar câteva cuvinte, sentimentul de căldură şi, în acelaşi timp, de libertate pe care mi-l dau locurile în care am crescut… Zilele trecute experimentam din plin neplăcerea de a fi răcit vara (graţie aerului condiţionat, încă mai experimentez) şi o aşteptam pe mama să vină la mine, să mă răsfeţe, să mă simt […]

» Read more

Eterna frumuseţe efemeră…

După ce m-am plâns de luna iunie în postarea trecută, a venit momentul să detaliez şi momentele frumoase ale lunii care tocmai a trecut. Unul din ele a fost călătoria la Paris, dar, pentru că v-am plictisit destul acum un an cu ce-am vizitat pe-acolo, de data asta vă povestesc altceva, pentru că plimbarea mea a avut un scop precis şi anume: expoziţia prietenei mele, Anca Diaconu, prima expoziţie a […]

» Read more
1 4 5 6 7 8 9