În cafeneaua tinereţii pierdute

“Dintre cele două intrări ale cafenelei ea o alegea întotdeauna pe cea mai puţin vizibilă, aceea pe care mulţi o numeau “uşa din umbră”. Stătea veşnic la aceeaşi masă din spatele sălii mici. La început nu vorbea cu nimeni, apoi a făcut cunoştinţă cu obişnuiţii cafenelei Condé, cei mai mulţi având vârsta noastră, cam între nouăsprezece şi douăzeci şi cinci de ani.[…] Odată cu trecerea timpului, stau şi mă-ntreb dacă nu cumva doar prezenţa ei dădea straneitate acestui loc şi acestor oameni, ca şi cum i-ar fi impregant pe toţi cu parfumul ei.”

Pe acest ton misterios şi nostalgic începe călătoria cititorului în Parisul anilor ’60, însoţit pe rând de patru voci unite în jurul aceleiaşi poveşti, aceluiaşi personaj, tânăra Louki, clientă a cafenelei Condé. Ea rămâne, peste ani, o amintire vie în mintea unui puşti de liceu, fascinat de cea care dădea straneitate locului, stând retrasă, nedespărţită de cartea Orizonturi piedute.

Obişnuiţii cafenelei erau imagini fidele ale unei epoci evocată prin termenul “boemă”.

Caut în dicţionar “boemă”: “persoană care duce o viaţă de vagabond, fără reguli şi fără a se îngriji de ziua de mâine.”

Încercând să creeze o pânză de păianjen între posibilele trasee ale clienţilor cafenelei, cu eventualele puncte de intersecţie între drumurile lor, sau încercând pur şi simplu să salveze de la uitare o perioadă, o epocă, nişte ani ai tinereţii, unul din membrii grupului, numit “Căpitanul”, nota într-un caiet data şi ora la care sosea fiecare, momentul în care părăsea cafeneaua şi adresa acestora, atunci când o cunoştea. Caietul se va dovedi mai târziu util atât în cadrul întâmplărilor, cât şi pentru evocarea lor.

Următorul narator, care pătrunde în cafenea prezentându-se drept “editor de artă”, aruncă o lumină complet diferită asupra celei pe care o cunoaştem sub numele Louki, dar despre care aflăm că se numeşte Jacqueline Delanque şi că participă la întâlniri şi şedinţe organizate de un anume Guy de Vere, cunoscător la ştiinţelor oculte, autor al cărţii Orizonturi pierdute.

Deja, după două perspective asupra personajului, fără să vrei, te-ai transformat în detectiv, simţi că ai dibuit nişte piste, începi să cauţi printre rânduri şi să construieşti în minte un trecut pentru Louki. Atunci vine surpriza: intră în scenă vocea tinerei misterioase, pistele se dovedesc greşite şi paginile devin electrizante.

Povestea creşte încet, încet, Roland este ultimul narator şi cel care va aduce deznodământul, dar mă voi opri din a povesti, cu speranţa că am reuşit să nu ofer nicio cheie pentru descifrarea misterului şi v-am lăsat plăcerea de a descoperi singuri destinul celei care “atrăgea lumina mai mult decât alţii, cum se spune în cinematografie”.

Patrick Modiano ştie exact cât şi când să dezvăluie, te transformă, cum spuneam, în detectiv, te trimite să hoinăreşti pe străduţele şi prin cafenelele Parisului şi te injectează cu nostalgie. Construcţia romanului pe cele patru fire concentrate pe aceleaşi “puncte fixe” te face să nu laşi cartea din mână până nu o termini, iar la final, să zâmbeşti trist că ai “consumat” atât de repede atmosfera Parisului.

În cafeneaua tinereţii pierdute a apărut la Editura Art şi puteţi citi aici un fragment.

Autor: Patrick Modiano; Editura Art, 2012; Traducere din limba franceză Constantin Abăluţă; Nr. pagini: 176

– Oamenii încearcă să-şi creeze legături, mă înţelegeţi…
Sigur că da, înţelegeam. În această viaţă, care îţi pare uneori ca un maidan imens fără niciun stâlp indicator, în mijlocul tuturor liniilor de fugă şi orizonturilor pierdute, ţi-ar plăcea să găseşti puncte de reper, să alcătuieşti un fel de cadastru ca să n-ai impresia că navighezi la voia întâmplării. Atunci, oamenii urzesc legături, încearcă să facă mai statornice întâlnirile întâmplătoare.

Nu există nimic de-nţeles…Când iubeşti într-adevăr pe cineva, e musai să-i accepţi şi partea de mister…Şi tocmai pentru asta îl iubeşti…

Citind cartea şi scriind despre ea, am găsit inevitabilă asocierea cu două melodii Smile

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.