Fascinaţia cuvintelor

“Cuvintele care se culcă cu toată lumea nu pot fi numite decât târfe. Da, târfe, târfe sunt cuvintele care se culcă pe pagina albă pentru bani, târfe sunt cuvintele care aşteaptă să fie cumpărate pe bani, ca să se culce apoi cu ochiul cititorului, cu limba cititorului, cu obsesiile sale cele mai secrete.

Mă auziţi? Cu voi vorbesc, cuvinte de rahat ce sunteţi, cuvinte care-mi ieşiţi din creier fără să-mi cereţi voie, cuvinte care râdeţi în hohote de tot ce am eu mai adânc în mine. Uitaţi-vă la voi cum treceţi dintr-o gură în alta, ca nişte târfe trecând dintr-un pat în altul. Nu există cuvinte fidele, decât cele, eventual, inventate de oamenii obsedaţi de capacitatea de trădare a cuvintelor. Nimic nu e sfânt pentru voi şi nici între voi nu sunteţi capabile de fidelitate.

Multă vreme am crezut că uneori formaţi cupluri cât de cât durabile. Cuvântul “viaţă” de exemplu…Multă vreme l-am crezut legat în mod intim, inseparabil, de cuvântul “moarte”. Dar nu, dragostea dintre ele este pură ficţiune, în loc să rămână încleştate unul într-altul aşa cum ar dori creierul nostru, “viaţa” şi “moartea” se detestă, se scuipă pe stradă ca doi hoţi care nu ştiu cum să-şi împartă o bancnotă de o valoare infinită după ce au furat-o împreună.

Da, am crezut că şi alte cuvinte sunt într-o relaţie statornică, de intimitate susceptibilă să ne ajute să înţelegem mai bine anumite lucruri. Sigur, la prima vedere, “ziua” şi “noaptea” trăiesc una în prelungirea celeilalte, într-o armonie care degajă în univers o infinită tandreţe. Numai că în realitate nici una nu ştie prea multe lucruri despre alta, ca doi soţi care dorm în acelaşi pat de o viaţă, dar nu se mai ating de ani de zile. Nu, nu există cupluri de cuvinte fericite, sau în orice caz cele trăind aparent în cuplu nu vorbesc de fapt aceeaşi limbă. “Urâtul” şi “frumosul” au aceeaşi problemă de distanţă ca “binele” şi “răul”. Cuvântul “da” nu ştie unde locuieşte cuvântul “nu”, iar cuvântul “raţiune” preferă să treacă întotdeauna pe celălalt trotuar când îl vede venind pe cuvântul “sentiment”.

Între cuvântul “niciodată” şi “întotdeauna” există însă o relaţie de mare perversitate. Zilnic îşi scriu ca să-şi dea întâlnire şi îşi povestesc în scris fantasme pe care mie îmi este imposibil să le reproduc pe această pagină. Îşi promit unul altuia subtilităţi erotice care până şi mie îmi dau frisoane de plăcere, dar nu trec niciodată la act.

Ciudat, oamenii nu-şi dau seama, atunci când vorbesc, cum se urăsc şi se iubesc cuvintele în frazele pronunţate de ei, câte drame se produc între cuvintele obligate să trăiască pentru o fracţiune de secundă în aceeaşi frază. Cuvântul “adevăr”, de exemplu, imediat ce este pronunţat se îndrăgosteşte ca un prost de toate celelalte cuvinte spuse înaintea lui şi după el, iar ele îl storc de fapt ca pe o lămâie înainte de a-l arunca la gunoi.

[…]

Cel mai mare proxenet din lumea cuvintelor este cuvântul “timp”. Cu aerul său fragil şi nehotărât, cuvântul timp dispune la picioarele sale de un imperiu de amante şi de amanţi. El îi vinde şi-i cumpără după bunul său plac, îşi face toate capriciile cu ei pentru a-i abandona apoi, dezumflaţi şi goi, epuizaţi şi fără sevă.

Una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste trăită de un cuplu de cuvinte este pasiunea reciprocă dintre cuvântul “aici” şi cuvântul “acum”. Nimeni, niciodată, n-a întâlnit relaţie mai pură, mai solidă, mai deschisă decât cea dintre “aici” şi “acum”.”

Sindromul de panică în Oraşul Luminilor – Matei Vişniec

3 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.