“La începuturile lumii, când Dumnezeu a împărţit toate darurile către neamuri, i-a dat neamţului osârdia şi iscusinţa, spunându-i: “Aceste daruri te vor ajuta să construieşti maşini minunate care vor umbla pe pământ, pe ape şi prin aer sau îţi vor uşura munca şi îţi vor înmulţi roadele câmpului sau te vor ajuta să-ţi faci arme de temut, cu care să-ţi loveşti duşmanii şi să-ţi orânduieşti bine viaţa în casa ta şi în ţarina ta, în aşa fel încât fiii tăi vor avea bunăstare şi vor trăi în cinste, bucurându-se de admiraţia şi respectul tuturor seminţiilor pământului”.

Tot aşa, i-a dăruit Dumnezeu evreului dragostea de învăţătură şi talentul de a aduna bani, spunându-i: “Aceste daruri te vor ajuta să fii dintre cei mai puternici ai lumii, să dobândeşti de la alţii tot ce-ţi doreşti, iar fiii tăi vor trăi în bunăstare şi, oriunde s-ar afla în această lume, vor ajunge în frunte şi vor învăţa pe alţii, dar greu le va fi altora să-i iubească.”

Grecului i-a dăruit Dumnezeu talentul de a face negoţ. “Din negoţ îţi vei câştiga pâinea, vei colinda peste mări şi oceane ducând de la unii la alţii mărfuri şi mirodenii, iar fiii tăi vor trăi în bunăstare şi ţara ta va fi căutată pentru frumuseţile ei.”

Pe urmă s-a gândit Dumnezeu şi la englez şi i-a dat darul de a fi întreprinzător, dibaci şi iscusit în războaie, spunându-i: “Fiii tăi vor trăi în bunăstare şi vor dobândi stăpânire asupra multor neamuri, căci hărnicia şi dibăcia lor îi vor ajuta să ia de la neamţ ştiinţa de a face maşinile cele mai bune şi de la evreu ştiinţa de a face bani şi de la grec ştiinţa de a face negoţ, şi fiii tăi vor umple pământul şi vor fi peste mări şi oceane şi peste multe ţări străine vor stăpâni”.

Tot aşa franţuzul a dobândit măiestrie în tot felul de arte şi un spirit deosebit de ascuţit: “Fiii tăi vor fi vestiţi pentru isteţimea, temeritatea şi curajul lor, iar frumuseţea artelor din ţara ta va atrage oamenii de la mari depărtări, care multă cheltuială vor face ca să le vadă şi să le admire, şi fiii tăi vor trăi în bunăstare şi în admiraţia întregii lumi” i-a făgăduit Dumnezeu.

Şi a mai dat Dumnezeu şi altor neamuri fel de fel de daruri, fiecăruia după felul său, făgăduindu-le pentru fiii lor bunăstare sau pace sau diferite alte binefaceri care să le facă viaţa mai uşoară şi mai plăcută. Şi s-a ţinut Domnul de toate făgăduinţele sale.

Românul a ajuns, ca de obicei, la urmă, când Dumnezeu terminase de împărţit darurile, aşa că nu i-a mai putut da decât Mioriţa şi o bucată de sârmă ce se nimerise nu ştiu cum pe acolo, zicându-i: “Iaca, îmi pare rău de tine, că ai  inimă bună, dar numai atât a mai rămas din darurile pregătite. Mioriţa nu ştiu dacă o să-ţi folosească la ceva, decât când te-o lua urâtul ş-ai începe să cânţi a jale, dar în schimb, ştiu că bucăţica asta de sârmă o să te scoată din multe necazuri şi din tot felul de nevoi, iar fiii tăi, când nu vor avea încotro, vor lega orice cu o bucăţică de sârmă şi astfel lucrurile care la neamţ sau la englez sau la grec sau la franţuz sau la oricine altcineva n-ar mai merge nici în ruptul capului, fiilor tăi le vor fi de folos şi tot ce aceia vor arunca drept învechit şi nefolositor ei vor aduna şi vor folosi ca şi cum ar fi nou şi bun”.

De aceea sârma joacă un rol deosebit de important în viaţa românului. Un simplu capăt de sârmă ţine loc de toate talentele şi darurile cu care au fost împodobite celelalte naţii. Să nu socotiţi cumva că alţii n-ar folosi deloc sârma şi le-ar lăsa numai românilor onoarea deosebită de a o întrebuinţa în fel şi chip. Ba o folosesc şi alţii, şi încă foarte bine, dar numai în scopuri limitate şi, ca să zic aşa, lesne de prevăzut.

De exemplu, unui şofer neamţ, dacă i se strică maşina aia minunată cu care l-a dăruit Dumnezeu, nu i-ar da prin cap că o poate repara cu o bucăţică de sârmă. Şoferul român însă repede leagă o bucăţică de sârmă la locul potrivit, unde e piesa care nu merge, şi iacătă că maşina a pornit din loc!

Cu o bucăţică de sârmă românul repară televizorul, propteşte gardul care stă să cadă, îşi leagă câinele scăpat din lanţ, îndreaptă acoperişul casei ce se prăvale, se scobeşte în dinţi sau în nas, dacă are acolo vreo bubă care să-l necăjească, în sfârşit, orice i s-ar întâmpla, primul lucru pe care românul aleargă să pună mâna este salvatoarea bucăţică de sârmă.

Neamţul, deşi nu-i nici el prost, lasă maşina oprită în drum şi pleacă să caute piesa pe care s-o în locul celei defecte, fără să se gândească nicio clipă că piesa aceea nici n-ar fi necesară dacă dacă ar avea la îndemână o bucăţică de sârmă.

Românul însă îndată pricepe despre ce e vorba şi începe a scormoni de jur-împrejur, printre crăpăturile gardului sau prin şanţ, doar-doar o găsi vreun căpeţel de sârmă pe care s-o îndoaie şi s-o pună în locul celei defecte.

Până să vină neamţul cu piesa, românul, cu sârma lui, a şi pornit maşina din loc. E drept că, de obicei, nu merge decât puţină vreme, după care trebuie să oprească iar, pentru a înlocui bucăţica de sârmă veche cu o bucăţică de sârmă nouă. În timp ce maşina neamţului a fost reparată cum se cuvine şi acela îşi vede de treabă, maşina românului s-a umplut de bucăţele de sârmă pe la toate încheieturile, e un mic morman de sârme îndoite – dar minunea e că totuşi merge!

Nu ca a neamţului, dar oricum, mai face câţiva metri. Ce-i drept, mai şi stă din când în când, până găseşte şoferul român prin şanţ sau prin crăpăturile gardului căpeţelul de sârmă pe care îl caută cu îndârjire şi înjurând de mama focului. De fapt, mai mult stă decât merge sau mai degrabă merge ca şi cum ar sta, dar, în definitiv, fraţilor, ce pretenţii putem avea de la câteva mici bucăţi de sârmă puse cap la cap?”

Simion liftnicul – Petru Cimpoeşu

Revin cât de curând cu impresii despre carte, pe ale cărei ultime pagini zăbovesc doar pentru a nu se termina, dar nu m-a putut abţine ca, până una alta, să nu împărtăşesc cu voi paragrafele despre importanţa sârmei în viaţa românului. Geniale, nu?!