A Long Way Down

A Long Way Down (2014)
Regie: Pascal Chaumeil
Scenariu: Nick Hornby (roman), Jack Thorne (scenariu)
Distribuţie: Imogen Poots, Aaron Paul, Rosamund Pike, Pierce Brosnan, Toni Collette, Sam Neill

Acum câteva săptămâni când aşteptam să înceapă un film, am văzut o reclamă care mi-a atras imediat atenţia: Pierce Brosnan, sus pe o clădire, gata să se arunce, dă peste încă alţi trei oameni ajunşi la capătul nervilor, care au decis în aceeaşi seară (ajunul Anului Nou) să-şi ia viaţa. Bineînţeles, momentul devine comic prin neobişnuitul situaţiei, dar şi prin libertatea cu care personajele, convinse că nu mai au nimic de pierdut, interacţionează.

Mi-am spus imediat că am să-l văd şi mulţumesc RoImage pentru invitaţia de a-l vedea în avanpremieră.

Dar să povestesc mai departe despre ce e vorba. Celor patru, care se cunosc în condiţii tragicomice, li se cam taie cheful de sinucidere, că doar e un act individual, o chestiune mult prea personală ca să vrei s-o împărtăşeşti cu alţii.

a-long-way-down-2

Contextul, însă, îi face să-şi acorde reciproc atenţie, să-şi mute punctul de concentrare din interior, de la propriile probleme, către ceilalţi, reuşind, practic, prin ieşirea din sine şi din conul de dramă personală, să se salveze. Găsesc că asta este una din ideile cele mai faine ale filmului.

Hotărăsc împreună să se abţină de la orice tentativă de sinucidere timp de şase săptămâni, adică până la o altă zi cu o rată crescută de sinucideri, Valentine’s Day. And this is the beginning of a beautiful friendship.

A-Long-Way-Down-3

Filmul este o comedie sensibilă, cele mai amuzante momente fiind cele în care ţi se oferă spre digerat adevăruri oarecum crude, îmbrăcate în comic şi care trebuie luate ca atare, integrate în realitatea pe care e mai bine s-o acceptăm decât să ne ascundem şi să fugim de ea.

Cum am spus deja, încă din primul moment, am regăsit alături de personaje acea senzaţie de relativitate, valabilă în orice sens. Ne cramponăm şi ne blocăm în stări trecătoare, uitând că nimic nu e veşnic, nici în bine, nici în rău. Sentimentul de a nu avea nimic de pierdut este unul eliberator, greu de atins, dar care poate determina schimbări de perspectivă nebănuite şi curajul de a acţiona, necesar pentru a merge înainte. Cu alte cuvinte, puţin “je m’en fiche” nu strică, iar personajul care m-a încântat în mod special, poate tocmai pentru cea mai naturală abordare je m’en fische-istă, a fost Jess (Imogen Poots).

Acestea fiind zise, vă recomand A long way down şi când vreţi să vă amuzaţi cu o comedie faină, dar şi când aveţi nevoie să vedeţi viaţa din alt unghi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.