Nu ştiu dacă am nimerit cea mai potrivită carte pentru prima întâlnire cu Chuck Palahniuk. Am văzut şi am povestit despre filmul Fight Club, care mi-a plăcut, dar, cum ştim, de multe ori, una e filmul şi alta e cartea, aşa încât abia acum l-am cunoscut pe Palahniuk şi am alternat între intrigare şi enervare, pe de-o parte, şi încântare, pe de altă parte.

Beautiful You începe cu un viol într-o sală de judecată, atât de bine scris că pur şi simplu te doare şi te simţi sufocat când citeşti despre o atrocitate care are loc în mijlocul oamenilor, dar nimeni nu se mişcă, cu excepţia câtorva care, timid, fac poze cu telefonul.

Apoi, Palahniuk dă timpul înapoi şi facem cunoştinţă cu victima. Penny Harrigan este o tânără stagiară într-o firmă de avocatură, care visează…nu se ştie ce. Feminismul şi-a cam spus cuvântul, iar un succes în carieră nu mai reprezintă o provocare suficientă, vrea mai mult decât bătătorirea unor căi deja existente, vrea să revoluţioneze lumea, doar că încă nu ştie cum.

Pe Penny o deranjează că date fiind toate victoriile câştigate cu greu de mişcarea de emancipare a femeilor, a deveni o avocată ambiţioasă şi încrezătoare nu i se mai pare cine ştie ce triumf. Nu, nu i se mai pare. Nu i se pare cu nimic mai îndrăzneţ decât a fi casnică în anii ’50. În urmă cu câteva generaţii, societatea ar fi încurajat-o să fie o mamă casnică. Acum, societatea o presează să devină avocată. Sau doctoriţă. Sau om de ştiinţă. Indiferent de situaţie, validitatea acestor roluri are de-a face mai mult cu moda şi politica decât cu Penny însăşi. […] Vrea o alegere dincolo de: casnică versus avocată. Sfântă versus târfă. O opţiune care să nu fie mânjită de rămăşiţele unui vis din era victoriană. Penny vrea ceva aflat mai presus de feminismul însuşi!

Pe principiul “ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se întâmple”, în viaţa provincialei naive şi relativ inocente apare miliardarul C. Linus Maxwell, pe care tabloidele în numesc “Climax-Well”, fost iubit al celor mai frumoase sau puternice femei din lume, de la actriţe celebre la însăşi preşedinta Statelor Unite.

Intrarea în scenă a lui Max schimbă tonul şi este demnă de romanele erotico-siropoase cu recorduri de vânzări, iar aici a început să mă cam enerveze. Înţeleg că s-a spus despre Beautiful You că este ceea “ce ar fi trebuit să fie 50 Shades of Grey, dar n-a fost” (USA Today), dar, chiar dacă intenţia lui Palahniuk era să ironizeze astfel de cărţi, mă gândesc că nu trebuia să împrumute şi stilul.

Probabil şi desfăşurarea evenimentelor tot de-acolo este inspirată, pentru că, fără să intru în detalii pentru a nu strica surprizele pentru cei care o vor citi, se întâlnesc majoritatea elementelor de ordin telenovelistic din chick lit. E drept, toate sunt în cheie inversă, precum negativul unei fotografii, dar senzaţia că firul poveştii o ia razna nejustificat rămâne. Asta însă conferă şi umor romanului, pentru că sunt întâmplări şi personaje care, prin absurdul lor, îţi provoacă râsul.

Cum spuneam, bănuiesc că toate astea au fost intenţionate şi că autorul nu a vrut nu să scrie un “roman exemplu”, un fel de “aşa da” pe temele preponderente ale best-seller-urilor, ci pur şi simplu să le parodieze, iar pentru asta şi pentru tema şi ideile din roman îmi ridic pălăria în faţa lui Palahniuk.

Revenind la poveste, Penny îşi trăieşte povestea de iubire nu atât cu Max, cât cu jucăriile erotice pe care acesta le testează în vederea lansării pe piaţă. Trăieşte o perioadă din extaz în extaz, prea epuizată să se întrebe ce se întâmplă, dar puţin câte puţin, înţelege că devine sclava plăcerii, că creierul şi corpul sunt din ce în ce mai afectate şi vrea să iasă din schemă. Prea târziu, însă. Linia “Beautiful You” este deja pe piaţă şi milioane de femei sunt subjugate de plăcerile nemaiîntâlnite provocate de jucării. Nu mai ies din casă, nu le mai pasă de carierele lor, nu mai au grijă de familii, nu mai socializează, stau la cozi enorme la magazinele cu oglinzi roz şi apoi se închid în camere uitând să mai mănânce, trăind ca nişte zombie.

Romanul este o satiră la adresa societăţii consumeriste care nu doar că foloseşte sexul în aproape orice reclamă şi întreţine o abundenţă de pornografie, dar face apel constant şi excesiv la stimuli care generează şi întreţine nevoi, pofte şi creează cereri pentru multitudinea de oferte care nu diferă decât prin denumire şi marketing, iar noi devenim dependenţi de orice ni se oferă şi este din ce în ce mai greu să respirăm, măcar şi temporar, în afara “sistemului”. Creierul începe să resimtă lipsa excitanţilor ca pe o problemă, când, de fapt, ar trebui să se bucure de odihnă şi de linişte.

Aşa cum scria Bertrand Russell în cartea În căutarea fericirii, “O viaţă prea plină de excitanţi este o viaţă epuizantă, în care e nevoie de stimuli din ce în ce mai puternici pentru a obţine emoţia intensă, care a ajuns să fie considerată o componentă esenţială a plăcerii.”

Deşi Beautiful You are ca temă sexul, excitarea fizică şi dependenţa de extazul erotic, dependenţa de excitare se regăseşte deja în mai multe zone ale vieţii şi n-ar strica să reflectăm puţin la asta, să fim atenţi în ce măsură devenim neliniştiţi sau apatici în lipsa excitantelor cu care ne-am obişnuit deja creierul.

Recomand romanul lui Palahniuk, dar vă previn să nu porniţi cu aşteptări prea mari în ce priveşte coerenţa poveştii şi să nu încercaţi acasă “metodele” descrise, pentru că am citit într-un interviu cu autorul (din păcate, nu mai găsesc linkul) că nu s-a bazat pe vreo documentare  şi unele dintre ele nu au nicio legătură cu informaţii anatomice reale, ci sunt pură ficţiune

Întreaga lume se chinuie să înţeleagă ceea ce cultura populară numeşte “efectul Beautiful You”. La televizor, experţii şi analiştii se contrazic pe subiectul cunoscut sub numele de “dependenţa de excitare”. Până acum, nimeni nu i-a acordat vreo atenţie, pentru că afecta doar viaţa băieţilor. În ultimele decenii, cei care cădeau victime plăcerilor vătămătoare ale excitării permanente erau în primul rând bărbaţii tineri. Erau seduşi de nivelul ridicat de endorfine generate de jocurile video şi de navigarea pe site-uri porno.[…] Potrivit experţilor, necazul apare atunci când impulsurile noastre primare, animalice, sunt manipulate prin intermediul descoperirilor tehnologice majore.[…]

Are sens! Stimularea permanent schimbătoare resetează treptat modul de funcţionare a creierului femeilor. Zona limbică este scăldată în valuri de dopamină. Controlul hipotalamusului asupra recompenselor este împiedicat, iar cortexul prefrontal nu mai are nicio influenţă.[…]

Odată devenite dependente, femeile vor exagera cu plăcerea. Efectul Beautiful You. Hobby-urile obişnuite le vor plictisi. Modalităţile clasice de petrecere a timpului nu vor mai reuşi să le trezească interesul. Iar fără excitarea constantă indusă de produsele de îngrijire personală ale lui Maxwell, femeile vor cădea într-o gravă depresie.

Comentatorii sociali nu scapă ocazia de a sublinia modul în care, demult, publicitatea exploata impulsurile sexuale fireşti ale bărbaţilor. Pentru a vinde o anumită marcă de bere, mass-media trebuia doar să etaleze trupuri idealizate de femei, iar cumpărătorii de sex masculin erau prinşi în mreje. Această tactică veche de când lumea părea să exploateze femeile şi să încerce să-i aţâţe pe bărbaţi, însă observatori ageri şi-au dat seama cum era golită în mod constant mintea bărbaţilor inteligenţi – ideile, capacitatea de a se concentra, capacitatea de a înţelege – cu fiecare privire fugară aruncată sânilor ademenitori şi coapselor ferme şi catifelate.

În acelaşi fel, testele Beautiful You ale lui Max au şters din mintea lui Penny toate visurile şi aspiraţiile, planurile de viitor şi dragostea pentru familia ei. Cultura de masă a folosit cu inconştienţă sexul atât de multă vreme pentru a ataca creierele bărbaţilor tineri, încât societatea a acceptat de mult ca fiind reală această practică dăunătoare.

Stimularea artificială fără limite pare modalitatea perfectă de a suprima o generaţie de tineri care vor tot mai mult de la o lume unde totul e din ce în ce mai puţin disponibil. Indiferent dacă victimele sunt bărbaţi sau femei, dependenţa de excitare pare a fi devenit noua normalitate.

Imagine: Gustav Klimt