Mâna stângă a întunericului de Ursula K. LeGuin

Mâna stângă a întunericului este prima carte de Ursula K. LeGuin pe care o citesc, dar curiozitatea mea nu se va opri aici, pentru că nu mai este vorba doar de curiozitate, deja am constatat că scriitoarea americană nu scrie romane doar SF, ci explorează prin ele o mulțime de idei, e drept, pornind de la premise fantastice.
Romanul povestește călătoria lui Genly Ai pe planeta Gethen (“Iarnă”). El este “Trimisul” într-un viitor în care omenirea a avansat foarte mult, a descoperit în univers multe planete populate de diverse “specii” de oameni, dacă putem să le numim așa, și deja a făcut, anterior momentului din carte, și o grămadă de experimente genetice pe aceste planete. Trimisul ajunge într-o lume înghețată, Gethen fiind o planetă pe care este tot timpul iarnă, semănând foarte mult cu Terra, dar trăind o eră glaciară, similară celor de care a avut parte și Pământul în lunga sa istorie. Există și planete mai fierbinți, deșertice, precum Gde, care a ajuns la extrema caldă și pentru că locuitorii planetei i-au distrus echilibrul natural și au tăiat toate pădurile și care, conform unor texte sacre, reprezintă locul “în care ajung hoții după moarte”, similar Iadului preconizat de creștini pentru păcătoși.
Practic, planetele populate cu oameni seamănă între ele, pentru că oamenii pot trăi numai în anumite condiții, dar se află în diverse stadii, de la extrema înghețului până la extrema fierbinte, inducând ideea că toate aceste lumi care există simultan în roman ar fi de fapt ipostazele, trecute și cele care pot fi imaginate pentru viitor, ale Pământului. “Vârstele” Terrei ca stadii ale evoluției unei planete populate de oameni, se regăsesc toate în același timp în universul creat de Ursula LeGuin.
Din punct de vedere social și științific, Gethen este situată într-o eră similară evului mediu, dar ceva mai dezvoltată, mai industrializată. Așezările și țările sunt conduse pe principii feudale, conducătorii fiind mai degrabă autocrați, sfătuiți însă de niște sfetnici și încrezându-se în științe considerate de noi false sau paranormale, cum ar fi prezicerea viitorului. Totuși, în unele dintre țări, tehnologia este destul de avansată permițându-le, printre altele, metode de încălzire care nu existau la noi în perioada medievală.
Ideea de “vârste” ale planetei mi-a venit, de fapt, chiar de la capacitățile paranormale ale personajelor, pentru că oamenii de pe diferite planete au diferite astfel de aptitudini. Genly Ai a trăit și a fost educat pe Pământ într-o epocă în care telepatia este o formă de comunicare uzuală, predată în sistemul de educație, în timp ce, pe Gethen, prezicerea viitorului nu este o magie sau o șarlatanie, ci rezultatul dezvoltării unei aptitudini a creierului, accesibilă oricui dorește să învețe, să exerseze și să practice.
Întrucât chiar cred că creierul uman este capabil de mai mult decât a dovedit până acum și că, așa cum a vorbi, a scrie, a citi, a deprinde și a utiliza cunoștințe din ce în ce mai abstracte și mai complexe reprezintă deja aptitudini comune, la fel, poate, în niște epoci din viitor, oamenii vor reuși să-și dezvolte și alte capacități, precum comunicarea telepatică, posibilitatea (parțial științifică, parțial intuitivă) de a prezice cât mai corect evenimente viitoare și altele, care ar deveni, astfel, niște aptitudini comune. Tot ce nu este încă posibil și cunoscut ne pare imposibil, dar istoria, dacă încercăm s-o vedem nu doar în termeni concreți, ne arată că nu e așa, că ceea ce ar fi părut imposibil și de neînțeles unui om din epoca primitivă sau unuia din evul mediu este acum posibil și la îndemâna oricui, implicând și utilizări multiple și diferite ale creierului.
Lăsând la o parte părerile mele despre cum SF-ul unei ere devine un mod de viață într-o epocă viitoare, să revin la Mâna stângă a întunericului.
M-a surprins acest titlu de cum l-am auzit și n-am reușit să fac vreo asociere, să mă gândesc la ceva pornind de la el. Una dintre temele romanului – nu-mi vine să zic “centrală”, că sunt multe și mi-e greu să fac o ierarhie – este tema dualității, iar titlul cărții derivă dintr-o baladă de pe Gethen:
“Lumina este mâna stângă a întunericului,
iar întunericul mâna dreaptă a luminii.
Două sunt una, viață și moarte, totuna,
precum îndrăgostiții în kemmer,
precum două mâini unite laolaltă,
precum țelul și calea.”
Conceptul de dualitate există pe mai multe planete, nu doar pe Gethen și pe Pământ. Lumina are nevoie de întuneric pentru a exista, frica are nevoie de curaj, căldura de frig, yin și yang și tot așa. “Două lucruri într-unul singur”, spune Genly Ai, iar prietenul lui, Estraven, povestindu-i despre Handarra, care la noi ar trece drept religie, misticim, dar pe Gethen este considerată știință, îi explică “ei sunt mai puțin conștienți de prăpastia dintre oameni și animale, fiind mai preocupați de similitudini, de legături, de întregul din care ființele vii nu reprezintă decât o parte.”
Ca o paranteză, o disciplină a Handarrei este practicarea Prezenței, asemănătoare meditației, care “duce la diminuarea eului (sau creșterea lui) prin receptivitate și conștientizare senzitivă extremă, o disciplină năzuind spre experiența Universalului.”
Revenind la dualitate, pe Gethen aceasta are și o exprimare umană: fiecare om de pe această planetă este și bărbat, și femeie. Gethenierii nu sunt împărțiți de la natură în femei și bărbați, nu au un singur sex toată viața și nu sunt oricând dornici și capabili de acuplare și procreere. Câteva zile pe lună, aceștia intră în „kemer” și pot întreține relații sexuale, dar nu vor ști niciodată dinainte dacă, la kemerul următor, vor predomina hormonii masculini sau hormonii feminini și, deci, dacă vor manifesta caracteristici de femeie sau de bărbat. Toți poartă în ei atât comportamente feminine, cât și comportamente masculine, pe tot parcursul lunii. Au capacitatea de a-și declanșa, pentru un scurt timp, o putere care depășește puterea unui om normal, urmând apoi o perioadă de epuizare, dar, de-asemenea, își descarcă energia negativă plângând cu ușurință și fără nicio reținere sau rușine chiar și în fața celorlalți.
Bineînțeles, în absența instinctului sexual permanent, locuitorii planetei Gethen trăiesc o viață fără tensiunile generate de pulsiunile sexuale, fără dorința de a fi admirați sau de a-și confirma virilitatea, respectiv feminitatea. Gethenienii nu se privesc unul pe altul ca fiind bărbat sau femeie, iar când se nasc, nu există o primă întrebare cu privire la sexul copilului. Nu există roluri de dominare și supunere, de protectori și protejați, așa cum nu există violuri, actul sexual nefiind posibil decât prin consimțire reciprocă. Se pare că, deși există competitivitate, agresivitatea nu este o trăsătură frecventă pe planetă și nu sunt războaie.
Este foarte greu pentru noi să ne imaginăm o astfel de lume, iar asta face demersul Ursulei LeGuin cu atât mai fascinant și mai dificil. De-altfel, trebuie să spun că, uneori, sunt greu de urmărit toate detaliile din roman, dar asta nu trebuie să fie descurajant, din contră, e provocator să imaginezi alături de scriitoare planetele populate din univers și lumea descrisă în amănunt a celor de pe Gethen.
Ar mai fi multe de povestit și de analizat, pentru că romanul, dincolo de SF, este zugrăvirea unei lumi mai ales din perspectivă psihologică, filosofică, politică și socială, care ne spune că, în alte condiții biologice și climatice, omenirea ar putea avea alte determinante, ar reacționa altfel și ar evolua altfel.
– Nu. Când spun patriotism, nu mă refer la dragoste, ci la frică. Frica de celălalt. Un sentiment ale cărui manifestari sunt politice, nu poetice: ură, rivalitate, agresiune. Frica aceea crește în noi an de an. Ne-am urmat calea prea departe. Iar dumneata vii de pe o planetă de pe care națiunile au dispărut cu veacuri în urma și de-abia înțelegi despre ce vorbesc. Ne arăți noul drum…
Cum poți să urăști o țară sau să iubești alta? Tibe vorbește despre asemenea lucruri, eu n-am abilitatea lui. Eu cunosc oameni, orașe, ferme, dealuri, râuri și stânci. Știu cum, toamna, razele amurgului scaldă un luminiș pe o colină. Dar ce rost are să înconjuri toate aceste lucruri cu o graniță, să le dai un nume și să te oprești cu iubirea acolo unde numele încetează? Dacă îți iubești țara înseamnă să urăști nețara? Atunci nu-i bine. E o simpla iubire de sine? Asta-i bine, dar nu trebuie să faci din ea o virtute sau o profesiune…Așa cum iubesc viața, iubesc și dealurile Domeniului Estre, însă genul acesta de iubire nu are o frontieră a urii. Iar dincolo de așa ceva sunt ignorant, sper…
Pe Marele Continent, toate transporturile se fac cu aceste platforme acționate electric, care, ajunse pe râuri și canale, se transformă în șlepuri. În lunile cu zapezi mari, lentele tractoare-plug, săniile motorizate și corabiile din sloiuri de pe râurile înghețate sunt singurele mijloace de transport, alături de schiuri și săniile trase de oameni. Pe durata Dezghețului, nicio formă de transport nu este sigură, drept care, pâna în vara, traficul de marfuri se întrerupe. Vara, drumurile sunt ticsite de caravane. Circulația este controlată; fiecare vehicul sau caravană este obligat să păstreze în permanența legătura radio cu stațiile de verificare de pe drumuri. În ciuda aglomerației, viteza traficului se menține aproape constantă la patruzeci de kilometri pe oră (terriană). Gethenienii ar putea obține și viteze mai mari, dar nu o fac. Dacă sunt întrebați de ce nu se grăbesc, ei răspund: „De ce să gonim?“ Similar cu replica terrienilor când îi întrebi de ce vehiculele lor trebuie să meargă atât de repede: „De ce nu?“ Gusturile nu se discută. Terrienii simt că trebuie să ajungă cât mai departe, să facă progrese. Locuitorii de pe Iarnă, care trăiesc permanent în Anul Unu, consideră că progresul e mai puțin important decât Prezența.
– Necunoscutul, rosti vocea lui blândă, neprevăzutul, nedoveditul – pe ele se bazeaza viața. Ignoranța este fundamentul gândirii. Absența dovezii e fundamentul acțiunii. Dacă s-ar dovedi că nu exista Dumnezeu, n-ar exista religie.[…] Spune-mi, Genry, ce se cunoaște? Ce este sigur, previzibil, inevitabil…unicul lucru cert pe care-l știi din viitorul tău și al meu?
– Că vom muri.
– Exact. Nu există decât o singură întrebare la care se poate raspunde, iar noi cunoaștem deja răspunsul…Unicul lucru care face viața posibilă este nesiguranța permanentă și intolerabilă; în niciun caz cunoașterea viitorului.
Pingback: Cele mai bune cărți citite în 2018 | Evantaiul Memoriei