Un amour de jeunesse

Ar fi timpul să scriu şi despre cel de-al patrulea film din cele pe care le-am văzut în cadrul Festivalului Filmului Francez, ordinea în care am scris despre ele fiind aleatorie, mai puţin lăsarea acestuia la urmă…în nici un caz pe principiul “save the best for last”, din contră.

Un amour de jeunesse, ales fără a şti prea multe despre el, în special pentru povestea pe care o promitea prezentarea: “Camille şi Lorenz sunt un cuplu fericit şi solid până când ea îşi reîntâlneşte prima dragoste.” Să vezi acum pasiune, dramă, trăire, răsturnări de situaţie, trebuie văzut, mi-am zis.

Mai ales când e vorba de un film de dragoste, când sentimentele depăşesc ecranul şi inundă spectatorul, recunosc că trăiesc cot la cot cu personajele, mai dau şi în bocit când emoţiile mă copleşesc…dar la acest film nu m-a copleşit decât plictiseala…o maaare plictiseală.

Începutul era, să zicem, promiţător, Camille şi Sullivan sunt protagoniştii unei frumoasă poveşti adolescentine şi, cu toate atitudinile lui indecise şi împrăştiate, cu toate reacţiile ei cam posesive şi un pic ciudate, personajele dădeau cât de cât impresia că trăiesc. El pleacă în lume, mai exact în America de Sud, o vreme îşi scriu, apoi se despart, ea dă semne de dramă printr-o tentativă de sinucidere, context în care părinţii, la spital, parcă sunt sedaţi şi vorbesc ca şi cum ceea ce se întâmpla era foarte obişnuit.

Una din ideile neinspirate ale filmului a fost s-o urmărească pe ea, din timp în timp, pe parcursul anilor în care nu s-au văzut, dorind probabil să arate că nu s-a consolat nici un moment şi că nu a vrut să accepte pe nimeni lângă ea, dar întâmplările sunt neinteresante sau chiar trase de păr.

În fine, îl cunoaşte pe Lorenz, formează un cuplu – nu mi s-a părut deloc fericit, ci fără sare şi piper – şi ca să vezi minune, apare Don Juan din adolescenţă şi cei doi reiau o… searbădă poveste de amor. După vreo 8 ani în care nu s-au văzut, Sullivan nu era deloc schimbat, cum de-altfel nu era nici ea, ceea mie mi se pare o problemă, mai ales la vârsta lor.

Lăsând la o parte că nu părea deloc o reîntâlnire după ani, ne-am fi aşteptat ca măcar, după 8 ani de dor şi suferinţă, să vedem adevărata pasiune, să-i vedem devorându-se, dar filmul a avut, pentru mine, şi un moment de comedie – cu siguranţă neintenţionat – când cei doi se dezbracă fiecare în câte un colţ al camerei de-ai fi zis că cineva îi forţa să facă asta.

Actriţei nu i s-a mişcat un muşchi pe faţă în timpul filmului, absolut placidă, cu aceeaşi expresie în toate scenele şi n-aş putea spune că ceilalţi au jucat mult mai bine, poate nu la fel de imobili, dar oricum n-au transmis mai nimic…

Am tot citit pe net diverse cronici pe marginea filmului, unele defavorabile, altele favorabile, descifrând simboluri, evidenţiind multiple semnificaţii pentru diverse momente din film…Pentru mine rămâne un film în timpul căruia l-am invidiat pe un domn din spatele meu care a dormit foarte bine.

5 comments

  • Andreea

    Pe mine m-a enervat ingrozitor scenariul. Nu am auzit nicio replica inteligenta sau macar naturala, spontana, witty (apropo, care ar fi echivalentul in romana pt acest cuvant? spiritual nu mi se pare prea potrivit). A fost singurul film pe care l-am vazut la festivalul de film francez anul asta si am ramas cu un gust amar. Noroc cu Films de Cannes. Am descarcat in schimb Vrais mensonges si Quartiers lointains de pe net, nu mi-am facut inca timp sa ma uit, o sa recuperez. Inteleg ca ti-a placut Vrais mensonges. Quartiers lointains a vazut cineva?

    • Exact! Nici o replică demnă de reţinut sau care măcar să-ţi capteze câtuşi de puţin atenţia pe moment, asta uitasem să zic Smile
      De vrais mensonges mi-a plăcut foarte mult, o comedie reuşită! Quartier lointains e şi la mine pe listă, împărtăşesc impresii după ce-l văd Smile
      Mulţam pentru comentariu şi vizită! Te mai aştept pe aici Smile

  • Teodora

    Faină cronică!
    Hihi, ce “m-am” râs la final!
    (Mai ales că mi-am amintit că şi eu am tras un somn bun la Institutul Cultural Francez unde, mai demult, am văzut un SF. Era o zi de vară caniculară, în sală era aer condiţionat, iar SF-ul plictisitor cu spume.)

    • Mulţam frumos!
      Mda, eu n-am reuşit niciodată să adorm la cinema, dar de data asta chiar mi-aş fi dorit să fi dormit în timpul filmului Big Smile

  • Pingback: strop de libertate | freestyler

Leave a Reply to Andreea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.