În livadă, rândunicile

Îmi tot propun să ajung cât de cât la zi cu postările despre cărţile citite şi nu pentru că mi-aş uita chiar atât de repede impresiile despre o carte, ci pentru că se întâmplă ca, până apuc să scriu, să citesc o altă carte care să-mi influenţeze părerea sau să-mi amestece ideile.

În livadă, rândunicile, despre care am citit prima dată la Costi, a fost ca un preambul pentru lectura romanului Această orbitoare absenţă a luminii şi mă voi strădui acum să fac abstracţie de stările şi gândurile provocate de aceasta din urmă. Sper că nu-mi va fi foarte greu, mai ales că, deşi cele două romane au în comun relatări din înschisori similare, cu tratamente la fel de crude pentru deţinuţi, cartea lui Peter Hobbs îndreaptă atenţia o poveste de dragoste şi spre viaţa de după închisoare.

Lumea adolescenţilor, a iubirilor nevinovate este despărţită prin graniţe nevăzute, dar ferme de lumea adulţilor, la fel cum lumea adulţilor este, la rândul ei, împărţită în zone care n-au voie să se intersecteze. În Pakistan, un puşti de paisprezece ani se îndrăgosteşte de o tânără căreia îi oferă o rodie. Trăiesc câteva momente frumoase, un sărut pe obraz, un somn inocent în livada cu rodii şi ultima grijă care s-ar putea abate asupra lor ar fi gândul că un culegător de rodii nu trebuie să îndrăznească să-şi ridice ochii spre fata unui om politic. “Saba – eram doar nişte copii pe atunci şi nu ştiam nimic despre graniţele care despart lumea adulţilor.”

Povestea este scrisă de un tânăr de douăzeci şi nouă de ani, tocmai ieşit din închisoarea unde fusese aruncat nu pentru a fi pedepsit, ci pentru a fi uitat. Acuzat de viol şi tentativă de jaf, bicuit de tatăl fetei, băiatul scrie despre experienţa închisorii şi despre jumătatea de om care a mai rămas din el. Este singurul personaj fără nume din roman, care, uitând parcă cine este, recurge la confesiunea-scrisoare adresată iubitei, dragostea pentru ea fiind singura formă de a se regăsi pe sine, singura trăire comună a celui care a fost şi a celui care a devenit.

Candoarea cu care scrie despre momentele petrecute împreună este surprinzătoare. Personajul nu a fost complet transformat de ororile trăite în închisoare, consecinţa acestora fiind mai degrabă o stagnare, în plan psihic şi sufletesc, a puştiului de paisprezece ani, a cărui maturizare forţată a dus la o îmbătrânire accentuată a trupului, la o resemnare şi o lipsă de vitalitate, dar nu şi la o virare previzibilă spre sărăcire sufletească şi cinism.

Poate că timpul petrecut împreună a însumat doar câteva minute din viaţa mea. Însă au fost cele mai importante evenimente pe care le-am cunoscut şi se dilată în memorie mea pentru a umple zilele. Totul era mai viu din pricina ta; aerul din jurul nostru părea să aibă un plus de culoare sau intensitate.

Trebuie să-ţi spun: până să te cunosc pe tine, nu-mi făcusem niciodată griji că n-aş fi fost inteligent. Totuşi, în prezenţa ta, atunci când aveam mai mare nevoie de ea, mintea nu voia să funcţioneze şi mă prosteam.[…] Ştiam deja că dragostea ne preschimbă pe toţi în proşti şi eram mulţumit să fiu cât de prost era nevoie.

Nu poţi rămâne indiferent şi resimţi sentimentul de neputinţă în faţa unei arestări inexplicabile, a unui copil forţat să trăiască într-o închisoare cu oameni de toate felurile şi, mai ales, în faţa cruzimii de dragul cruzimii.

Ne supuneau la torturi groaznice, trezeau teroarea şi agonia în ochii noştri doar ca să poată ei să scape, pentru puţină vreme, de plictiseala slujbei lor şi ca să-şi aducă aminte că nu erau ca noi, că timpul pe care noi îl petreceam în închisoare era al lor, că puteau să-l revendice şi să-l controleze după bunul lor plac.

Alternând amintirile de dinainte de încarcerare cu cele din închisoare, Peter Hobbs creează un echilibru care face ca povestea să curgă lin, iar drama să se împrăştie subtil. Un abur de tristeţe învăluie lectura, resemnarea apasă şi însuşi tonul cald subliniază şi mai mult zâmbetul amar al povestitorului.

Stilul este de-o simplitate exemplară, imaginile sunt zugrăvite poetic şi, pe parcursul lecturii, am uitat complet că scriitorul este britanic, emoţiile, personajele şi descrierile redând în mod autentic un spaţiu şi o poveste orientale.

Autor: Peter Hobbs; Editura Polirom, 2012; Traducere din limba engleză Mihaela Negrilă; Nr. pagini: 113 (ediţie digitală)

Plictiseala e ceva ce nu mai simt. A dispărut pierdută în timpul acelor ani de nemişcare forţată. Aş putea să privesc cerul toată ziua şi să inspir aerul şi niciodată nu m-aş mai plictisi de asta. E de-ajuns, mai mult decât de-ajuns, că nu sufăr.

Învăţătura face dintr-un om bun unul şi mai bun, dar dintr-un om rău unul şi mai rău, recită Abbas, oftând. Se uită la mine şi îmi explică: E un proverb. Deopotrivă trist şi adevărat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.