Lucy

lucy-posterLucy (2014)
Regie: Luc Besson
Scenariu: Luc Besson
Distribuţie: Scarlett Johansson, Morgan Freeman, Min-sik Choi

Cum vine vorba de creieraş, cât şi cum îl folosim, ce putem face să-l exploatăm mai bine şi să-l menţinem cât mai mult în funcţiune, imediat îmi sclipesc ochii…chiar şi atunci când în vizor este un film cu destul de multă acţiune şi cu efecte speciale (nu tocmai printre preferinţele mele). Dar un SF cu substraturi metafizice, cum speram să fie Lucy, care porneşte de la ideea că ne folosim numai 10% din creier şi explorează cum ar fi dacă omul ar reuşi să-şi acceseze toată capacitatea cerebrală, intra deja la categoria must see.

Din păcate, Luc Besson ia o idee care stârneşte interesul şi face un talmeş-balmeş de film, cu de toate, să placă la toată lumea…acţiune, sânge, eroi negativi care-o păţesc la final, întrebări filosofice (răspunsuri lipsă), transformări şi tot aşa.

Lucy, studentă în Taipei, este răpită şi obligată să transporte o pungă cu un drog în stomac. Drogul nu este unul obişnuit, ci ultima descoperire care dezvoltă brusc capacitatea de folosire a creierului. Nu se ştie cine l-a descoperit, nici cum a ajuns la băieţii răi, n-am înţeles de ce l-au trimis peste mări şi ţări să se bucure doar alţii de el şi cum de nu l-au consumat ei, dacă ştiau ce minune e.

Prima care-l va testa va fi Lucy, pentru că, în urma unei lovituri, punga se sparge şi drogul îi ajunge în sânge.

Creierul eroinei devine din ce în ce mai activ, accesând tot felul de informaţii şi, pe măsură ce procentul de utilizare creşte (regizorul ne informează din când în când afişându-l pe ecran), ajunge să-şi controleze corpul, toate celulele, dar şi să aibă puteri asupra mediului înconjurător.

Suntem conştienţi doar de comenzile evidente pe care creierul le transmite către organe, dar nu şi de faptul că, dincolo de ceea ce vedem şi cunoaştem, creierul poate comunica (şi o face) celulelor mult mai multe informaţii dincolo de ceea ce percepem şi mi-a plăcut să regăsesc în film ideea puterii mentalului asupra organismului. Tot la categoria plusuri este şi abordarea spaţiului şi timpului ca nişte convenţii ce pot fi depăşite prin utilizarea la maxim a potenţialului cerebral.

Daaar n-am înţeles deloc de ce dezvoltarea creierului nu generează o înţelegere mai bună a lumii, a umanului, de ce răzbunarea şi instinctele animalice nu doar că nu se atenuează, dar devin chiar mai puternice. Personajul se plânge de faptul că-i slăbesc sentimentele, de lipsa empatiei, ceea ce-mi pare un non sens, pentru că activitatea emoţională nu se naşte în cine ştie ce cotlon necunoscut, tot creierul fiind, de fapt, responsabil cu emoţiile. M-a dezamăgit că Luc Besson a băgat în film clişeul aberant că mintea dăunează sentimentelor când, din contră, ea ne ajută să ne gestionăm emoţiile, sentimentele şi instinctele “cu cap”.

Probabil trebuie să revin şi să mă mulţumesc cu explicaţia pe care am gândit-o când am văzut Limitless, anume că niciun drog şi nicio pastilă nu pot înlocui experienţa, înţelegerea aplicată a vieţii.

Pelicula începe cu întrebarea al cărei răspuns ar trebui să fie esenţa filosofică pe care Besson a vrut s-o transmită: ” Life was given to us a billion years ago. What have we done with it?“, iar la final ni se spune ceva de genul: acum ştiţi ce să faceţi. Dar recunosc că eu nu ştiu ce-a vrut să spună autorul…acel “pass it on” trebuie să fie cheia, dar la ce să se refere?! E clar vorba de a da mai departe informaţie, dar suntem în era informaţiei, aceasta circulă nestingherit, deci nu se poate să fi fost asta ideea regizorului. Cu toate divizările de celule de prin film, ce-i drept, frumos redate vizual, şi pentru că ştim că informaţia se transmite genetic, m-aş gândi că e un îndemn la reproducere, dar pământul e şi-aşa suprapopulat şi n-ar fi ecologic…că să fim mai buni şi mai atenţi cu planeta n-a reieşit nici măcar de printre rânduri…

În legătură cu procentul din creier pe care-l utilizăm, se pare totuşi că oamenii de ştiinţă nu s-au pus de acord şi că e destul de greu de cercetat şi de demonstrat, deoarece, în funcţie de activitate, sunt stimulate diferite zone ale creierului, niciodată toate. Într-un filmuleţ aici, Richard E. Cytowic susţine într-o prezentare TED că folosim 100% din creier. Este interpretabilă această ipoteză, pentru că, dacă prin hipnoză, de exemplu, pot fi accesate informaţii la care nu ajungem altfel, înseamnă totuşi că există nişte mistere prin creier, că sunt totuşi zone pe care le utilizăm pentru stocare, dar pe care nu reuşim să le accesăm, cel puţin nu în mod conştient. Temă în cercetare Smile

Filmul Lucy este în cinematografe din 1 august, distribuit de RoImage.

 

One comment

  • Mi-a plăcut mult. Un mit şi-o preconcepţie mixate în felul lui, inedit! Mitul imortalităţii, înţeles atât de diferit în culturile lumii, dar cu aceeaşi concluzie(moartea nu există) şi preconcepţia faptului că nu am folosi întregul procentaj din potenţa creierului…. Cu cât eşti mai ”raţional” îţi depăşeşti simţurile…Care-or fi alea? Ştim foarte bine. De ce nu mai simte durerea? Celule ei transmit altfel informaţia la creier. De ce suferinţa umană nu mai e atât de importantă? Simplu, în planul cosmic înseamnă…mai nimic. Şi multe altele…
    Nu cred că se vrea un film cu răspunsuri. Chiar nu ştiu ce şi-a propus Luc Besson, dar am văzut ce-a ieşit.
    Crezi că-i clişeu chestia cu creierul şi emoţiile? hai să vedem cât de emoţional(la nivel primar) este un analfabet şi cât un iluminat. Răspunsul ar putea fi…în mod egal, în ambele direcţii. Dar sfântul, spre ex, trecând de partea cealaltă, dincolo de simţuri, nu mai simte durerea/suferinţa/nedreptatea….ca cei neiniţiaţi.
    Pentru mine, nici nu mai contează ce şi cum a vrut regizorul să facă şi să transmită. În mine a născut o stare de bine, starea care mă linişteşte….deoarece filmele pot fi şi altfel decât mă aşteptam. cel puţin pe tema asta.
    Smile

Leave a Reply to Rodica Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.