Lansare Arlequine de George Cornilă la Târgul Final Frontier

În perioada 24-25 martie 2018 are loc Târgul Final Frontier la Universitatea Dimitrie Cantemir, singurul târg de carte SF & Fantasy din România, un eveniment Bookblog.ro. 

În cadrul acestui târg va avea loc și lansarea colecției de povestiri Arlequine de George Cornilă, prima colecție de proză scurtă după cele cinci romane publicate de autor. Povestirile tratează teme și se încadrează în curente și genuri dintre cele mai diferite: realism magic, coming-of-age drama, gotic, dark fantasy, mystery, steampunk, ficțiune speculativă, modernism și postmodernism.

George Cornilă este scriitor, publicist și traducător. Este autorul romanelor Cu dinții strânși (2007), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (2013; 2014), Regele lupilor: Toiagul de stejar (2014), Regele lupilor: Fierul zeilor (2014) și Regele lupilor: Povara coroanei (2016). Pasionat de biologie, istorie, mitologie, desen și cinematografie, a abordat o multitudine de teme, experimentând cu un spectru larg de curente, specii și stiluri, de la realism istoric, la SF&F și de la flash fiction și nuvele manieriste, la realism magic și roman postmodernist. Prozele scurte, precum și aprecieri critice despre scrierile sale au apărut în reviste culturale precum: Convorbiri LiterareViața RomâneascăPlumbObservator CulturalSalonul LiterarOglinda LiterarăPro SaeculumSpații CulturaleContact InternaționalRevista de SuspansFantasticaFaleze de Piatră și UZP.

“Realismul magic al lui George Cornilă, infuzat cu lirismul unui Gene Wolfe sau al unui Algernon Blackwood, aduce cu sine și câte ceva din atmosfera de mister apăsător al lui Poe, oniricul lui Eliade, frivolitatea lui Henry Miller, absurdul lui Kafka, profunzimea lui Borges, coșmarurile lui Edward Lucas White sau nostalgia lui Márquez. Nu lipsesc nici umorul negru al unui Kusturica sau suprarealismul vizual și ideatic al lui Guillermo del Toro.
Cosmopolit, cult, pasionat de arta cinematografică și bun cunoscător al subtilităților tehnicilor literare, George Cornilă se folosește de toate abilitățile și pasiunile lui pentru a ne oferi o scriitură complexă, superb stilizat, în care fiecare detaliu spune o poveste și în care fiecare personaj ne cheamă să-i fim martori la existență.”

Andreea Sterea, Editor Crux Publishing

Lansarea colecției de povestiri Arlequine va avea loc sâmbătă, 24 martie 2018, la ora 15:30 în cadrul evenimentului Aventuri în lumi de ieri și de mâine, iar programul complet al Târgului Final Frontier îl puteți găsi aici.

Sursă foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.