Aşa cum am povestit deja, Viaţa amoroasă de Zeruya Shalev a fost unul din romanele care m-a pus serios pe gânduri, care m-a plimbat prin propriile experienţe şi trăiri pentru a le revedea, a le reanaliza şi a le reaşeza, uneori.

Evident, mi se întâmplă frecvent ca diferite pasaje dintr-o carte să-mi genereze întrebări şi să-mi rămână în minte, dar nu foarte des mă preocupă atât de mult un pasaj încât să-mi doresc să-l sucesc pe toate părţile sau să-l combat, cum m-a stârnit acesta care dă şi titul romanului:

…m-a cuprins invidia pe toţi cei care stăteau acolo, pe oamenii aceia fericiţi, care, chiar dacă mai au câte-o supărare, nu-şi distrug vieţile, şi mi-am spus, problema ta e că nu faci distincţie între viaţa ta şi viaţa ta amoroasă, ca şi când ar fi un zid între ele. Ţi se pare că te-a lovit viaţa, dar viaţa amoroasă nu e decât o parte a vieţii şi nu cea mai importantă, nu e decât un buzunar micuţ la costumul vieţii, şi asta ştiu toţi cei care stau acolo.

Prima reacţie a fost una pur raţională şi, chiar şi aşa, superficială: bineînţeles, viaţa amoroasă nu este decât o parte a vieţii şi nici măcar cea mai importantă!

Dar ceva nu-mi dădea pace…cred că revolta s-a declanşat de la sintagma “buzunar micuţ la costumul vieţii”, adică totuşi, n-o fi viaţa amoroasă totul, n-o însemna ea viaţa însăşi, dar să nu exagerăm. Cum să concep “oamenii aceia fericiţi” când viaţa lor amoroasă se află într-un buzunărel?!

Am discutat şi am dezbătut cu mai mulţi prieteni, femei şi bărbaţi, singuri, în relaţii incipiente sau în relaţii deja “aşezate”. Aşa mi-am dat seama că “viaţa amoroasă” cuprinde, de fapt, momente diferite şi că războiul meu cu paragraful de mai sus a pornit iniţial de la nişte premise false. Primul impuls fusese să văd “viaţa amoroasă” ca existând în doar două faze: începutul şi sfârşitul unei iubiri, cuprinsul cumva îmi scăpa.

Am văzut lacuna şi am înţeles că vorbim de viaţă amoroasă oricând, atunci când se nasc primele sentimente, atunci când acestea se exprimă, când trăim o relaţie “aşezată” şi când se termină.

Acum că m-am lămurit cu asta, încep cu “extremităţile” şi să-mi spună mie cineva că în perioada de început şi în cea de final, dragostea şi preocupările aferente (gânduri, reverii, scenarii etc) îi ocupă numai un locşor din viaţă!

Să fim înţeleşi: vorbim de iubire. Am concluzionat mai demult că nu orice ataşament sau atracţie fizică faţă de sexul opus reprezintă dragoste, iar când am scris despre romanul Zeruyei Shalev, spuneam că în fiecare zace latent demonul patimii şi, fără el, cred că nici nu ar exista iubire, iar graniţa între dragoste şi obsesie bolnavă sau între dragoste şi doar ataşament se trasează în funcţie de dozajul pasiunii.

Dacă există acel dram de pasiune care face ca ataşamentul şi atracţia fizică să vireze spre iubire, atunci mi-e greu să cred că poate încăpea într-un buzunar micuţ de costum.

Aşadar, este de la sine înţeles că, atunci când te îndrăgosteşti şi eşti cu capul în nori sau atunci când se termină şi suferi, viaţa amoroasă cam devine punctul central al vieţii tale. Oricât de maestru eşti în a-ţi seta priorităţile şi a minimaliza efectele, dragostea are totuşi darul ăsta (da, dar!) de a te scoate de pe axă.

Dacă în perioada de început, atunci când te îndrăgosteşti (care era chiar contextul romanului), cauţi să exilezi ce simţi într-un colţ mic şi nesemnificativ al fiinţei tale, fie vei reuşi să inhibi iubirea – ar fi iubire ceva aşa uşor de pus la colţ?! – şi mai departe nu mai contează, că de iubire vorbim aici, fie ea va găsi o cusătură mai slabă a buzunarului şi te vei trezi cu un buzunar gol, dar îmbibat de sentimente şi regrete, iar, o vreme, viaţa amoroasă se va întinde cu încăpăţânare peste tot ce înseamnă viaţa ta ca cerneala pe sugativă. Numai cine n-a suferit din dragoste ar putea să mă contrazică.

Dacă momentul final te găseşte cu amorul într-un buzunărel, atunci eşti fericit, nu vei suferi, de fapt, viaţa amoroasă nu (mai) exista în viaţa ta şi, repet, vorbim de iubire, nu de focuri de paie care nici nu simţi când se sting.

Să revin şi la “cuprinsul” unei relaţii aşezate, ca să nu privăm iubirea de perioada ei cea mai “normală”. Da, dacă eşti într-o relaţie liniştită, în care s-a spus ce era de spus, s-au construit încrederea şi siguranţa reciprocă, iar viaţa amoroasă se află de un făgaş lin, firesc este să nu te preocupe continuu şi peste măsură, iar dacă s-ar întâmpla să te concentrezi exagerat pe ea, înseamnă că undeva este o bubă.

Şi totuşi, nici măcar într-o relaţie aşezată buzunărelul acela micuţ nu mi se pare suficient de încăpător…Într-un cadru liniştit, bătătorit, ca să zic aşa, aş vedea viaţa amoroasă ca pe o dublură la costumul vieţii, o parte a costumului care nu reprezintă costumul în sine, dar care, trebuie să recunoaştem, este importantă şi nu se poate fără ea.

Acum că m-am răfuit cu Zeruya Shalev, vă recomand încă o dată cele trei romane ale scriitoarei: Viaţa amoroasă, Soţ şi soţie şi Thera, care se vede bine ce bătăi de cap dau

Şi vă las cu o melodie adecvată