Parcă prea repede a venit toamna asta…sau aşa mi s-o fi părând în fiecare an?!

Dar nu e deloc rău că a venit! Pentru că au şi început festivalurile, lansările de filme şi tot felul de evenimente de nu ştii ce să vezi şi unde să ajungi mai întâi!

De câteva zile a început Festivalul George Enescu şi cu mare bucurie vă informez că aproape toate concertele se difuzează live pe site-ul dedicat: enescu.tvr.ro, care, cel puţin în această seară, funcţionează perfect, iar eu vă povestesc de prin blogosferă în acorduri Şostakovici

În această săptămână avem câteva filme în avanpremieră: ultimul Wong Kar-Wai, The Grandmaster, miercuri şi joi la Noul Cinematograf al Regizorului Român, Io e te de Bernardo Bertolucci, tot la NCRR şi ultimul Woody Allen, Blue Jasmine, în majoritatea cinematografelor din Bucureşti.

Peste mai puţin de două săptămâni, are loc la Timişoara Plai Festival şi fanii ştiu deja că în prima seară a festivalului va concerta Zaz!!!

Să trecem şi la ce s-a scris prin blogosferă, că s-a scris nu glumă!

Jovi a scris pe site-ul Filme-Cărţi despre Fetiţele. Rude sărmane de Ludmila Uliţkaia, despre care am povestit şi eu aici. “Volumul de povestiri al scriitoarei ruse Ludmila Ulițkaia, ”Fetițele. Rude sărmane”, este un astfel de exemplu fericit: 14 povestiri, construite în jurul miracolului vieții obișnuite, din atmosfera urbană a periferiilor moscovite sau din misterul rural al satului sovietic din secolul trecut.”

Despre aceeaşi carte de Ludmila Uliţkaia am citit şi pe BookMag şi mă gândesc serios să citesc cât de curând un roman al scriitoarei ruse: “De câte ori citesc Ulițkaia e o mică sărbătoare, păcat că ea nu scrie mai mult și editurile noastre nu țin pasul cu traducerile. Scriitura ei e vie, adevărată, spectaculoasă, plină de detalii sordide sau delicate, ca o pânză țesută îndelung de un păianjen obsedat de perfecțiune.”

Boghi mi-a amintit de umorul lui Kurt Vonnegut scriind despre Un om fără de ţară, pe care e clar că trebuie s-o citesc, de vreme ce “este o culegere de idei şi gânduri despre viaţă, nimic mai puţin.”

Codruţ a scris o foarte faină recenzie a romanului Soţul meu, Michael de Amos Oz, despre care spune: “o carte complexa, profunda, ca mai toate cele scrise de autorul israelian in care se ataca mai multe problematici, dar mai ales prapastia intre sperantele din tinerete si realitatea vietii mature, care este dominata de o rutina care poate ruina psihicul unor persoane mai visatoare.” Găsiţi aici şi părerea mea.

Pe Toate cele rele citim despre Călătorie la capătul nopţii de Louis-Ferdinand Céline şi primim o cheie interesantă de abordare a mizantropiei autorului francez: “Orice gând frumos pe care l-ai fi putut avea despre viață îți este demontat și ți-l vei privi rușinat de goliciunea lui expusă. Te vei scufunda în zoaiele mizantropiei lui Céline pentru ca, într-un final, să o găsești revigorantă, mai motivațională decât literatura motivațională în sine.”

“Iar ca să fii viu înseamnă, pentru Miller, să trăiești tot mai intens, într-un mod creativ, mereu deasupra vremurilor, să te hrănești din interior, ca orice astru, să suferi transformări radicale care să-ți permită să vezi “timpul în curgere continuă și minunată, fără început și fără sfârșit”, să asculți doar de “conștiința sângelui””. Nu există niciun dubiu, trebuie să citesc Ochiul cosmologic de Henry Miller, recenzat pe Bookaholic.

Constantin Piştea ne povesteşte despre două romane româneşti: Planuri de viaţă de Vasile Baghiu şi Un singur cer deasupra lor de Ruxandra Cesereanu, ambele aflate pe lista de citit.

Dragoş a scris despre Meteorii de Michel Tournier şi mi-a stârnit curiozitatea atât în ce priveşte romanul, cât şi în ce priveşte autorul, pentru că, spre ruşinea mea, n-am citit nimic de Tournier. “fără îndoială, romanul acesta este capodopera lui tournier și un roman de referință pentru literatura franceză a secolului trecut. nu numai că te lasă perplex prin perspectivele sale – dintre care cea care bobinează firul epic este gemelaritatea ca perfecțiune umană.”

Roberts povesteşte despre Adevărul despre cazul Harry Quebert de Joel Dicker şi n-am putut să mă abţin de la a citi de scrie, deşi urmează să scriu curând despre acest roman

La Micawber a scris o recenzie a romanului Hotel Universal de Simona Sora: “Hotelul… n-ar fi, până la urmă, o carte rea dacă n-ar fi înţesată de manierisme şi recursuri la istorie. Autoarea pare să ne atragă în permanenţă atenţia că are ceva important de spus, dar nu prea reuşeşte să-şi materializeze bunele intenţii.”

Pe Lectura Şic am citit o recenzie nu tocmai favorabilă, dar foarte fain scrisă a cărţii Acompaniatoarea de Nina Berberova.

 

La capitolul filme, Sunt o babă comunistă este cel mai discutat: Jovi pune punctul pe i în cronica sa de pe Filme-Cărţi: “Mi-ar fi plăcut ca subiectul romanului să fie menținut în mare parte, pentru că tema este încă de actualitate: întrebați-vă părinții, bunicii sau oamenii simpli de lângă voi și veți fi surprinși să aflați cât de mulți păstrază nostalgia acelor vremuri.”  Iar titlul cronicii de pe Liternet spune cam totul: (N)ostalgie regizată mediocru.

Din nou citesc despre filmul danez Kapringen, pe care l-am ratat când a fost la Cinema Elvira Popescu, şi din nou îmi propun să-l văd! “Kapringen / Deturnarea, debutul individual al regizorului Tobias Lindholm, cunoscut anterior ca scenaristul lui Thomas Vinterberg, anunţă un nou nume important al cinematografiei daneze. Cineastul nu face concesii comercialului, păstrează în culise evenimente pe care mulţi regizori le-ar fi accentuat şi mizează, înainte de toate, pe autenticitatea reprezentării şi profunzimea analizei psihologice.”

Încă un film care este pe lista mea de “must see”, dar de care, nu ştiu cum se face, uit mereu, dar acum gata, îl văd! Va, vis et deviens:“Mihăileanu ne oferă o viziune originală asupra vieții, filmul fiind impregnat cu ideile și sentimentele regizorului. Regizorul nu a realizat multe filme până în acest moment, însă toate creațiile lui sunt ode aduse vieții și raportului fericire-tristețe care ne ghidează vietile.”

Angela ne povesteşte despre animaţia Ernest et Célestine, care va deschide Anim’est şi pe care abia aştept să-l văd!

Adina a scris o cronică a filmului Dans la maison, “un film cât se poate de proaspăt”, despre care am povestit şi eu aici.

 

În altă ordine de idei, Dragoş ne vorbeşte despre “acasă ca o călătorie“, o postare care trebuie citită şi care ar trebui să ne pună nu doar pe gânduri, ci şi pe fapte!

Acestea fiind semnalate, zile frumoase şi ne “vedem” prin blogosferă