To Rome with love

To Rome with love (2012)
Regie: Woody Allen
Scenariu: Woody Allen
Distribuţie: Woody Allen, Judy Davis, Alec Baldwin, Roberto Benigni, Penelope Cruz, Ellen Page, Jesse Eisenberg

To Rome with love este mai Woody Allen decât Midnight in Paris, regizorul creând, în stilul binecunoscut, un caleidoscop de poveşti având ca decor, de data asta, Roma. Comparând tot cu Midnight in Paris, mi s-a părut că Roma nu este la fel de bine exploatată cum a fost Parisul. Cu excepţia cadrelor evidente, parcă filmul nu prinde esenţa Cetăţii Eterne. După părerea mea, lui Woody Allen i-a reuşit mai bine captarea spiritului Parisului şi Barcelonei.

Filmul este o foarte plăcută călătorie prin vieţile personajelor…o americancă (Alison Pill) întâlneşte iubirea în Roma şi-şi invită părinţii (Judy Davis şi Woody Allen) să cunoască familia logodnicului, un arhitect (Alec Baldwin) revine în oraşul studenţiei şi este acaparat de amintirea iubirii din tinereţe, un cioclu italian se visează interpret de operă, doi tineri căsătoriţi ajung în Roma şi se trezesc în lumea tentaţiilor.

De departe cea mai savuroasă este povestea funcţionarului obişnuit, jucat genial de Roberto Benigni, care se trezeşte peste noapte vedetă. Woody Allen sancţionează cu această ocazie goana după celebritate, atât în sensul dorinţei de a fi celebru, cât şi importanţa exagerată pe care oamenii obişnuiţi o dau vedetelor. Celebritatea nu are mare legătură cu persoana, cât are cu jocurile mass-media şi cu vâlva care se face în jurul persoanei. Cu alte cuvinte, publicul te ridică, publicul te coboară.

Sensibilă şi fain construită este întoarcerea în trecut a arhitectului, revederea cu ochii maturităţii a femeii “fatale” care l-a năucit în tinereţe şi care, între noi fie vorba, pe mine m-a scos din sărite. Personajele lui Woody Allen nu-ţi pot fi indiferente, nu sunt niciodată neutre şi-ţi trezesc rapid fie antipatia, cum s-a întâmplat, în cazul meu, cu Monica, jucată de-altfel bine de Ellen Page, şi cu Hayley, jucată de Alison Pill – de data asta posibil ca antipatia să fi fost stârnită şi de jocul stângaci şi prea vizibil al actriţei, fie simpatia, pe care am avut imediat pentru personajele jucate de Judy Davis şi Woody Allen, care au beneficiat, clar, de cele mai bune replici şi au creat cele mai captivante momente.

Scenariul este demenţial şi, dacă am să revăd la un moment dat filmul, scenariul va fi motivul Smile

Ce au în comun poveştile şi personajele din film este obsesia pentru aparenţă. Ca şi cum am avea de-a face cu o convenţie tacită, unii oameni caută să pară, iar ceilalţi se lasă convinşi, fie că e vorba de o actriţă pseudo-intelectuală care-şi doreşte admiraţia celor mai puţini superficiali şi neimpresionaţi de vedetism, fie că este vorba de a cânta la duş şi a avea succes, fie avem de un actor oarecum trecut şi nu tocmai carismatic, care-şi foloseşte statutul pentru a impresiona.

Una peste alta, To Rome with love merită văzut Smile

10 comments

  • Pe mine Midnight in Paris nu m-a dat pe spate. Adica povestea filmului a fost varza, in opinia mea, desi Parisul a fost superb, dar tot sunt curioasa sa vad Roma cum e in ochii lui Allen.

    • Partea cu întoarcerea în timp mi s-a părut f faină, poveştile dintre personaje, într-adevăr, foarte “subţiri”…
      Aştept impresii după ce vezi şi Roma prin ochii lui Woody Allen Smile

  • Mi-a placut filmul asta si un punct in plus il are pentru locatie, mi-a rascolit amintiri placute incercand sa recunosc cat mai multe strazi si piete din Roma. Si bineinteles ca mi s-a facut dor de ea Smile Midnight in Paris inca nu l-am vazut, ma gandesc ca ar fi mai bine ca mai intai sa vizitez Parisul Grin

  • Bia

    L-am vazut azi la cinema (pentru Roma, evident) Smile Mi-a placut mai mult ca si Midnight in Paris din cauza replicilor dintre personaje si din cauza faptului ca a fost o comedie pura Woody, in rest mi-a placut mai mult povestea si ideea din Midnight in Paris (“niciodata nu suntem multumiti cu epoca in care traim si nici cu viata pe care o ducem” – mi se pare super tare).
    La To Rome with Love am ras mult mai mult, iar Roma mie mi s-a parut reprezentata destul de bine însa, ea nu incita imaginatia la fel ca Parisul (aici e orasul de vina, nu regizorul). Eu oricum ardor Roma si fiecare coltisor de scena imi aducea aminte de cum vazut-o cu doua toamne in urma Smile
    Mi-a placut, ce mai, vreau sa scriu despre ele Wink

    P.S. Am vazut sambata si Annie Hall (bestial!)

    • Annie Hall am văzut demult, aşa că ar fi timpul să-l revăd, bine că mi-ai amintit Smile
      Clar comedia e mai prezentă aici şi stilul lui Woody Allen e mai vizibil, dar da, ideea din Midnight in Paris mi-a plăcut şi mie mai mult. Plus că ador Parisul Big Smile

  • Pingback: La plimbare prin blogosferă (34) | Evantaiul Memoriei

  • vazut azi Smile placut foarte mult, mult mai mult decat Midnight… in plus, am ras cu lacrimi!!!!!! l-as revedea cu placere

  • Pingback: Blue Jasmine | Evantaiul Memoriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.