360

360 (2011)
Regie: Fernando Meirelles
Scenariu: Peter Morgan
Distribuţie: Rachel Weisz, Jude Law, Anthony Hopkins, Jamel Debbouze

Am dat din întâmplare peste filmul 360 şi, la aşa distribuţie de zile mari, n-am stat prea mult pe gânduri.

Cât l-am văzut, ba-mi plăcea, ba mă întrebam “de fapt, ce vrea filmul ăsta?!”, aşa că la final am rămas cu câteva scene faine în minte, dar nu m-am declarat impresionată şi nu intenţionam să scriu despre el.

Cu toate astea, a fost un ceva acolo, în acest film, care m-a făcut să mă tot gândesc la diferite scene chiar şi la câteva zile de la vizionare, să mă întorc la ele, să capturez nişte imagini cu replici şi să mai reflectez la mesaj.

Pelicula lui Meirelles este un puzzle cu frânturi din viaţa multor personaje, cât de poate de diverse – o prostituată, oameni de afaceri, mafioţi ruşi, un stomatolog, un fost puşcăriaş, un fotograf şi alţii – de aproape toate vârstele, fiecare cu povestea lui, cu suferinţa şi cu frământările lui.

Am spus puzzle pentru că toate aceste vieţi sunt legate între ele, direct sau indirect, şi mi-a amintit de vremea când facebook-ul îţi spunea câte “persoane” sunt între tine şi un alt utilizator, încât descopereai că nu multe persoane te “despart” de Obama, de exemplu Big Smile

Unele dintre poveşti sunt de dragoste, în altele este vorba de dobândirea liniştii, în altele de evoluţia personală şi depăşirea unor porniri. Pentru toate însă, cheia este întâmplarea, pentru fiecare personaj o simplă întâmplare generată aleator, dar puzzle-ul ne permite viziunea de ansamblu, creionând ideea că destinul nostru depinde de acţiunile sau inacţiunile unor persoane complet necunoscute, de care suntem însă “legaţi” printr-o persoană sau maxim două. Cu toţii am avut, cred, ocazia să constatăm cum ne-au influenţat viaţa deciziile unor persoane necunoscute, iar filmul creează o astfel de încrengătură de consecinţe pe care o alegere din viaţa cuiva îl poate avea asupra viitorului altei persoane a cărei existenţă nici n-o bănuieşte.

Acesta îmi pare mie a fi cercul despre care 360 vorbeşte Smile

Unele din firele peliculei se bazează chiar pe întâmplări aparent nesemnificative şi vedem cum o întâmplare sau o persoană pe care o cunoaştem pentru câteva minute sau ore ne poate oferi răspunsul la întrebările proprii, suficient pentru a ne arăta cine suntem, ce ne dorim, încotro ne îndreptăm şi care e drumul pe care ar fi bine să mergem. De cele mai multe ori, nu sunt noutăţi, dar forma în care vin spre noi ne face să fim mai receptivi la ceea ce ştiam deja.

360-2

Pe lângă idei, jocul actorilor şi coloana sonoră (inspirate toate alegerile muzicale!), mi-a plăcut scenariul…simplu, firesc, dar condimentat pe ici, colo cu replici surprinzătoare.

…îi văd pe cei care lucrează 40 de ore pe săptămână şi duc nişte vieţi perfect fericite profitând de lucrurile care le sunt interzise de religia lor.[…]
Dar acum trebuie fie să uiţi că este măritată, fie să uiţi că eşti musulman.

 

360-1

360 nu este un must see, dar constat cu întârziere că mi-a plăcut mai mult decât am avut impresia şi că m-a pus pe gânduri Smile

2 comments

  • foarte rar are un film un astfel de efect asupra ta. pe mine m-ai convins sa-l urmaresc. nu o sa plec cu asteptari mari la vizionare, dar poate o sa am si eu o surpriza placuta. mi se pare ca seamana putin cu un serial “touch” parca. oricum, cum ai spus si tu, distributia e suficienta si la naiba, apare rachel weisz! o iubescSmile

    • m-a surprins că mă tot gândeam la el după vizionare…şi de ce mă gândesc, de ce-mi place şi mai mult Big Smile actori buni, joc bun, muzică faină, scenariu bun…ce să mai, un film bun!
      abia aştept părerea ta despre film Grin

Leave a Reply to Rontziki Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.