Sânge şi splendoare

Autor: Sarah Dunant
Editura Humanitas Fiction, 2013

Traducere din limba engleză Carmen Săndulescu

Nr. pagini: 511

Am cunoscut-o pe Sarah Dunant în prima seară a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti. De-abia începusem să citesc romanul Sânge şi splendoare, aşa încât pot spune că am fost impresionată mai întâi de personalitatea scriitoarei. A fost o prezenţă fascinantă, veselă şi foarte expresivă, cu un evident talent actoricesc, nu doar în lectura paginilor din roman, ci şi în discuţiile ulterioare.

Ei bine, la fel de plin de viaţă este şi stilul în care scrie. Am găsit în romanul despre familia Borgia inteligenţă, ironie, amuzament şi un ritm alert.

Nu pot aprecia cât este ficţiune şi cât este adevăr istoric, n-am avut curiozitatea de a verifica informaţiile pe care nu mi le mai amintesc din vremea când mai ştiam ceva istorie. Scriitoarea declară în epilog că “Sânge şi splendoare este un act de imaginaţie care nu are nevoie de justificări”, dar la baza lui s-a aflat o serioasă documentare, luându-şi libertatea ca, acolo unde informaţiile lipseau sau nu erau clare, să aleagă sau să construiască povestea “în concordanţă cu adevărul psihologic al personalităţilor care au ieşit la lumină în urma cercetărilor”.

În cadrul FILB, Sarah Dunant ne-a împărtăşit că dorinţa de a scrie romane istorice s-a născut în timpul călătoriei în Florenţa, când s-a întrebat oare ce se întâmpla în exact acel loc acum câteva sute de ani şi a simţit nevoia să redea trecutul aşa cum a fost el pentru cei care l-au trăit şi care nu aveau cum să cunoască ce va urma, să transforme trecutul într-un prezent inconştient de un viitor pe care noi astăzi îl cunoaştem ca deja întâmplat.

Şi exact asta reuşeşte în Sânge şi splendoare, să creeze istoria la timpul prezent. Intrigile m-au prins, atmosfera Vaticanului a căpătat contururi clare şi, deşi recunosc că romanul istoric nu este printre genurile mele preferate, rar am citit vreunul scris atât de bine, în care scriitorul să ştie să mânuiască o acţiune bogată şi alertă, dar şi să dea viaţă unor personaje complexe.

Cruzimea, calculul politic rece, duritatea sunt prezentate ca fireşti şi într-o naturală simbioză cu generozitatea, tandreţea şi iubirea. Nici un personaj nu este absolut rău, aşa cum niciunul nu este cu desăvârşire bun, balanţa înclină în fiecare din ele într-una din părţi, dar în toate sălăşluiesc un înger şi un diavol, iar asta le face credibile. Dincolo de rânduri nu transpare vreo părere personală, iar personalităţile istorice devin personaje “accesibile”.

Împletirea informaţiei cu imaginaţia pentru a recrea istoria într-un mod detaşat, fără a o judeca, dar captivând cititorul, lăsându-i şi plăcerea analizei, îmi par trăsături esenţiale ale unui roman istoric bun.

Am apreciat în mod special faptul că Sarah Dunant s-a ţinut departe de spectaculosul ieftin. Deşi se ştie că “scandalul” vinde, n-a apelat la legendele “şocante”. Familia Borgia a fost sursă de multiple poveşti legate de incest, dezmăţuri şi alte astfel de imagini asociate decadenţei, care se întrezăresc şi în paginile romanului, atât cât este necesar pentru atmosferă şi creionarea caracterelor, dar nu sunt exploatate pentru condimentare şi atragerea facilă a cititorului.

Ca să mă refer şi la un minus, trebuie să spun că m-am pierdut pe ici, pe colo, pe la scenele de război şi diversele conflicte directe relatate în roman. Nu ştiu dacă e vina mea, că nu mă omor după astfel de scene, sau a autoarei că, poate, nu le-a decris suficient de clar şi captivant.

În concluzie, înţeleg pasiunea scriitoarei britanice pentru învierea trecutului prin literatură, pentru că, într-adevăr, se pricepe! Smile

Romanul a apărut în Colecţia Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction.

Acolo unde alţii văd vanitate, Alexandru vede doar promisiune. Un om tânăr, gata să-şi iasă din ţâţâni şi să răcnească, gata să ia lumea asupra lui. Şi de ce nu? Când i-a răsplătit viaţa vreodată pe cei care se tupilează prin tot felul de colţuri?

 

– Sanctitatea voastră, nu e o problemă uşor de rezolvat.
– Atunci rezolvaţi-o ca pe una dificilă!

 

Dar cum să-i ceri lui Dumnezeu să-ţi dea mai puţină conştiinţă?

 

Facebook comments:

9 comments

  • Imi plac romanele istorice. Citesc acum ‘Wolf Hall’, am sa pus si ‘Sange si splendoare’ pe lista, din ce ai scris pare pe gustul meu Smile

  • Pentru că am fost acolo când a zis lucrul ăsta, să ştii că n-o cred pe Sarah când zice că plimbându-se prin Florenţa a devenit preocupată de ce se întâmpla acolo acum 500 de ani. Cred că a fost puţin curioasă, dar a contat mult potenţialul comercial al numelui Borgia. A ştiut că “e o pâine de mâncat”, altfel de ce nu şi-ar fi plasat acţiunea într-o căsuţă amărâtă, într-o curte meschină cu anonimi, din Florenţa lui 1500? E doar o presupunere, dar nu m-a încântat cum şi-a justificat demersul.

    • Păi stai că nu la Sânge şi splendoare se referea când a povestit despre Florenţa, ci la cum a început să scrie romane istorice…Iar Florenţa cred că a fost inspiraţie pentru Naşterea lui Venus, roman anterior celui despre Borgia Smile
      Pe de altă parte, da, romanele istorice în general pornesc de la “marea istorie”, de la nişte nume care incită curiozitatea, de care cititorii au auzit, şi nu de la anonimi…că deh, istoria nu prea reţine anonimii Smile

      • Aaa, am înţeles. Atunci se schimbă puţin datele problemei, deşi fondul rămâne. Borgia vinde. Cum de am înţeles altceva mi-e greu să pricep Smile

  • si eu astept ca poate mi-o aduce Moshu’…..

  • Pingback: 2014 Tradus in Filme: Leapsa cinefila (II) | AnzhelaMovies

  • *.˛.°★。˛ °.★** *★* *˛.
    ˛ °_██_*。*./ \ .˛* .˛.*.★*Crăciun fericit!*★ 。*
    ˛. (´• ̮•)*˛°*/.♫.♫\*˛.* ˛_Π_____. * ˛*
    .°( . • . ) ˛°./• ‘♫ ‘ •\.˛*./______/~\*. ˛*.。˛* ˛. *。
    *(…’•’.. ) *˛╬╬╬╬╬˛°.|田田 |門|╬╬╬╬ .
    ¯˜”*°••°*”˜¯`´¯˜”*°••°*”˜¯`¬´¯˜”*°´¯˜”*°••°*”˜¯ ´¯˜”*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.