Fascinaţia imposibilului

De ce aceasta atractie aproape maladiva spre ceea ce nu putem avea?

De ce suntem tentati sa iubim oameni care nu au aceleasi sentimente sau care, din varii motive, nu pot fi alaturi de noi?

Aşa mă întrebam acum vreo doi ani când scriam despre fascinaţia provocării…încă nu am găsit un răspuns, doar am găsit din ce în ce mai multe persoane fascinate de imposibil.

După părerea lui Proust, imposibilul este un ingredient necesar pentru stârnirea unei pasiuni…Încă mai rumeg la idee…

“Poţi avea înclinare pentru cineva.

Dar, ca să se dezlănţuieşti această tristeţe, acest sentiment al ireparabilului, aceste nelinişti care pregătesc dragostea, e necesar riscul unei imposibilităţi şi el este poate astfel, mai curând decât o fiinţă, însuşi obiectul pe care pasiunea noastră încearcă să-l îmbrăţişeze cu mare nelinişte.

Astfel acţionau aceste influenţe, care se repetă în cursul amorurilor succesive care pot să se infiripe. 

Poate că ele sunt nedespărţite de dragoste; poate că tot ce a alcătuit o ciudăţenia a celei dintâi se adaugă următoarelor graţie amintirii, sugestiei, obişnuinţei şi, de-a lungul perioadelor succesive ale vieţii noastre, dă feluritelor ei aspecte un caracter general.

Marcel Proust – În cautarea timpului pierdut, vol.2 – La umbra fetelor în floare

2 comments

  • Pentru ca e o buna ocazie sa ne demonstram noua insine ca suntem capabili de multe. Un fel de intarire a egoului, cred. Smile

    • Mda, ar putea să fie şi asta…şi pur şi simplu ne atrage imposibilul, probabil pentru că are prra puţine şanse de împlinire şi este, din acest motiv, mai puţin “ameninţător”, sau poate că sunt doar foarte încăpăţânaţi Big Smile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.