“Era timpul să sărbătorim iubirea şi omul şi să le punem în centrul a tot ce există. E extraordinar să faci un film în Germania, cu acţiunea care are loc în Iran, cu Isabella care e italiancă, cu Maria, care e portugheză, cu Golfshifteh care e iraniană, cu Rona care e româncă, cu Serge Avedikian care e de origine armeană, cu Jamel, ai cărui părinţi sunt marocani, cu Mathieu, cu Chiara… şi la final să fie un film franţuzesc!” (Marjane Satrapi despre Poulet aux prunes)

Nasser Ali îşi pierde ultima fărâmă de dorinţă de a trăi odată cu distrugerea vioarei, aşa încât se hotărăşte să moară…se aşează în pat şi aşteaptă finalul.

Încă de la începutul filmului aflăm că şi moare, aşa încât nu aşteptăm cu sufletul la gură vreun deznodământ, ci urmărim ultimele zile din viaţa lui.

Din întâmplările acestor zile şi, mai ales, din gândurile şi amintirile lui Nasser Ali în faţa morţii, se conturează, puţin câte puţin, piesă cu piesă ca într-un puzzle, viaţa celui mai renumit violonist.

Cum este şi firesc, cândva, în tinereţe, a cunoscut o fată, de care s-a îndrăgostit, dar povestea s-a terminat şi fiecare şi-a urmat drumul.

Nimic spectaculos până aici, subiectul nu este ceva nou, finalul îl aflăm din primele minute, însă filmul este unul extraordinar!

Ai trăit o poveste de care, indiferent ce, îţi vei aminti şi peste muuult timp, căreia nişte zeci de ani nu-i vor schimba frumuseţea şi care va rămâne acolo, ca o parte din sufletul tău? Ai suferit vreodată nu pentru că o despărţire însemna lipsa persoanei iubite şi singurătatea, ci pentru că însemna despărţirea de tine însuţi?

Dacă da, atunci vei simţi poezia filmului şi trebuie să-l vezi.

Dacă nu, deşi poate vei gusta momentele amuzante, cel mai probabil nu-ţi va plăcea filmul şi e păcat de magia pe care Vincent Perronaud şi Marjane Satrapi au pus-o în această peliculă.

Povestea lui Nasser Ali nu este numai o poveste de dragoste, este şi povestea unui talent pe care doar iubirea îl validează, a unui suflet a cărui valoare o dau dragostea şi suferinţa.

M-am amuzat şi am râs, m-am întristat şi mi-au dat lacrimile, am admirat imagini geniale imposibil de descris, am ascultat o muzică superbă şi am fost uimită de trecerile armonioase de la momentele de comedie la cele de dramă şi invers.

După părerea mea, un film complet!