Intriga matrimonială

Jeffrey Eugenides mi-a oferit o lectură foarte plăcută şi curgătoare, ca să zic aşa. Şi totuşi, a lipsit ceva, nu mi-e foarte clar ce, dar nu pot spune că m-a impresionat. Am avut senzaţia că are prea multe pagini pentru cât de puţine relatează totuşi, iar la final îmi vinea să spun ceva de genul: aşa, şi?!

Despre Eugenides, am citit numai de bine, aşa că nu pot decât să mă gândesc că nu am rezonat eu suficient cu acest scriitor, deşi Jonathan Franzen, al cărui roman Corecţii mi-a plăcut foarte mult, îl descrie ca pe “un mare talent şi un autor altruist”.

Romanul Intriga matrimonială se învârte în jurul a trei personaje, Madeleine, Leonard şi Mitchell, iar contextele în care sunt plasate personajele creionează, nu foarte profund, dar suficient de detaliat, o imagine de ansamblu a anilor ’80 americani.

Madeleine provine dintr-o familie bună, este genul de persoană organizată, serioasă, care, în aparenţă, ştie ce vrea, dar care sfârşeşte prin a se concentra pe o relaţie nu tocmai sănătoasă şi a renunţa la visele proprii, într-o perioadă în care societatea nu încurajează căsătoria şi familia, ci mai degrabă feminismul şi carierismul. Alternând între perioade de letargie şi momente de decizii impulsive, Madeleine este prinsă între raţionalizarea sentimentelor şi un complex de sentimente proprii, de la dragoste şi fascinaţie la milă şi generozitate. Deşi este personajul care ocupă cel mai mult din carte, mi s-a părut mai slab construit decât personajele masculine ale romanului şi am rămas cu senzaţia că ceva nu se leagă.

Leonard este personajul cel mai închegat, ca să zic aşa. Provenind dintr-o familie destrămată, crescut cu o mamă care nu s-a interesat prea mult de el şi care l-a încărcat cu o vină inconştientă pentru viaţa ei, încă din adolescenţă este diagnosticat cu depresie clinică. Dacă urmează tratamentul, Leonard este un om normal, sociabil, plin de viaţă, cu simţul umorului şi genial, uneori. Partea care m-a impresionat în roman este chiar redarea stărilor lui Leonard atunci când boala preia controlul şi diferenţele radicale dintre momentele în care se simte bine şi cele în care necesită internare.

Mitchell primeşte cea mai puţină atenţie din partea autorului, dar cu toate acestea, personajul este credibil. Pasionat de religie, renunţă la un moment dat la studiile religioase şi pleacă într-o călătorie de regăsire a propriei credinţe şi a propriei identităţi. Veşnic îndrăgostit de Madeleine, este oricând gata să-i fie alături, convins că, într-un final, aceasta va rămâne cu el.

Cum spuneam, Leonard dovedeşte şi oareşce simţ al umorului, dar este cam singurul şi ceea ce-i reproşez cumva lui Eugenides este tonul extrem de serios al romanului, absenţa ironiei (nu totală, dar oricum, prea puţină) şi faptul că personajele sunt cam lipsite de simţul umorului. Totul este grav şi confuz…

Chiar dacă nu m-am declarat impresionată, lectura a fost plăcută şi am regăsit şi idei faine şi autentice în Intriga matrimonială:

  • raţionalizarea şi disecarea sentimentelor pornind de la Discursul îndrăgostit de Roland Barthes:

Discursul îndrăgostit era cel mai bun leac pentru suferinţa provocată de dragoste. Era un manual de reparaţii pentru inimă, ce folosea ca unică unealtă creierul. Dacă-ţi foloseai capul, dacă deveneai conştient de felul cum era construită cultural iubirea şi începeai să-i vezi simptomele ca fiind exclusiv mentale, dacă acceptai că “a fi îndrăgostit” nu era decât o idee, atunci te puteai elibera de tirania ei. Madeleine ştia toate astea. Singura problemă era că nu îi ieşea.

  • singurătatea resimţită în cuplu mai intens chiar decât singurătatea clasică:

Prin urmare, în această perioadă, Madeleine a înţeles pe deplin ce însemna faptul că discursul îndrăgostitului era de o solitudine extremă. Solitudinea era extremă pentru că nu era fizică. Era extremă pentru că o simţeai în compania persoanei pe care o iubeai. Era extremă pentru că era în mintea ta, locul cel mai solitar dintre toate.

  • câteva consideraţii (prea puţine, totuşi) pe tema fericirii, individualismului şi consumerismului:

E ciudat. Te naşti în America. Creşti şi ce ţi se spune? Ţi se spune că ai dreptul să-ţi cauţi fericirea. Şi, ca să fii fericit, trebuie să acumulezi o grămadă de lucruri frumoase, nu-i aşa? Am făcut toate astea. Am avut o casă, o slujbă, un prieten. Dar fericită n-am fost. N-am fost fericită pentru că tot ce făceam în fiecare zi era să mă gândesc la mine. Credeam că lumea se învârte în jurul meu. Dar ştii ceva? Nu-i aşa.

  • discuţii interesante pe tema religiei
  • dominaţia aparenţelor, în ciuda tuturor manifestărilor de libertate individuală şi de neconvenţional

Scriitura lui Eugenides curge, nici nu-ţi dai seama când dai pagina, aşa încât romanul se citeşte uşor.

Pe faţa lui Madeleine se citea o prostie pe care Mitchell n-o mai văzuse niciodată. Era prostia tuturor oamenilor normali. Era prostia celor norocoşi şi frumoşi, a tuturor celor care căpătau tot ce-şi doreau în viaţă şi, în consecinţă, rămâneau mediocri.

După părerea lor, se amăgea şi era ridicolă. Şi ea ar fi zis acelaşi lucru dacă vreuna din ele ar fi fost în locul ei şi ar fi tânjit în halul ăsta. O inimă frântă e ceva caraghios pentru oricine, în afară de cel cu inima frântă.

Geamul dădea spre un peisaj cu acoperişuri şi balcoane gri-porumbel, fiecare cu acelaşi ghiveci crăpat şi aceeaşi pisică adromită. Era ca şi când întregul Paris consimţise să adopte un unic stil minimalist. Vecinii făceau tot ce puteau pentru a respecta standardele, ceea ce nu era uşor, deoarece idealul franţuzesc era definit la fel de clar ca verdele şi apsectul îngrijit ale gazonului american, reprezentând mai degrabă o stare de neglijenţă pitorească. Era nevoie de curaj pentru a lăsa lucrurile într-o asemenea paragină încântătoare.

Era clar că toată lumea din secţie se afla în pragul prăbuşirii. Nimeni nu voia să spună sau să facă ceva ce-ar fi putut împiedica însănătoşirea altcuiva. În această privinţă secţia se deosebea profund de lumea de afară şi îi era superioară în plan moral.

Cum ar fi să fii credincios, să faci lucruri bune, să mori şi să te duci în rai, iar acolo să dai numai peste oameni care nu-ţi plăceau?

5 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.