A doua întâlnire cu Zeruya Shalev a fost ceva mai confortabilă, ca să zic aşa. Nu înţeleg prin asta nici mai bună, nici mai puţin bună. Pur şi simplu, nu m-am mai simţit aruncată într-un hău fără a şti dacă am sau nu coarda prinsă de mijloc. Poate şi pentru că ştiam deja la ce să mă aştept. Aş vrea să pot spune că mi-a răsturnat convingerile, că mi-a dat viaţa peste cap, astfel de exprimări ar fi foarte potrivite cu damblaua şi dependenţa pe care le-am dezvoltat faţă de scriitura Zeruyei, dar nu s-a întâmplat aşa.

În timp ce Viaţa amoroasă m-a bulversat şi mi-a arătat unghiuri noi din care să privesc teme precum obsesia, patima, resorturile vinovăţiei, Soţ şi soţie, în schimb, mi-a adus o mulţime de confirmări, am găsit, practic, negru pe alb ceea ce am descoperit din propriile experienţe şi “disecţii” de-a lungul timpului.

Povestea este una dintre cele mai comune: criza unui cuplu, după ani de căsnicie, necesitatea unui eventual divorţ sau salvarea relaţiei şi impactul crizei asupra copilului. Deloc simple, dilemele şi drama soţilor Naama şi Udi reflectă problema generalizată a cuplului şi a căsniciei în societatea contemporană, văzută şi analizată prin prisma noilor concepţii, a realităţilor actuale.

Da, asta face Zeruya în Soţ şi soţie, ne oferă realitate pe pâine, o realitate care cuprinde atât afecţiune, panică, nebunie, cât şi luciditate şi pragmatism.

Udi se trezeşte într-o dimineaţă cu o paralizie a picioarelor. Analizele nu indică nicio boală, dar starea nu se îmbunătăţeşte. Apelând la metode alternative de tratament, Naama înţelege că suferinţa este de natură psiho-somatică, nu este doar boala lui, este boala lor şi semnalul de alarmă că nu mai trăiesc împreună, ci lâncezesc împreună.

Şi de aici, începe o ţesătură de gânduri şi de sentimente care nu sunt străine nimănui. Graniţa între a da bir cu fugiţii prea repede, a renunţa la o relaţie odată cu primul hop şi a zăbovi prea mult în relaţii toxice este din ce în ce mai labilă. Avem, de o parte, mitul fericirii continue, care ne spune că trebuie să trăim constant la intesităţi înalte, precum şi nevoia noastră lăuntrică de adrenalină, de nou, şi, pe de altă parte, dorinţa de stabilitate, de siguranţă şi confort, instinctul care ne împinge spre cuplu şi spre a construi şi a rezista.

Devin din ce în ce mai greu de împăcat impulsurile contradictorii, nevoile antagoniste, despre care mă întreb cât sunt pure şi cât sunt induse, unele de-a lungul multor secole, altele în ultimul secol. Fireşte, orice manipulare se bazează pe ceea ce există deja în noi, contradicţia inerentă din fiinţa umană.

Nevoia de siguranţă şi stabilitate este, de fapt, nevoia de a deţine controlul, o nevoie care nu va fi niciodată pe deplin satisfăcută, iar Naama trebuie să înveţe că singura soluţie este detaşarea şi obiectivitatea. Zeruya explorează în detaliu tendinţa de a ne agăţa cu orice preţ de ceva, de cineva, de trecut, de prezent, de o stare de fapt, de a ne arunca cu totul în exterior, arătându-ne că stagnând noi înşine, blocându-ne într-o idee, facem să stagneze totul în jur fără ca măcar să observăm.

Detaşarea de context este singura care ne permite atât să-l înţelegem, cât şi să-l trăim la adevăratul potenţial. Dar am povestit deja pe marginea acestor idei atunci când am scris despre obiectivitate şi despre dependenţă, aşa încât mă opresc înainte de a repeta prea multe.

Zeruya Shalev, la fel ca şi în Viaţa amoroasă şi în Thera, pune sub lupă sentimentele şi le disecă până în cele mai sensibile nuanţe, de data aceasta, însă, locul pasiunii devoratoare este luat de panica şi disperarea sfârşitului, personajul luptându-se cu teama de singurătate, frica de nou.

Cum spuneam, povestea este comună, chiar banală, ce poate fi nou în criza unui cuplu?! Dar ce reuşeşte să facă scriitoarea israeliană dintr-o astfel de poveste, fără artificii, fără răsuciri zguduitoare, merită din plin lectura.

În ciuda lecţiei detaşării şi lucidităţii, romanul este scris cu patimă, uneori alert, parcă fără momente de respiraţie, ceea ce te face şi pe tine, ca cititor, să-ţi ţii respiraţia şi să alergi mai departe peste rânduri, alternând cu un ritm molcom, care-ţi permite să faci propriile analize. Scriitura incisivă şi pătimaşă a Zeruyei m-a prins, personajele sunt vii şi poveştile atât de autentice încât, pe parcursul lecturii, m-am simţit uneori vlăguită de experienţele încercate trăind între paginile cărţii.

Când am scris despre Viaţa amoroasă, spuneam că m-am trezit imaginându-mi o bibliotecă numai cu cărţi ale scriitoarei israeliene şi pe mine trăindu-mi viaţa prin ele. Este vorba de acea idee că nu apucăm să trăim într-o viaţă tot ce ne-am dori şi să experimentăm totul, dar citind avem, de fapt, acces la mai multe vieţi. Dar câte cărţi ne atrag cu adevărat în ele şi simţim că intrăm noi înşine în pielea personajelor?!

Cele ale Zeruyei au însemnat pentru mine încă trei vieţi sau, cel puţin, trei experienţe de viaţă cu care m-am îmbogăţit, pe care le-am trăit mental şi emoţional.

…uneori suntem atât de dependenţi de rutina cea rea, încât în clipa în care intervine o schimbare, tremurăm de frică, fără să înţelegem că aceasta este o şansă unică ce ni se oferă.

Iar în timp ce priveai norii, continuă ea, te gândeai vreodată la cer? Eu sunt surprinsă, cum adică la cer, iar ea întreabă, oare cerul iubeşte norii, şi eu bâlbâi, nu am idee, nu m-am gândit la acest lucru niciodată. Ce face el când norii trec prin faţa lui unul după altul, întreabă ea, dispărând apoi fără a lăsa nici măcar o urmă sau când îşi schimbă forma, iar eu răspund, nimic, ce ar putea să facă, îi priveşte, pur şi simplu, iar ea încuviinţează fericită, aşa este, nu te-ai gândit că ai ce învăţa de la cer? Eu simt că am deja un spin sarcastic în gât, o aud spunând încet, dar cu pompă, ca şi când mi-ar da o veste importantă, astfel trebuie să trăim, Naama, noi suntem cerul ca priveşte norii trecând, fără să încercăm să-i oprim.

…cei în numele cărora se fac alegerile îşi revin mult mai uşor decât aceia care le-au făcut, te vei repune pe picioare repede şi îţi vei putea permite să duci o viaţă mai bună decât până acum, dar el va rămâne cu toată povara, cu toată vina, cu toate îndoielile