La plimbare prin blogosferă (36)

La voi a venit Moş Nicolae? Smile

Eu se pare că n-am fost tocmai cuminte, dar n-a venit cu nuieluşa, ci cu o răceală de toată frumuseţea…aşa că m-am pricopsit cu câteva zile de domiciliu obligatoriu. Şi, pentru că am interzis la plimbări în aer liber, am profitat de timp să mă plimb prin blogosferă Grin

Cea mai mare supărare mi-o provoacă faptul că n-am ajuns la Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti, care a început ieri şi se va desfăşura până pe 8 decembrie la Clubul Ţăranului din cadrul MŢR. Invitaţii pe care-mi doream foarte mult să-i văd şi să-i ascult sunt Jonathan Coe, Will Self, Lucian Dan Teodorovici şi Filip Florian.

Dar, dacă tot n-am putut fi prezentă, m-am delectat şi eu cu ce-au povestit despre prima zi la FILB cei care au fost. Citiţi despre întâlnirea dintre Jonathan Coe şi Will Self la Constantin Piştea, Dragoş Butuzea şi Ionuca.

Tot Ionuca a povestit despre ultima carte a lui Filip Florian, Toate bufniţele, spunând că este “o carte magică, cum numai Filip știe să scrie.” Deja era în planurile de lectură, acum devine prima pe listă Smile

Jovi a scris despre Sunt o babă comunistă de Dan Lungu, despre care am povestit şi eu aici. Dacă mai aveaţi vreun dubiu că este un must read, aflaţi de pe Filme-Cărţi că “Romanul lui Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă!”, ar trebui să fie predat la şcoală, aprofundat şi apoi explicat pe larg părinţilor şi bunicilor noştri, dar şi celor care sunt prea tineri şi care consideră că perioada comunistă a fost o „binefacere”.”

Despre Soni de Andrei Ruse, o carte pe care tot nu mă decid s-o citesc, a scris Micawber şi parcă aş vrea să încerc.

Nu auzisem de Albă ca Zăpada de Donald Barthelme, dar recenzia de pe Bookaholic mi-a adus-o în atenţie şi m-a făcut tare curioasă.

Acum vreo doi ani am citit şi mi-a plăcut foarte mult Zaira de Cătălin Dorian Florescu, aşa încât abia aştept să citesc Jacob se hotărăşte să iubească, ultimul său roman desemnat Cartea anului 2011 în Elveţia. Vă invit să citiţi pe BookMag un interviu foarte fain cu Cătălin Dorian Florescu.

Capricornk revine în blogosferă, după o lună de absenţă în care i-am simţit lipsa, şi scrie despre Noaptea când cineva a murit pentru tine de Bogdan Suceavă şi, când Capricornk spune că “Bogdan Suceava a devenit un must read”, n-am nicio îndoială şi trec cartea pe lista de citit.

Pe Filme-Cărţi, Un monstre à Paris primeşte notă maximă! Absolut de acord! Mi-a plăcut mult şi am povestit despre film aici.

Iulian Fira scrie despre Argo şi ne spune direct: “Deja stiu unul dintre filmele care vor avea un cuvant de zis la Oscarurile de la anul. Ii zice Argo si e regizat de Ben Affleck”. Încă de când am văzut trailerul mi-am spus că e un film care tre’ văzut, acum nu mai am niciun dubiu.

Nu ştiu de ce O lună în Thailanda nu prea mă atrage spre vizionare. Pe Filme-Cărţi citim şi de bine şi mai puţin de bine despre acest film…o să mă mai gândesc, deci.

Un film pe care musai am să-l văd este The Words, mai ales după ce-am citit cronica făcută de Angela.

Călătoria lui Gruber, în regia lui Radu Gabrea, film de care recunosc cu ruşine că nici nu auzisem până am citit articolul lui Dan de pe Filme-Cărţi, pare să merite toată atenţia.

N-am ajuns încă să vad Cloud Atlas, sper că n-am rămas chiar ultima care-l vede, dar sunt extrem de curioasă, aşa că n-am ratat cronicile făcute despre acest film de Adina şi de Delia, care-i acordă nota 9 din 10.

Acestea fiind zise, vă urez un sfârşit de săptămână minunat, cu multe cărţi şi filme faine! Smile

4 comments

Leave a Reply to Angela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.