Stările naturii şi ale noastre…

Sâmbătă îngheţată, cu soare anemic, zic eu care am luat temperatura doar pe fereastră, neîndrăznind încă să văd cum e afară…şi mi-am amintit de o duminică a lui Proust…o duminică în care percepe schimbarea naturii ca pe o transformare proprie…
Nu pot să-l contrazic de vreme ce zăpada şi frigul mă îndeamnă la hiberbare…
“Deşi era numai o duminică de toamnă, renăscusem, existenţa era intactă în faţa-mi, căci dimineaţa, după o serie de zile plăcute, fusese o ceaţă rece care nu se ridicase decât către amiază.
Or, schimbarea timpului este de-ajuns ca să creeze din nou lumea şi pe noi înşine.
Orice schimbare vădită a naturii ne oferă o transformare asemănătoare, adaptând dorinţele noastre armonizate felului nou al lucrurilor.”
(Marcel Proust – În căutarea timpului pierdut, vol. 3 – Guermantes)