Premiul literar Augustin Frăţilă – ediţia a II-a – romanul anului 2012

Afis acadecu 2013-micAsociaţia Casa de cultură anunţă deschiderea înscrierilor pentru ediţia a II-a a Premiului literar “Augustin Frăţilă”, ce vine să răsplătească cel mai bun roman românesc publicat în anul 2012. Câştigătorul primeşte un cec în valoare de 10.000 de euro, acesta fiind cel mai mare premiu acordat până acum, în România, pentru creaţie literară.

Premiul este oferit de compania Philip Morris Trading, care continuă astfel parteneriatul început în 2012, când a sprijinit prima ediţie a acestui proiect cultural. Compania Philip Morris Trading se implică activ, de peste 13 ani, în susţinerea programelor caritabile şi culturale în România.

În concurs se pot înscrie toţi autorii români care au publicat un roman în 2012, expediind trei exemplare ale cărţii pe adresa Asociaţiei Casa de cultură (Bd. Constructorilor, nr 20A, etaj 3, Bucureşti) şi completând formularul de înscriere până pe 15 iulie 2013. Regulamentul şi formularul de înscriere, precum şi calendarul premiului, pot fi găsite pe pagina Asociaţiei Casa de Cultură, www.acadecu.ro.

Juriul format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache va stabili finaliştii concursului (cinci autori). Numele acestora vor fi cunoscute în 10 septembrie.

Între 15 septembrie şi 1 noiembrie, juriul format din bloggeri va alege câştigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist. Autorul al cărui roman va primi cel mai mare punctaj va fi răsplătit cu Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2012, în valoare de 10.000 de euro.

[quote type=”large” align=”center”] Competiția continuă! Declarăm deschisă a doua ediție a concursului „Augustin Frățilă”. Premiul de 10.000 de euro pentru cel mai bun roman apărut în 2012 vă așteaptă. Important este să vă înscrieți la timp, ca să nu ratați ocazia. Și, bineînțeles, să fi publicat un roman valoros, fiindcă juriul este format din trei critici literari incoruptibili: Alex. Ștefănescu, Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea-Enache. Succes! [/quote]

Alex. Ștefănescu, președintele juriului

[quote type=”large” align=”center”]Asociaţia Casa de cultură continuă misiunea pe care şi-a asumat-o, de promovare a lecturii şi literaturii româneşti. La fel ca şi anul trecut, ne dorim să aducem în atenţia publicului un roman contemporan românesc de calitate, apreciat de exponenţii foarte multor oameni (atât critici literari, cât şi bloggeri), care să se afle în bibliotecile tuturor.[/quote]

Mario De Mezzo, preşedinte Asociaţia Casa de cultură.

Ceremonia în cadrul căreia se va acorda Premiul va avea loc în 7 noiembrie 2012 la Hotel InterContinental Bucureşti.

Premiul literar „Augustin Frăţilă”, o iniţiativă a Asociaţiei Casa de cultură, va fi acordat în fiecare an pentru cel mai bun roman apărut în anul anterior, conform unei selecţii făcute de cei mai valoroşi critici literari şi de cititorii activi din mediul online. Premiul literar „Augustin Frăţilă” este parte integrantă a misiunii pe care Asociaţia Casa de cultură şi-a asumat-o – aceea de a dezvolta proiecte culturale sustenabile care să promoveze cultura autentică şi importanţa ei în societatea românească. Principalul obiectiv este stimularea interesului pentru literatura contemporană şi  formarea unui public receptiv la mişcările de idei din spaţiul cultural românesc.

Ediţia I a Premiului literar “Augustin Frăţilă” – romanul anului 2011 a fost câştigată de romanul “Matei Brunul”, de Lucian Dan Teodorovici.

Mă simt onorată să fac din nou parte din juriul de blogeri. La ediţia anterioară m-am bucurat de lectura unor romane bune şi foarte bune şi am fost încântată că juriul de blogeri, atât de contestat, a arătat că alegerea cititorilor a fost una validată de premiile  acordate de foruri şi de reviste de specialitate romanului câştigător.

Pe lângă oferirea unui premiu substanţial, proiectul are meritul de a promova nu doar un roman şi nu doar un scriitor, ci cel puţin pe toate cele cinci romane finaliste şi chiar discuţiile aprinse stârnite de acest premiu au reuşit să trezească interesul mai multor cititori pentru literatura română.

Felicit Asociaţia Casa de Cultură pentru ambiţia de a duce mai departe proiectul!

Mai multe despre prima ediţie a premiului găsiţi şi aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.