Câştigătorul Premiului literar Augustin Frăţilă – ediţia a II-a

Premiul literar Augustin Frăţilă, acordat pentru cel mai bun roman românesc publicat în anul 2012, a fost câştigat de romanul Cronicile genocidului de Radu Aldulescu.
Punctajul pe care l-am acordat eu celor cinci romane finaliste a fost următorul:
1. Radu Aldulescu – Cronicile genocidului – 5 puncte
2. Simona Sora – Hotel Universal – 4 puncte
3. Dan Stanca – Craii şi morţii – 3 puncte
4. Daniela Zeca – Omar cel orb – 2 puncte
5. Alina Nedelea – Şoseaua Căţelu 42 – 1 punct
Punctajul acordat de fiecare bloger din juriu îl puteţi citi pe pagina Asociaţiei Casa de Cultură.
“Scriitorul nu este singur. Datorez scrierea acestui roman mai multor oameni, dar în primul rând celei căreia îi este dedicat: Constanţei, acum şi pururea. Ce s-a întâmplat după scriere e o poveste care îmi aparţine în mai mică măsură.
În privinţa premiului, pot spune că sunt mai mult decât emoţionat. Sincer, sînt aproape înspăimântat. Aş fi tras nădejde să nu mi se întâmple tocmai mie şi tocmai acum, la o vârstă când deja mă socoteam ferit. Aş vrea să împart acest premiu cu toţi cei nominalizaţi şi cu ceilalţi cincizeci de autori care au avut cutezanţa să se dedice scrierii unui roman. Aş vrea să-l împart, de asemenea, cu toţi cei care aici şi acum scriu şi citesc literatură română. Aşa să vă ajute Dumnezeu!”, a declarat Radu Aldulescu.
Urmează să povestesc curând impresiile mele despre romanele finaliste
Pingback: “Cronicile genocidului”, de Radu Aldulescu este câştigătorul Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012 | Recenzii filme si carti