A Separation (2011)

Un film de la care te aştepţi la ceva (cel puţin eu), primeşti altceva, dar, de fapt, nu ai ce să-i reproşezi.

Chiar îi mulţumeşti regizorului Asghar Farhadi pentru că a ales să pună accentul pe uman, pe complexitatea vieţii, şi nu pe deja clasicele reţete pentru filmele care au ca scenă zona islamică. Iranul nu este o temă, un subiect în sine, tema fiind destrămarea unei familii, cu efectele pe care cei implicaţi trebuie să le suporte, o dramă umană, un subiect sensibil în orice loc de pe glob.

Simin (Leila Hatami) şi Nadar (Peyman Moadi) sunt în pragul divorţului. După ce au obţinut vize pentru a pleca, Simin este hotărâtă că aceasta este singura soluţie pentru a-i oferi fiicei lor, Termeh (Sarina Farhadi) o viaţă mai bună, în timp de Nadar nu-şi poate părăsi tatăl, bolnav de alzheimer, pentru a emigra.

Pelicula începe cu cei doi soţi în faţa judecătorului, după care Simin, sperând că astfel îşi va convinge soţul, se mută la părinţii ei, lăsându-l să se descurce cu tatăl bolnav şi cu fiica lor în vârstă de 11 ani. Nadar angajează o femeie care să aibă grijă de tatăl său, dar, după câteva zile, se enervează pe aceasta pentru că-şi găseşte tatăl singur rostogolit pe jos şi o dă afară. Consecinţele sunt mai grave decât s-ar putea aştepta şi de aici începe lupta, pe de-o parte, pentru supravieţuire şi protejarea familiei şi, pe de altă parte, pentru onoare şi dovedirea nevinovăţiei.

Filmul te ţine cu ochii lipiţi de ecran, întâmplările se succed cu repeziciune. Ceea ce, la început, pare doar drama unei familii devine o analiză profundă a familiei în general, prin implicarea în poveste a mai multe cupluri, fiecare cu specificul şi problemele lui.

Actorii joacă excepţional. Dacă, văzând afişul, te aştepţi ca rolul lui Simin să fie cel mai prezent în peliculă, vei fi surprins să-ţi dai seama că personajul cel mai prezent este Nadar, dar apariţia oricăruia dintre ei poartă în sine întreaga familie.

Rolul cheie mi s-a părut a fi cel al lui Termeh, a fost şi cel care m-a impresionat cel mai mult şi m-a revoltat în acelaşi timp. Chiar dacă are (deja) 11 ani, găsesc că responsabilitatea pusă pe umerii acestui copil de către cei doi părinţi este covârşitoare şi absolut nedreaptă. Nu m-au mişcat nici dorinţa mamei de a emigra, chiar pentru binele fiicei, nici greutăţile pe care este nevoit să le îndure tatăl, cât m-a durut sufletul atunci când ochii trişti, animaţi totuşi de speranţa împăcării, ai lui Termeh apăreau în cadru.

Dacă i-aş fi avut în faţa ochilor pe Nadar şi pe Simin, i-aş fi scuturat şi le-aş fi zis vreo câteva… Sunt de acord, când oamenii nu au altă soluţie, trebuie să divorţeze, dar, pe tot parcursul filmului, senzaţia mea a fost că cei doi se iubesc şi doar nişte idei fixe şi mândria îi ţin departe unul de altul, iar, pentru astea, e inacceptabil să chinui un copil.

Pe lângă problema familiei şi a divorţului, filmul mai aduce în atenţie şi onoarea, onestitatea, într-o manieră foarte faină, dar, mi s-a părut mie, puţin utopică. M-a impresionat felul în care Nadar îşi educă fiica, cum încearcă să o responsabilizeze în direcţia bunei credinţe, dar ca şi metodă teoretică, pentru că, gândindu-mă la întâmplările din film, din nou mi s-a părut că se pune prea multă presiune asupra lui Termeh, care face eforturi pentru a afla adevărul, aproape în zadar.

Muzica lipseşte din acest film şi nu mi-am dat seama de asta decât la final, singurul moment cu muzică.

Finalul este deschis, lăsat la alegerea privitorului şi am stat cu sufletul la gură până s-a terminat tot genericul şi s-a înnegrit ecranul, tot aşteptând o ultimă scenă. N-a mai existat şi a fost, de fapt, finalul perfect, potrivit filmului şi trăirilor pe care acesta le-a redat şi le-a generat. Orice alt final ar fi închis complet şi, cumva ca o sentinţă, povestea, or, nu era loc de sentinţe, pentru niciunul din personaje nu a greşit suficient cât să fie sancţionat.

În concluzie, recomand din tot sufletul A Separation!

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.