Spectatorul condamnat la moarte
Din când în când mai arunc câte un ochi pe statisticile de trafic, că deh, mai sunt şi eu curioasă să văd cam câţi trec pragul evantaiului…şi constat, cu oareşce uimire, că postările despre piese de teatru nu prea au căutare. Nu-mi explic de ce, poate pentru că amatorii de teatru ştiu unde să meargă, ce să vadă şi cam la ce să se aştepte, poate şi pentru că teatru este o experienţă ce trebuie trăită, nu povestită…
Dar, cum n-are legătură traficul cu ce am eu chef să povestesc pe aici, o să scriu iarăşi despre o piesă de teatru
Din nou Matei Vişniec, de data asta Spectatorul condamnat la moarte.Există “film în film”, “teatru în teatru” şi mă tot întreb cum aş putea exprima cât mai bine ce anume este piesa aceasta…i-aş zice “teatru în afara teatrului”, chiar dacă pare a nu însemna nimic. Scopul spectacolului este de a te face să te întrebi: unde se termină textul lui Vişniec şi unde începe improvizaţia, cât e teatru şi cât e real, ba chiar care sunt actorii şi care sunt spectatorii…
Piesa nu se mai desfăşoară şi la bar, şi pe hol ca Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu, ci doar în sala de teatru. Şi totuşi, piesa continuă şi în stradă, mai mult, continuă şi acasă, pentru că îţi dă de gândit: cât eşti tu şi cât e joc teatral în viaţa ta, unde se termină ceea ce trăieşti şi unde începe aparenţa…
Apoi, îţi aminteşti că, totuşi, spectacolul a fost procesul unui criminal…sau era vorba de o victimă? Cât e manipulare şi cât e adevăr în tot ceea ce trăim zi de zi? Măcar atunci când suntem conştienţi de manipulare, e o laşitate să ne lăsăm manipulaţi? Şi tot aşa…întrebări peste întrebări, idei peste idei, toate te bombardează după Spectatorul condamnat la moarte.
Şi tare-aş fi curioasă acum să citesc piesa scrisă de Matei Vişniec, să văd dacă ideea genială a acestui spectacol se află în text sau în regie. Oricum ar fi, este clar că textul şi regia s-au îmbinat în cel mai fericit mod posibil şi rezultatul este o piesă inedită, care mi-a plăcut la nebunie!
Mai este clar şi că actorii de la În culise sunt foarte talentaţi! Şi nu doar în timpul piesei, ci şi în pauză, pentru că, de când ai intrat şi până ieşi, eşti într-un continuu spectacol…de neratat!