Zoomenirea

O introducere în tematica acestei cărţi am făcut în postarea Captivi în jungla de beton, în care am redat câteva paragrafe din introducerea pe care însuşi Desmond Morris o oferă.

Structurată în şapte capitole (Triburi şi supertriburi, Statut şi superstatut, Sex şi supersex, Noi şi ei, Întipărire şi întipărire eronată, Goana după stimulare şi Adultul copilăros), Zoomenirea este un studiu asupra condiţiei omului modern prin analizarea comportamentului uman comparativ cu cel al animalelor de care, în realitate, nu ne diferenţiem atât de mult pe cât credem.

Suprapopularea şi supraaglomerarea din mediul urban face ca omul să se comporte nu ca un animal în junglă, un animal liber, deci, ci ca un animal captiv.

Desmond Morris se referă la supraaglomerare folosind termenul de “supertrib” şi arată că trecerea de la trib la supertrib s-a produs, la scara de timp a evoluţiei, foarte rapid. Animalul uman s-a adaptat foarte bine la noua lui condiţie, dar nu a avut timpul necesar să se adapteze biologic, să evolueze într-o specie nouă, civilizată şi din punct de vedere genetic.

Odată cu dezvoltarea supertriburilor, cu specializarea membrilor acestora şi cu eliberarea, practic, a omului modern de preocuparea constantă a supravieţuirii (în sensul strict de apărare în faţa unor primejdii concrete), a protejării celor aflaţi în grija sa, şi odată cu apariţia confortului în mediul uman, în ciuda diversificării formelor de petrecere a timpului, în mod paradoxal, omul suferă de izolare şi plictiseală.

În plus, resimte un stres uriaş generat de tot ceea ce a însemnat progresul în direcţia confortului. “Indivizii care trăiesc într-un complex urban uriaş suferă de o multitudine de stresuri şi tensiuni: zgomot, aer poluat, sedentarism, lipsă de spaţiu, supraaglomerare, suprastimulare.”

Deşi adaptarea la noua condiţie a avut loc oarecum natural, iar omul a venit mereu în întâmpinarea noului, la nivel biologic, a rămas acelaşi animal vânător, care formează grupuri după aceleaşi criterii şi într-o manieră similară cu cea a animalelor, care are nevoie de stimulare şi care-şi impune statutul prin acţiuni şocant de asemănătoare cu cele din lumea zoologică.

Atât pentru animalele care trăiesc în mediul lor natural, cât şi pentru oamenii care trăiau la început în simple triburi, nu în supertriburi, activităţile erau clare şi aveau scopuri bine determinate.

Odată cu supraaglomerarea şi transformarea mediului de viaţă, s-au complicat foarte mult şi acţiunile pe care oamenii le întreprind în aceleaşi scopuri ca şi animalele (dominarea unui grup, dobândirea şi menţinerea unui statut în cadrul grupului, activitatea sexuală în cadrul căreia Morris distinge nu mai puţin de zece tipuri de sex, de la sexul pentru reproducere la sexul de statut, obţinerea stimulării etc) şi pentru satisfacerea, practic, a aceloraşi nevoi primare.

Zoomenirea este o carte care trebuie citită, care are meritul de a face puţină lumină în foarte multe din activităţile cotidiene şi din comportamentele considerate deja normale şi de a aduce în prim plan informaţii pe care, probabil, puţini s-ar fi gândit să le caute şi să le coroboreze.

Pentru că Desmond Morris redă suficient de clar şi de elocvent idei necesare pentru înţelegerea şi supravieţuirea în jungla de beton a secolului XXI (cartea a fost publicată în 1969, dar cele prezentate sunt foarte actuale), o să încerc să transcriu câteva din paragrafele, zic eu, de interes.

Astăzi, problemele sunt atât de complexe, încât liderul modern este obligat să se înconjoare de specialişti intelectuali, însă, cu toate acestea, nu se poate să nu fie un om ager la minte. El este acela care ia ultimele decizii şi trebuie să le ia prompt şi sigur, fără şovăială. Aceasta este o calitate de importanţă vitală pentru un conducător, fiind mai bine să iei o decizie clară şi fără ezitare decât o decizie “corectă”. Mulţi lideri puternici au supravieţuit unor hotărâri greşite, însă luate cu stil şi vigoare, dar puţini au supravieţuit unui comportament ezitant, nehotărât.În acest caz, regula de aur a conducerii, care într-o epocă raţională este greu de acceptat, este aceea că de fapt contează cum faci ceva, mai degrabă decât ce faci.
Trist, dar adevărat: un lider care face lucruri greşite, însă în felul care trebuie, va avea parte, până la un punct, de mai multă loialitate şi succes decât un lider care face ceea ce e bine, însă într-un mod neadecvat. Progresul civilizaţiei a suferit în repetate rânduri din acest motiv.

Sexul de Statut se infiltrează în vieţile noastre şi ne invadează pe multe căi ascunse, greu de recunoscut.[…] Sexul de Statut este în strânsă legătură cu dominarea, şi nu cu reproducerea.
Deşi expresia deplină a sexualităţii implică participarea activă a ambelor sexe, este totuşi corect dacă afirmăm că, în lumea mamiferelor, rolul sexual al femeii este unul fundamental submisiv, pe când al masculului este fundamental agresiv. O femelă prea supusă sau un mascul prea agresiv doar îşi etalează rolurile fireşti, însă o femelă agresivă şi un mascul supus le inversează complet.
Deoarece într-un context sexual femela se supune şi masculul se impune, aceste acţiuni au fost “împrumutate” pentru a fi folosite în situaţii care înainte de toate n-au caracter sexual şi care implică semnale mai generale de supunere şi agresivitate.[…]
Putem găsi exemple de diverse căi de perfecţionare a simbolisticii falice care se petrec sub privirile noastre. Aspectul maşinilor sport ilustrează foarte bine această idee.[…]
Insultele verbale iau frecvent o formă falică. Aproape toate înjurăturile cu adevărat vicioase pe care le putem folosi pentru a jigni pe cineva sunt cuvinte sexuale. Sensul lor se leagă de copulaţie sau de diferite părţi anatomice ale organelor genitale, însă sunt folosite predominant în momente de agresivitate extremă. Acest lucru este tipic pentru Sexul de Statut şi demonstrează foarte clar felul în care sexul este împrumutat pentru a fi folosit în contexte de dominare.

Noi nu ne reproducem cantitativ, ci calitativ, dând naştere la puţini urmaşi, cărora le acordăm cu generozitate mai multă afecţiune şi atenţie şi de care avem grijă mai mult timp decât orice alt animal. După ce le consacrăm în jur de două decenii de grijă părintească, ar fi ridicol de ineficient, lăsând orice alte considerente la o parte, să-i trimitem să fie tăiaţi, împuşcaţi, arşi sau bombardaţi de progeniturile altor oameni.
Totuşi, în ceva mai mult de un secol (din 1820 până în 1945), nu mai puţin de 59 de milioane de oameni au fost ucişi în tot felul de conflicte dintre grupuri. Cam greu de explicat, dacă este aşa de evidentă raţiunea umană pentru că ar fi mai bine să trăim în pace.
Când vedem astfel de crime, spunem că oamenii se poartă “ca animalele”, însă dacă am putea găsi un animal sălbatic care se manifestă aşa, ar fi mai exact să spunem că el se comportă ca oamenii. Adevărul este că nu putem găsi o asemenea fiinţă.
[…] oare dacă liderii actuali ar fi obligaţi să lupte în linia întâi, n-ar deveni mai atenţi şi mai umani atunci când iau deciziile? Poate n-ar fi deloc cinic dacă am sugera că acesta este motivul pentru care încă sunt pregătiţi să poarte războaie “mici”, dar sunt înspăimântaţi de războaiele nucleare. Poate că ar fi bine dacă, în loc să cerem dezarmarea nucleară, am cere dărâmarea buncărelor de beton pe care deja le-au construit pentru propria lor protecţie.

Mai sunt multe teme şi multe paragrafe însemnate de mine pentru a fi “păstrate”, aşa că voi reveni la această carte şi voi mai consemna din ideile ei pe aici Smile

Şi un bonus: căutând poze cu Desmond Morris, am dat peste câteva dintre picturile sale suprarealiste, expuse la Tate Museum:

The Arena 1976 by Desmond Morris born 1928

Desmon Morris-The Jumping Tree

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.