Cartierul felinarelor stinse

George Cornila - Cartierul Felinarelor StinsePrimesc într-o zi un mail de la George Cornilă întrebându-mă dacă sunt de acord să citesc un roman nepublicat şi să scriu despre el şi am zis: de ce nu? I-am explicat că părerea mea nu va fi în nici un caz una avizată şi că i-o pot oferi strict din perspectiva unui cititor. Dacă o să-mi placă, o să scriu despre carte, dacă n-o să-mi placă, o să-i scriu un mail sincer în care să-i spun de ce nu mi-a plăcut. Şi mi-a plăcut! Smile

Prima surpriză a fost Olanda. Poveştile din Cartierul felinarelor stinse se desfăşoară, în principal, în Rotterdam şi Amsterdam, iar pentru mine era ceva nou. Când am văzut pe câte fire porneşte acţiunea şi câte personaje încep să-şi facă loc în roman, m-am tot întrebat cum va reuşi să ţină în frâu toate poveştile, cum le va crea legăturile între ele. Şi da, autorul chiar reuşeşte să le urmărească pe toate şi să le unească verosimil, după ce deja personajele îţi sunt familiare, le cunoşti arborele genealogic şi le-ai înţeles.

Joseph van Hoorn, un puşti timid, copilăreşte în Woerden şi, la sfârşitul liceului, o cunoaşte pe Mina cu care trăieşte acea poveste de dragoste în stare pură, neafectată de gânduri şi întrebări, cum numai în adolescenţă este posibil. Dar, pentru că toate minunile ţin trei zile, familia lui decide să se mute în Rotterdam şi pierde legătura cu Mina.

Viaţa îl duce mai apoi în Amsterdam, oraş care devine el însuşi un personaj al romanului. Metropola populată cu oameni de toate naţionalităţile şi toate categoriile sociale, aduşi de mirajul unei vieţi mai bune, cei mai mulţi sfârşind pradă drogurilor şi prostituţiei, exercită asupra cititorului o magie căreia nu i se poate sustrage.

Îmbinarea între vechi şi nou, între trecut şi prezent, pe care George Cornilă o realizează foarte natural, te face să nu te simţi în faţa unui roman actual, ci să ai impresia că te afli între paginile romanelor clasice, în perioade de război şi în vremuri în care nu existau televiziune, internet, telefoane mobile. Cu toate acestea, autorul nu scapă din mănâ prezentul, iar temele sunt actuale cu oameni care se zbat în plin consumerism, cu vieţi distruse de plăceri extreme, înecate în alcool şi subjugate de droguri, cu întâmplări violente, dar şi cu prietenii trainice şi, peste toate, cu sensibilitate şi dragoste.

Chiar dacă, pe alocuri, exprimarea unor idei pe care romanul vrea să le transmită este puţin cam prea directă, oferindu-i cititorului concluzia la care ar fi de dorit să ajungă singur, cartea reuşeşte să stârnească curiozitatea şi să creeze suspans, să te facă să vrei mai mult. Dincolo de întâmplări şi de prezent, sunt reflecţii pe tema cauzalităţii, a întâmplărilor generatoare de destin, a fericirii şi a vieţii, în general, care merită atenţia.

Alternarea naraţiunii la persoana I cu cea la persoana III-a – un procedeu, văd, destul de des întâlnit în ultima vreme – este potrivită acţiunii romanului şi faptul că, pe măsură ce acţiunea se intensifică, se renunţă puţin câte puţin la persoana III-a favorizează o mai mare implicare a cititorului în poveste.

O critică pe care o pot aduce în calitate de cititor este abundenţa de informaţii din foarte multe domenii, care pare a fi rodul unei documentări serioase pentru scrierea romanului, dar care face lectura greoaie uneori. La fel, găsesc că unele poveşti inserate pentru a crea culoarea trecutului, dar care nu sunt, totuşi, relevante pentru subiectul romanului, ar putea să lipsească. Acest aflux de informaţii diverse face ca unele dintre personaje să scape atenţiei cititorului şi, cu excepţia personajului principal şi a celor doi prieteni ai săi, devine dificil de urmărit profilele psihologice ale altor personaje, construite prin prisma destinelor lor.

Bineînţeles, am apreciat regăsirea între paginile cărţii a informaţiilor culturale şi istorice, chiar şi a celor ştiinţifice, ca să nu mai spun de condimentarea poveştilor cu muzica aferentă perioadei.

Fără să cunosc detalii despre ce face exact un editor şi care sunt limitele până la care are dreptul să intervină într-o scriere, cred că aspectele pe care le-am găsit criticabile pot fi ameliorate, la fel cum exprimările, pe alocuri stângace, pot fi modificate, fără ca romanul să sufere schimbări substanţiale, iar eu mărturisesc că l-am citit cu plăcere şi îl văd ca pe o relatare corectă a vremurilor pe care le trăim.

Toţi îşi făcură semnul crucii, cu toate că niciunul nu se mai rugase de când plecase cu un an înainte. Pe mare, la fel ca în tranşee, nu există atei.

O tristeţe chinuitoare mă istovea ca şi cum ar fi dispărut toate culorile din lume. Am mai învăţat atunci că fericirea este un munte pe care nu-l poţi coborî decât căzând.

Abia cu trecerea anilor începusem să am dubii. Nu mai ştiam ce să cred şi ce să nu cred, dar gândul că sirenele şi, împreună cu ele, o lume magică ar putea exista era cu siguranţă de preferat unui raţionament rece.

Poate că ne este dat să ne ducem vieţile aşa cum le ducem şi să nu putem noi schimba în mod radical acest lucru, precum dintr-o ghindă nu poate să iasă altceva decât un stejar, iar dintr-un bulb de lalea nu poate înflori un trandafir.

Fericirea mea este doar o membrană filtrantă care-mi acoperă ochii. Sunt viu.

Aici trebuie doar să ceri şi să scoţi portofelul. Amsterdam îţi punea totul la îndemână şi, cu toate acestea, aş putea număra pe degete câţi oameni fericiţi sau care măcar păreau fericiţi am întâlnit, la fel cum, pe mare, poţi muri de sete înconjurat de apă.

Toţi suntem artişti în felul nostru, spuse Mahid zâmbind larg şi unindu-şi palmele deschise. Viaţa este o operă de artă. Răsfăţaţi-vă minţile cu nişte opiu, continuă arătând spre narghileaua de pe masă. Fiţi artişti! Trăiţi!

Din păcate sau din fericire, viaţa refuză să se apropie din direcţia spre care priveşti.

Later edit: între timp, romanul lui George Cornilă a fost publicat, iar imaginea de mai sus este de la lansare Smile

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.